Acum câteva zile, am văzut la televizor un personaj atât de ciudat, încât la început nu i-am găsit măsura în nici un personaj de ficţiune. La un moment dat, mi-a venit în minte Gogol şi Cicikov al lui. Da, iată, Sebastian Ghiţă e un personaj gogolian. Râdeau şi curcile din studioul de televiziune de încercările lui, eşuate una după alta, de a-şi explica autodenunţul. Ştiţi, dumneavoastră, care. Îmbibat de lecturi diverse şi contradictorii ca ale lui Petruşca, valetul lui Cicikov, Sebastian Ghiţă se încurca în pânza de păianjen pe care o ţesuse pentru Codruţa Kövesi, încât nici dând din limbă, din mâini şi din picioruşe, ca gângania lui Kafka din „Metamorfoza“, nu reuşea să ajungă la capătul argumentaţiei sale pentru a-şi motiva autodenunţul.

Nu pot spune că m-a încercat vreun sentiment de compasiune pentru agitaţia gândacului căzut în propria plasă. Dar de râs, am râs cu poftă, până când mi-am amintit de Creangă: „Râzi, tu, râzi, Harap Alb!“. Şi mi-a pierit până şi zâmbetul. Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar ştiţi ce i-am spus soţiei mele, când a încetat ea însăşi să râdă?  Sună, te rog, la 112, să trimită o maşină SMURD la studioul de pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti ca să-l ia pe un bărbat, în jur de 35 de ani, solid, înalt, aflat în plin delir de „idei“, şi să-l transporte la... Completaţi dumneavoastră cele trei puncte.

Nicio competenţă

Răsfoiesc, ca în fiecare dimineaţă, între alte ziare, „Gazeta sporturilor“. Obicei prost, dar, cum uit mereu în ce zi a săptămânii scrie Radu Cosaşu, o cumpăr în şapte zile din şapte. Când scriu aceste rânduri, se desfăşoară primul mare turneu oficial de snooker din România. Am fost în sală când doi dintre cei mai mari jucători de snooker au participat la un turneu demonstrativ. Urmăresc la Eurosport toate concursurile. Sunt la curent cu toate ierarhiile din acest sport minunat, iubit de toată suflarea (românească, inclusiv) de care doar redactorul-şef al Gazetei nu pare să fi auzit. Nici chiar, se pare, fostul meu student Ovidiu Ioaniţoaia, director onorific sau aşa ceva al ziarului, care n-a scris nici un singur rând despre snooker în viaţa lui. Cu ce ocupă Tolontan paginile „Gazetei“ şi ale altor cotidiane? Cu turnătorii: Hexi Farma, E-coli, Brădet. Dezminţite, turnătoriile lui Tolontan continuă a-şi urma calea în viaţa publică, deşi au făcut victime, oameni şi firme, dovedite ulterior nevinovate. Mai bine de o jumătate de milion de lei a pierdut de exemplu patronul de la Brădet şi sute de lucrători n-au mai avut loc de muncă. Oare cine s-a aflat în spatele lucrăturii? Dar în spatele lui Tolontan însuşi? Când am aflat pe aceeaşi cale că Hexi Farma a diluat de 2000 de ori un bactericid vândut în spitale, m-am crucit. Cum e posibil să inventezi o asemenea tâmpenie, pe care toţi „chimiştii“ din ţară s-o ia de adevărată? Şi să-l determini pe patron să se sinucidă? Alo, SRI, mă auzi? Există deliruri şi deliruri. Toate conduc la confuzii şi la tragedii. O singură soluţie: să nu-i mai asculte nimeni pe aceşti inşi care se bagă în lucruri pentru care nu au nicio competenţă şi nici o responsabilitate.

„Curată molimă!“

Alt incompetent cu nume de cobe este Mugur Ciuvică. Şi el, plin de aplomb şi fără dovezi în chestiunea plagiatului Codruţei Kövesi. Nici el, la prima turnătorie. Curată molimă! Nu mă uit la anumite posturi TV decât întâmplător, butonând în căutare de ceva atractiv, dar n-am încotro şi mă trezesc privindu-l în ochi pe un ziarist vândut lui Vântu şi, fascinat morbid, îl  ascult câteva minute, după care mă duc la baie şi vărs. Am stomacul în regulă. Mai prost stau cu răbdarea. Nu-mai-am! Pe multe posturi, pe internet, deliruri, deliruri. Simt că încep să delirez şi eu. Aşa că mă opresc din butonat. Pauză publicitară.