„Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii; g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene”. Or, subdezvoltarea economică regională nu constituie un cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, precum nu constituie un atu în ecuaţia interesului naţional şi nici în cea a eficacităţii Uniunii Europene.

În plus, calitatea vieţii din regiunea istorică Moldova este cea mai descurajantă din întreaga ţară, cel puţin dacă este să dăm crezare valorii PIB-ului per capita (sursa: 1, 2, 3). Mai mult, cele şase judeţe care alcătuiesc macro-regiunea numită Nord-Est (Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău) sunt printre cele mai sărace din Uniunea Europeană (sursa: 1, 2, 3).

În aceste condiţii, ar fi oare exagerat să se afirme că statul român nu s-a ocupat destul de achitarea datoriilor ce îi revin din prevederile articolului mai sus enunţat? Şi totuşi, conform articolului 56, alineatul 1, din Constituţia ţării, cetăţenii din această regiune îşi achită dările precum cei din restul regiunilor, după cum se achită şi de celalte îndatoriri constituţionale ce le revin (Capitolul III din Constituţie). Dacă cetăţenii regiunii Moldova îşi achită îndatoririle fundamentale, de ce nu face şi statul acelaşi lucru faţă de ei, căci, la urma urmei, constituţia este un contract încheiat de şi pentru toţi cetăţenii acestei ţări, şi prevede, pe lângă obligaţii, şi anumite drepturi.

De exemplu, articolul 47, alineatul 1[1], prevede dreptul la un trai decent pentru toţi cetăţenii ţării, nu doar pentru o parte dintre ei. Căci, trebuie spus, nu despre asistenţialism este vorba în acest articol, eventual doar în subsidiar, ci despre cadru legal şi şanse potenţiale pentru atingerea unui nivel decent de trai. Însă, când indicii economici deja înregistrează decalaje mari între regiuni, când poziţia geografică marginală faţă de circuitul economic european constituie un dezavantaj, dacă statul întârzie la nesfârşit măsurile menite să asaneze aceste handicapuri, înseamnă că şansele potenţiale sunt mult diminuate pentru cei din regiunea caracterizată de asemenea minsuri. În acest caz, egalitatea de şanse, nu este doar o poveste pentru adormit copii?

Autostrada A8 – Iaşi-Târgu Mureş – ar avea menirea de a extinde reţeaua naţională de autostrăzu şi în Moldova, singura regiune care nu se bucură de o asemenea facilitate, unind cea mai estică regiune a Uniunii Europene de Ardeal şi astfel de restul Europei, printr-o infrastructură modernă. Aceasta ar însemna circulaţia capitalurilor, a mărfurilor, a serviciilor şi a persoanelor, iar pentru România, reducerea decalajelor economice, stoparea emigraţiei (vezi Topul românilor care pleacă din ţară, pe regiuni) şi întărirea strategică a graniţei de est (vezi Mugur Isărescu: Lipsa infrastructurii care să conecteze regiunile istorice riscă să devină o preocupare pentru securitatea). (Remus Tanasă)


[1] „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. Vezi Constituţia întreagă AICI.