hedonic, în ample note bahico-pantagruelice, se metamorfozează în „sfânt“, sărbătorindu-se pe sine, şi nu Sfântul de sărbătorit -- înlocuind, astfel, ruga cu chiolhanul.

Micii, berea şi manelele (frumoase, elegante, colo!) îi vor arătă românului calea, adevărul şi viaţa.

Ciorba de burtă (mâncare de seară, uşoară), în care se va sufla evlavios, are a încheia sărbătoarea, nu înainte, însă, de a se intona vârtos cântecul, care deja a stârnit invidia omenirii, de aceea şi avem duşmani peste tot, „Noi suntem români“.

Fireşte, pe parcursul festinului, se va discuta, cu toată modestia, despre inteligenţa paroxistică a românului, despre hărnicia sa ajunsă la cote apicole, despre afabilitatea sa şi despre statutul său ontologic de victimă -- privind eroic spre toamna ce stă să apară, iar odată cu ea şi pastrama de Mioriţă cuminţită martiric pe jar pentru a putea fi apoi exorcizată, cu elan patriotic, în mujdei.

Asta da pioşenie...!