CTP, despre termenul de 1 iunie dat de Cîţu pentru „revenirea la normalitate”: Nu iese decât dacă faci „armetică” cu ranga, cu levierul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CTP

Cristian Tudor Popescu a comentat, la emisiunea „Cap Limpede”, termenul de 1 iunie dat prim-ministrul Florin Cîţu pentru „revenirea la normalitate”.

Gazetarul spune că această declaraţie din partea premierului va duce la nerespectarea măsurilor, iar oamenii se vor comporta ca şi cum ar fi deja 1 iunie - „Domnul Cîţu spune că ne îndreptăm spre reluarea vieţii normale de la 1 iunie. Atunci vreau să vă dau o ştire: 1 iunie este astăzi. 1 iunie a fost ieri şi 1 iunie va fi mâine”, a spus gazetarul.

De asemenea, el spune că termenul nu este realist, având în vedere numărul mare de infectări din prezent, dar şi problemele pe care le întâmpină campania de vaccinare, după controversele legate de serul AstraZeneca. 

„Domnul Cîţu ne spune că de la 1 iunie vine lumina. Până acum a fost întuneric. De la 1 iunie o să fie Pământul Făgăduinţei – pentru că asta se înţelege. Domnul Cîţu spune că ne îndreptăm spre reluarea vieţii normale de la 1 iunie. Atunci vreau să vă dau o ştire: 1 iunie este astăzi. 1 iunie a fost ieri şi 1 iunie va fi mâine. Şi în toate zilele. Din clipa în care a pronunţat premierul Cîţu cuvintele „1 iunie”. Că aşa e! Vă amintiţi că s-a mai dat un termen de 24-48 de ore anul trecut, în legătură tot cu o relaxare – bineînţeles că ea a intrat în forţă încă din secunda următoare, după pronunţarea ei. A mai aşteptat cineva? Nici vorba! Oamenii au năvălit.

Acelaşi lucru, din punct de vedere psihologic, psihosocial, se întâmplă şi acum. Dacă a spus 1 iunie, 1 iunie a început deja. Uitaţi-vă la ce se întâmplă pe 1 mai şi de Paşte: sunt ocupate locurile, toate, pe litoral şi bănuiesc că şi la munte e la fel. Deci lumea a răsuflat uşurată fiindcă a zis premierul Cîţu 1 iunie. Ce temeiuri avea premierul să spună aşa ceva, în afară de cel politic? În afară de a câştiga popularitate şi simpatie în faţa oamenilor, după exemplul preşedintelui francez Macron, care înaintea lui Cîţu a făcut acelaşi lucru.

Sunt în momentul de faţă 5000 de infectări pe zi constant, sunt aproape 200 de morţi pe zi constant. Mai mult decât atât, din pricina acestei vâlvătăi mediatice care a însoţit vaccinul AstraZeneca în ultimele trei săptămâni, oamenii nu se mai duc să facă AstraZeneca. E un fapt.

Sigur că oricâte argumente raţionale aş aduce eu în legătură cu acest lucru şi anume: incidenţa decesului din cauze trombotice în cazul vaccinului AstraZeneca este, pe plan mondial, 1 la un milion. Dacă un cetăţean din ţara asta trebuie să facă o operaţie cu anestezie generală, o situaţie, din păcate, foarte des întâlnită, atunci trebuie să semneze o hârtie pe proprie răspundere în care personalul medical este exonerat de răspundere în cazul în care nu te mai trezeşti din anestezia generală – frecvenţa unei astfel de situaţii este de 1 la 200.000 de cazuri, deci de 5 ori mai mare decât în cazul vaccinări cu AstraZeneca.

Apoi, dacă faci o astfel de operaţie, cu sângerare considerabilă, după aceea pericolul de tromboză există oricum. Trebuie să faci injecţii cu heparină pentru a preîntâmpina cheagurile care pot să apară după o operaţie.

Mai e ceva, din 400.000 de vaccinuri AstraZeneca efectuate în România nu avem niciun caz, nu vorbim de cele câteva cazuri din alte ţări, în România nu a fost niciunul. Această chestiune, practic, nu există, este o fantasmă. Totuşi, eu îi înţeleg pe oamenii care sunt presaţi psihic şi nu mai vor să facă AstraZeneca.

În felul ăsta sunt centre care aveau vaccinul AZ şi care stau goale în clipa de faţă. Depinde ce vor oamenii să facă mai departe, unii încearcă să se reprogrameze cu alt vaccin, ceea ce e bine. Alţii nu mai fac vaccin deloc, stau şi aşteaptă, ceea ce e foarte rău. Aceşti oameni riscă, cu gradul ăsta de infectare uriaş, riscă să facă boală. Iar probabilitatea să se infecteze şi să ajungă la ATI şi să ajungă la morgă e mult mai mare decât să facă o tromboză AZ inexistentă, iată, în România.

Astfel, ar trebui ca guvernul să ia măsuri, în sensul fie opririi acestor centre, pentru că n-are sens să stea goale şi aceste doze să fie trimise, de pildă, Spaniei. În Spania nu au nicio problemă. Spaniolii fac coadă să se vaccineze cu AstraZeneca.

Sigur, ar mai trebui păstrate. Eu cred că după ceva timp, după ce va mai trece toată vâlvătaia asta mediatică întreţinută din greu de anumite televiziuni, oamenii vor reveni, dar nu în aceeaşi măsură, la vaccinarea cu AstraZeneca.

Deci, iată ce se întâmplă cu vaccinarea, pentru că premierul Cîţu a legat data de 1 iunie de campania de vaccinare – 10 milioane de români vaccinaţi la 1 august, dar speră să aibă vreo 5 milioane la 1 iunie. Ceea ce nu e posibil matematic. Nu-ţi dă decât dacă faci armetică, cum făcea un şef de la PSD. Armetica merge cu ranga, cu levierul – tragi, împingi şi iese. Dar la matematică, nu. E limpede că nu are cum. Mai ales că are aceste probleme cu vaccinarea AstraZeneca şi, în aceste condiţii, avem ziua Înălţării – 1 iunie, să fim serioşi”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite