România încearcă să îşi unească forţele împotriva acestei tragedii, acum, mai mult ca niciodată. Nu e loc pentru certuri politice, nu trebuie să mai căutăm ţapi ispăşitori pentru nenorocirea asta. Pierdem timp şi nu ne face bine.

Va fi o provocare majoră pentru noi toţi să implementăm măsurile de carantină totală într-o manieră coordonată şi eficientă, astfel încât pandemia să fie depăşită cât mai repede posibil, ratele de deces să fie reduse la minimum şi efectele economice negative să fie limitate. Un element important pentru toate măsurile este solidaritatea dintre noi toţi, la fel de importantă este responsabilitatea pentru respectarea acestor măsuri, dar mai ales grija pentru cei mai vulnerabili dintre noi.

De 13 zile stăm în izolare, eu, soţia şi cei doi copii. În perioada aceasta, am ieşit de două ori din casă, să îmi fac aprovizionarea. Cu gura acoperită, cu mănuşi, am luat ceva pâine, apă, mălai, făină, dulciuri pentru copii, dar nu cu baxul, cu bucata, cât se ne ajungă pentru încă o săptămână şi să mai las şi altora.

De fiecare dată când mă întorc de la cumpărături, copiii îmi trag plasele din mâna şi încep să caute. E atâta bucurie în ochii lor, mai ales când îşi împart dulciurile.

Îi priveam şi vorbeam cu soţia despre cât de norocoşi suntem în vremurile astea grele. Şi noi, dar şi mulţi dintre dumneavoastră, suntem atât de norocoşi şi vreau să cred că în momentele astea conştientizăm avantajul pe care îl avem în lupa cu boala, în faţa celor mai puţin norocoşi.

Vă mai amintiţi dumneavoastră de Roxana, fetiţa de 9 ani din Vaslui, care mergea aproape zilnic flămândă la şcoală şi care îşi dorea să mănânce nişte piure cu carne şi salată?

Oare ce face Roxana acum?  Îi mai duce cineva piure cu carne? Oare ce fac acum cei peste 4 milioane de români săraci? Nenorocirea asta îi obligă şi pe ei să stea în casă. Dar ce facem pentru cei care nu au casă? Îi obligă pe mulţi să se spele pe mâini cu apă şi săpun, să se dezinfecteze. Ce fac aceştia dacă pur şi simplu nu au cu ce?

Muţi dintre noi putem sta în izolare, e greu, dar nu imposibil. Apa calda, la fel ca apa rece, curge din perete. Avem cu ce cumpăra, avem ce mânca, avem cu ce ne spăla, cu ce dezinfecta, avem şi la cine să apelăm dacă e nevoie de ajutor.  

Dar ce  fac oamenii din comunităţile marginalizate, fără acces la echipamente de protecţie sanitară, la apă, la servicii medicale? Ce fac oamenii care nu au bani să îşi cumpere mâncare pe perioada de izolare, cei fără locuri de muncă, cei care munceau cu ziua până acum, doar ca să supravieţuiască?

Ce am putea face noi pentru ei?

Am putea să fim buni, solidari, virusul nu ţine cont de nimic, nici de bogăţie, nici de sărăcie, nici de etnie, de nimic. El loveşte în toţi. Când o face, acesta poate fi letal, nu doar pentru bolnav, pentru o întreagă comunitate, dacă nu ne asigurăm că îi protejăm şi pe cei mai vulnerabili dintre noi.

Acolo unde oamenii nu au apă, trebuie să îi aprovizionăm cu apă. Acolo unde nu există echipamente de protecţie, trebuie să trimitem. Acolo unde nu există acces la servicii medicale, trebuie să le asigurăm. Acolo unde nu e mâncare, trebuie să ducem.

România poate şi are cu ce. 1 miliard de euro în lichidităţi din Bugetul UE pentru a salva vieţi, pentru a susţine companiile şi pentru multe alte cheltuieli necesare luptei împotriva COVID-19. Alte 800 de milioane de euro din fondul european de solidaritate sunt puse la dispoziţia statelor membre în contextul acestei urgenţe sanitare. Şi România poate accesa şi sunt sigur că asta va face.

Între timp, tic-tac, tic-tac, bomba are ceas, dar încă nu a explodat!

Dumnezeu să ne ajute pe toţi!