Bolnavii de cancer i-au scris cancelarului Angela Merkel despre importul de medicamente din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România a transmis, joi, o scrisoare cancelarului Angela Merkel în care semnalau că 32 de molecule destinate pacienţilor cu cancer ajung în special pe piaţa din Germania.

Reacţia vine ca urmare a unei investigaţii jurnalistice făcută de ziarişii din Germania. 

„Scrisoarea este o rugăminte faţă de cancelarul Angela Merkel să facă ceva, cumva, să oprească acest import din piaţa românească pentru că ne privează pe noi, pacienţii, de medicamente. Piaţa din România asigură 90% din importurile de medicamente din Germania”, a explicat Cezar Irimia. 

Potrivit acestuia, este vorba de 32 de molecule, toate destinate pacienţilor cu cancer. 

În prezent, lipsesc de pe piaţa românească  6 — 7 medicamente pentru copii, iar în total nu se găsesc cel puţin zece medicamente, a arătat reprezentantul pacienţilor, citat de Agerpres. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite