Băsescu a câştigat procesul cu Patriciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României, Traian Băsescu, a câştigat la Judecătoria Sectorului 1 procesul în care l-a dat în judecată pe omul de afaceri Dinu Patriciu şi a cerut despăgubiri de un leu pentru „minciună şi trucarea unor filmări".

Acţiunea a fost pornită după ce omul de afaceri a făcut mai multe declaraţii la adresa preşedintelui Băsescu într-o emisiune televizată despre celebrul film în care preşedintele părea a lovi un copil în timpul unui miting electoral din 2004. Magistraţii au admis acţiunea aşa cum a  fost formulată de şeful statului şi l-au obligat pe Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum şi la publicarea deciziei în două publicaţii cu tiraj naţional, în două numere consecutive.

„Soluţia pare drept bizară şi va fi contestată la instanţele superioare. Este potrivnică realităţilor documentate la dosar. N-am să fac decât să vă aduc aminte că în acest dosar s-a făcut proba existenţei unui interviu dat de reclamant, preşedintele României, în care chiar domnia sa admite existenţa unui incident violent cu copilul, incident pe care până la acel moment îl contestase", a spus Ovidiu Buduşan, avocatul lui Dinu Patriciu. În decembrie 2009, şi Dinu Patriciu l-a dat în judecată pe Traian Băsescu, cerând despăgubiri de un euro. Această cauză se află pe rolul Judecătoriei Sectorului 1. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite