Autorităţile au refuzat ajutorul Comisiei Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

seamă, rapiditatea cu care apar noile focare, a declarat, ieri, în exclusivitate pentru Adevărul, Philip Tod, purtătorul de cuvânt al Direcţiei generale pentru sănătate publică şi protecţia

seamă, rapiditatea cu care apar noile focare, a declarat, ieri, în exclusivitate pentru Adevărul, Philip Tod, purtătorul de cuvânt al Direcţiei generale pentru sănătate publică şi protecţia consumatorilor din Executivul european. Cu atât mai surprizător apare, în acest context, atitudinea autorităţilor de la Bucureşti, care au refuzat ajutorul oferit de Comisia Europeană în problema gripei aviare. În schimb, declară Philip Tod, "autorităţile române au cerut ajutorul Organizaţiei pentru Hrană şi Agricultură (FAO) şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS)", ambele aparţinând Naţiunilor Unite. Oficialul Comisiei Europene speră să aibă în curând mai multe informaţii de la faţa locului, datorită faptului că un expert veterinar olandez al FAO s-a alăturat, de ieri, echipei OMS pe teren. Autorităţile de la Bucureşti au fost chemate, vineri, să dea răspunsuri clare în faţa Comisiei Europene şi a statelor membre UE în cadrul reuniunii Comisiei pentru Hrană şi Sănătatea Animalelor.
Pe larg, în pag. Actualitate

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite