Arafat, despre sistemul Ro-Alert: am primit în timpul testărilor şi plângeri „cine v-a dat dreptul să mă alertaţi?“

Arafat, despre sistemul Ro-Alert: am primit în timpul testărilor şi plângeri „cine v-a dat dreptul să mă alertaţi?“

Raed Arafat despre sistemul Ro-Alert : am primit în timpul testărilor şi plângeri „cine v-a dat dreptul să mă alertaţi?“FOTO: Mediafax

Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne, susţine că alertarea populaţiei este necesară, deşi există discuţii cu unii jurişti conform cărora sistemul Ro-Alert „ar fi o vulnerabilitate“, în sensul că cineva care primeşte o alertă fuge şi îşi rupe piciorul şi poate da instituţia în judecată.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Noi am primit în timpul testărilor şi plângeri: "cu ce drept ne anunţaţi?", "unde mi-aţi găsit numărul de telefon?", "cine v-a dat dreptul să mă alertaţi?". Populaţia nu a înţeles că nu trebuie să-i găsim numărul de telefon. Nici nu ne trebuie. Vine alerta imediat prin faptul că eşti în zona respectivă. Exemplu este Statele Unite, unde, acum câteva zile, FEMA, care este agenţia de management a situaţiilor de urgenţă, a alertat zeci de milioane de telefoane pe plan naţional testând un sistem similar de cell broadcasting. Deci acest lucru este necesar.

 Populaţia trebuie să înţeleagă acest lucru şi noi începem să ne confruntăm şi cu păreri. Ştiţi cum este, de regulă dacă ceva merge bine îl dai în mâna unui jurist ca să-l strice. Noi acum avem discuţii cu unii jurişti că sistemul ar fi o vulnerabilitate, că dacă alertăm pe cineva şi când fuge îşi rupe piciorul, cine este responsabil, dacă ne dă în judecată? Şi cu asta ce să mai spui? Eu prefer să alerteze populaţia şi dacă omul îşi rupe piciorul ne cerem scuze. Aceasta nu este responsabilitatea noastră, dar alertarea este responsabilitatea noastră", a declarat Raed Arafat, la cea de-a XV-a ediţie a Forumului Internaţional de Riscuri Catastrofale, potrivit Agerpres.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările