Andreea Bîrlea: „Adrian Păunescu mi-a promis că mă va recunoaşte ca fiică!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andreea Bîrlea, cea care solicită în instanţă să i se recunoască dreptul de moştenitoare a poetului, le-a făcut magistraţilor dezvăluiri despre relaţia cu cel pe care îl numeşte „tatăl meu de taină“. Andreea a oferit mai multe detalii inedite despre întâlnirile pe care le-a avut cu Adrian Păunescu, cu părinţii şi cu copiii poetului. Ea vrea numele Păunescu şi o parte din avere.

„În fapt, mama mea, Gabriela-Rodica Bîrlea, căsătorită cu Nicolae Bîrlea, şi defunctul Adrian Păunescu, căsătorit cu Constanţa Buzea, ­s-au cunoscut în perioada anilor 1964-1965, cu ocazia unor întruniri literare ce aveau loc la Casa Scriitorilor. Între ei s-a născut o legătură de dragoste ce a durat o lungă perioadă de timp de-a lungul căsătoriilor lor", îşi începe povestirea grefiera. Deşi era gravidă cu soţul său, Gabriela- Rodica a părăsit domiciliul conjugal în 1967 şi s-a mutat la mama sa.

Citiţi şi:

A început procesul "fiicei din flori" a lui Adrian Păunescu. Vezi ce le-a cerut judecătorilor la primul termen

„După naşterea surorilor mele, la 10 iulie 1967, mama mea a locuit în continuare, împreună cu acestea, la domiciliul mamei sale, neîntreţinând niciodată relaţii intime cu soţul său, mama intenţionând să divorţeze - ceea ce s-a întâmplat în anul 1974. În tot acest timp şi imediat după naşterea surorilor mele, relaţia mamei cu Adrian Păunescu nu a fost întreruptă", mai arată Andreea -Mihaela.

„Legătura de dragoste a fost una exclusivă"

„În această perioadă, ce se încadrează în timpul legal de concepere al copilului, legătura de dragoste cu defunctul Adrian Păunescu a fost una exclusivă, neexistând niciun moment la îndoială că ar fi putut rămâne însărcinată cu soţul său. În toamna anului 1967, vizitele lui Adrian Păunescu erau foarte dese, iar în urma relaţiilor intime ce au existat între ei s-a născut subsemnata", şi-a continuat povestirea Andreea. Imediat după naştere au apărut discuţii între mama ei şi Păunescu cu privire la recunoaşterea copilului. Deoarece nu s-a găsit soluţia potrivită, soţul mamei sale, Nicolae Bîrlea, a acceptat să o declare ca fiică a sa.

Bunicul era „unchiul din Oltenia"

Andreea a explicat instanţei că în timpul copilăriei s-a întâlnit de mai multe ori cu tatăl său, dar şi cu „bunicii": Constantin Păunescu şi Florica Ispas. În copilărie, Constantin Păunescu a vizitat-o la şcoală şi i-a fost prezentat ca fiind „un unchi din Oltenia". „Îmi dădea mici daruri şi se interesa constant de situaţia mea şcolară, spunând că o să aflu când o să fiu mai mare cine este el", şi-a amintit „nepoţica". Din anul 1982, Constantin Păunescu a invitat-o în acasă la el, unde au avut mai multe întâlniri cu Adrian Păunescu. Poetul i-ar fi spus „că îi pare rău că nu-mi poate oferi aceleaşi lucruri pe care le oferă celorlalţi copii ai săi, dar că lucrul acesta nu va rămâne aşa" şi că va face demersurile pentru recunoaşterea ei ca fiică legitimă.

De-a lungul anilor, Andreea s-a întâlnit de mai multe ori cu tatăl său, care a sprijinit-o de fiecare dată când îi solicita ajutorul, „dar pe măsură ce timpul trecea îmi spunea să fiu discretă în ceea ce priveşte destăinuirile legate de faptul că sunt fiica lui nelegitimă". Între 1994 şi1996, tânăra a lucrat la ziarele fondate de poet: „Vremea" şi „Totuşi iubirea".

Andreea mai arată că poetul i-a făcut cunoştinţă şi cu cea de-a doua soţie, Carmen Antal, „căreia i-am fost prezentată ca fiică, dar nerecunoscută încă". I-a făcut şi o promisiune pe care însă nu a mai apucat să o îndeplinească: „Andreea, nu voi pleca din această lume înainte să te recunosc ca fiind fetiţa mea, dar  încă nu ­este momentul".

Povestea de iubire cu mama Andreei

Andreea Bîrlea are 41 de ani şi este grefieră la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a Penală. Când poetul cadorisit de Dumnezeu cu un talent uriaş a fost învins de boală şi-a plecat la Ceruri, doamna grefieră nu a mai putut tăinui statutul de fiică nelegitimă a lui Adrian Păunescu. A preferat discreţia şi s-a adresat instanţei din dorinţa de a-i purta numele celui care îi fusese „tată de taină" - cum însuşi poetul o rugase să-l considere, cu ani în urmă. Rodul unei iubiri nebuneşti de-a lui Păunescu cu o tânără la fel de căsătorită ca şi poetul, Andreea avea să afle despre povestea de dragoste dintre el şi mama sa chiar din gura celui supranumit „bardul de la Bârca".

„Eu şi mama ta am trăit o frumoasă poveste de dragoste, de oameni tineri, poveste ce nu s-a putut legaliza întrucât fiecare dintre noi eram căsătoriţi şi din această iubire ai rezultat tu" - asta susţine Andreea Bîrlea că i-ar fi spus poetul Adrian Păunescu în primăvara anului 1982, cu câteva luni înainte ca fata să împlinească 14 ani.

De altfel, la scurt timp, pe 21 mai 1982, copila s-a mutat în casa lui Adrian Păunescu, unde a stat cinci luni, după care a revenit la mama ei care se împotrivea să ia calea medicilor legişti pentru recunoaşterea fetei de către ­Adrian Păunescu. Andreea a locuit în aceeaşi cameră cu Ioana (fiica din prima căsătorie a poetului-n.r.), la etajul imobilului, vizavi de camera lui Andrei.

La un pas de a face testul de paternitate

În iulie 1982, medicii legişti, chemaţi de Păunescu, i-ar fi recoltat sânge  în vederea deschiderii unui proces de recunoaştere. Păunescu a fost informat apoi că, „din datele existente care nu sunt suficiente fără participarea mamei, rezultă că există o probabilitate foarte mare ca Andreea să fie fetiţa dumneavoastră".

"Andreea, nu voi pleca din această lume înainte să te recunosc ca fiind fetiţa mea.''
Adrian Păunescu poet

Întâlnirea de la Cheia

Adrian Păunescu

image

Andreea Bîrlea a înţeles în jurul vârstei de 10 ani că tatăl său natural este Adrian Păunescu (foto). De altfel, chiar poetul i-a spus când s-a dus după ea într-o tabără de la Cheia, unde micuţa îşi petrecea vacanţa. Tânăra povesteşte acum instanţei împrejurările în care l-a cunoscut pe Adrian Păunescu, în 1978:

„Adrian Păunescu m-a căutat şi mi-a spus că ar vrea să stea de vorbă cu mine. Mi-a dat o invitaţie la spectacolul pe care urma să-l susţină a doua zi în localitate. Pe parcursul spectacolului, defunctul Adrian Păunescu s-a interesat amănunţit de mine, de vârstă, de cum învăţ, spunându-mi că, dacă îmi doresc, o să mă mai invite să merg cu el şi la alte spectacole, iar la sfârşit când m-a condus la locul unde eram cazaţi mi-a spus «acum ştiu cine eşti şi o să ne mai întâlnim»".

Căsniciile şi copiii poetului

Adrian Păunescu a fost căsătorit de două ori, însă a recunoscut public că viaţa sa sentimentală a fost plină de femei frumoase şi iubiri devastatoare. Păunescu s-a însurat prima dată în 1961 cu poeta Constanţa Buzea, cu care a avut un mariaj de 15 ani. În urma acestei poveşti de dragoste s-au născut primii doi copii ai lui Păunescu - Andrei şi Ioana.

În 1990, Adrian Păunescu s-a căsătorit cu Carmen Antal, pe care poetul o descria ca fiind „o fată divină şi diafană". Din această căsătorie a rezultat Ana-Maria, fiica despre care Adrian Păunescu declara, într-un interviu acordat revistei „Tango" în 2009, că o iubeşte cu disperare, mai mult decât orice pe lume. Despre Andreea Bîrlea, marele poet nu a vorbit cu nume şi prenume, dar a recunoscut public în stilu-i dumnezeiesc că numărul copiilor săi ar putea fi mai mare decât cel oficial.

„Nu cred că ştiu să număr... Cred că trei. Deşi consider că sunt nedrept. Trei şi 14 - pi (valoarea numărului 3,14 nu poate fi calculată exact, şirul cifrelor de după virgulă fiind infinit). Aproape că n-aş putea hotărî. E ceţos totul", spunea Păunescu pentru „Tango". Era vorba despre Andreea, fiica nerecunoscută oficial de poet.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite