Ana Cojocaru: „Realizarea controalelor de securitate în cazul copiilor este importantă pentru a nu ajunge în mâinile traficanţilor“ INTERVIU
0
Mobilizarea societăţii române în criza refugiaţilor ucraineni ne arată cât de solidari putem fi ca popor atunci când nu mai lăsăm diferenţele să ne depărteze, ci să ne apropie.
Mobilizarea societăţii române în criza refugiaţilor ucraineni ne arată cât de solidari putem fi ca popor atunci când nu mai lăsăm diferenţele să ne depărteze, ci să ne apropie. „Weekend Adevărul“ a discutat cu Ana Cojocaru, coordonator de proiecte în cadrul CNRR, despre modul în care este gestionată situaţia refugiaţilor atât la graniţe, cât şi ulterior, precum şi cea a minorilor şi copiilor care ajung pe teritoriul ţării noastre neînsoţiţi. Totodată, am încercat să înţelegem şi care sunt paşii următori pe care ar trebui să îi facă statul român pentru protecţia şi integrarea lor în societate
„Weekend Adevărul“: România se confruntă cu o situaţie fără precedent în istoria recentă – criza refugiaţilor ucraineni. Cum aţi descrie reacţia societăţii?
Ana Cojocaru: Nimeni nu se aştepta să fie o reacţie atât de puternică la nivelul societăţii per ansamblu – societatea civilă, comunităţi, oameni particulari – toată lumea a vrut să ajute. Impactul emoţional a ceea ce se întâmplă în Ucraina a fost atât de mare încât un val de oameni şi organizaţii s-au îndreptat către graniţe. Statul român nu a mai văzut nimic similar în ultimele decenii în ceea ce priveşte numărul de oameni care intră pe teritoriul său şi a nevoilor complexe pe care le au. La început, au fost câteva zile de „încălzire“, dar, în prezent, lucrurile funcţionează altfel – există grupuri de coordonare la nivelul fiecărui judeţ, coordonare la nivel central – guvern şi DSU, precum şi platforme unde societatea civilă şi autorităţile sunt în contact. A fost nevoie de puţin timp până ne-am găsit toţi locul în acest sistem şi până ne-am coordonat reacţiile.
Oamenii s-au dus la graniţe să ajute, însă niciodată nu se ştie ce intenţii ar putea avea unii dintre ei.
Da, au fost cazuri în care oamenii veneau la graniţă şi voiau să ia ucraineni cu maşina la ei acasă. Intenţia este admirabilă, dar, din motive de securitate, nu se poate face acest lucru pentru că niciodată nu ştii dacă poate fi vorba de un potenţial abuzator sau traficant de persoane. Este un risc. Din cunoştinţele noastre, toţi cei care preiau refugiaţi sunt cel puţin asociaţi într-un mod sau altul unei organizaţii.
Legislaţia de protecţie, cu hibe
Care este profilul refugiaţilor ucraineni care ajung la graniţele ţării?
Este unul destul de vulnerabil. În mare parte este vorba de familii, respectiv femei cu copii, femei însărcinate, mulţi vârstnici care are nevoie de diverse servicii adaptate – medicale, psiho-sociale, dar nu numai.
Odată ce intră pe teritoriul ţării, prin ce proces trec?
Acum există grupuri de coordonare la nivelul fiecărui judeţ şi punct de trecere al frontierei, care sunt formate din reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai societăţii civile şi voluntari, inclusiv traducători. În prezent, există o bună coordonare între tot ce înseamnă autorităţi şi organizaţiile internaţionale şi cele din zona societăţii civile, ONG-uri din toate domeniile, dar şi organizaţii care au o experienţă din zona imigraţiei, azilului şi integrării, precum şi din zona drepturilor omului. Au intervenit chiar şi organizaţii de protecţie a animalelor deoarece multe persoane veneau din Ucraina cu animalele de companie.
Ce forme de protecţie există pentru refugiaţii ucraineni?
Vor fi două forme de protecţie pe care le oferă statul român. Pe de-o parte, procedura clasică de azil şi, pe de altă parte, protecţia temporară, care a fost adoptată de curând la nivelul Uniunii Europene, dar pentru care aşteptăm să existe şi o decizie în România referitor la procesul prin care va fi implementată.
În ce constă această protecţie temporară?
În principiu, este destul de similară azilului în ceea ce priveşte drepturile persoanelor, fiind special concepută pentru cazurile în care există un aflux masiv de persoane şi au nevoie de măsuri de protecţie. Cetăţenii ucraineni au dreptul, conform directivei adoptate la nivel UE, să ceară protecţie temporară în orice stat membru. Persoanele care ajung cu paşaport pe teritoriul României au dreptul să stea 90 de zile şi să îşi aleagă statul unde să ceară protecţia temporară.
Dreptul la ajutorul social nerambursabil
Ce ar putea face cei care nu au posibilităţi financiare şi aleg să rămână în România?
Cel mai probabil, mulţi dintre ei se vor îndrepta către protecţia temporară odată ce va exista şi procedura legală pentru a o putea solicita. Cererile lor, din câte înţelegem, vor fi procesate tot de către Inspectoratul pentru imigrări. Conform legislaţiei române, toţi ucraineni care au sosit în ţară, indiferent dacă cer azil sau vor să plece mai departe, beneficiază de anumite tipuri de servicii. Se pare că dreptul la muncă va fi asigurat tuturor cetăţenilor ucraineni, indiferent de modul în care decid să îşi reglementeze şederea aici. Procedurile la nivel local sunt încă puţin neclare.
Beneficiază de ajutor financiar din partea statului?
Cei care solicită azil au dreptul la un ajutor material nerambursabil de 20 de lei pe zi/ persoană. Momentan, din câte vedem, este vorba de ajutor material – cazare, asistenţă medicală. Există norme care le permit organizaţiilor sau instituţiilor care au în cazare anumite persoane să primească un ajutor din partea statului.
Până atunci, ce opţiuni au cei care necesită cazare?
Sunt îndrumaţi către ONG-uri sau autorităţi locale, acestea lucrând împreună. Persoanele sunt redirecţionate fie de la graniţă, fie prin hotline, către un spaţiu de cazare – centre sociale, cămine de studenţi, cămine de liceeni, chiar şi în săli de sport adaptate.
Protecţie pentru minori şi copii
Cu minorii şi copiii ce se întâmplă? Au fost şi cazuri de minori neînsoţiţi de adulţi...
Pe de-o parte, este vorba de cei care nu vin cu părinţii, ci cu un alt membru al familiei sau o altă persoană de încredere. Şi în cazul lor trebuie să se facă anumite verificări la frontieră pentru a ne asigura că persoanele care îi însoţesc chiar sunt conectate cu ei. Pe de altă parte, sunt şi cazuri de minori care vin singuri, neînsoţiţi de vreun adult, iar procedura standard este să fie preluaţi de către Protecţia Copilului pentru a se stabili care este situaţia lor – dacă au familii, unde ar trebui să ajungă, în ce condiţii, sau, în caz contrar, să fie preluaţi de sistemul de plasament din România. Este foarte important să se facă aceste controale de securitate pentru că sunt extrem de vulnerabili şi nu vrem să ajungă în mâinile traficanţilor sau ale altor categorii de abuzatori. De asemenea, sunt inspectorate unde există deja procedurile pentru înscrierea copiilor la şcoală.
Ce credeţi că se va întâmpla pe viitor?
Probabil cel puţin câteva zeci de mii de refugiaţi vor rămâne în România, aspect pe care sistemul nu l-a mai întâlnit în istoria recentă. Dacă vor rămâne 70.000 - 80.000 de persoane, se va crea un stres foarte mare pe sistemul de integrare şi va fi nevoie de o mare adaptare a acestuia. Din această perspectivă, avem nevoie de ajustarea legilor, de pregătire pentru funcţionarii publici care vor lucra cu aceste persoane, pentru personalul ONG-urilor, de foarte mulţi traducători de limbă ucraineană şi rusă. Practic, toată infrastructura va trebuie să fie adaptată la nevoile lor. Până acum a fost un sprint şi urmează maratonul. Trebuie să vedem care sunt nevoile în teren pentru că nu se poate lucra la nesfârşit cu voluntari, mulţi dintre ei având joburi, familii, copii.
Se încarcă comentariile...
