Pasagerii din ambele maşini au fost răniţi, iar fiul cel mare al diplomatului a murit. Avea doar 23 de ani. Încă o dramă petrecută pe şoselele din România. Ca şi în cazul tragediei din Muntenegru, ştirea a fost difuzată imediat la televiziuni în regim de „breaking news” şi a fost updatată permanent. Sunt însă convins că i s-a acordat o importanţă specială, dat fiind rangul diplomatic al domnului Istrate. Adică nu s-a vorbit mai nimic despre gravitatea accidentului în sine, ci despre faptul că familia unui înalt funcţionar al statului român a suferit un accident teribil. Informaţia a fost „asezonată”, desigur, cu  declaraţiile, în clasica limbă de lemn, recitate de purtătorii de cuvânt ai Poliţiei ori spitalelor. Şi cam atât. E doar o chestiune de ore până când, în mod natural, va fi uitată complet. Sau poate până când va fi scoasă intempestiv de pe fluxuri de un „breaking-news” mai proaspăt ori mai cumplit.
Soarta cu pricina o au în genere calupurile de veşti negre, pe care toate posturile de televiziune le plasează în cadrul emisiunilor matinale. De obicei, între bancurile de sacâz ale vreunui cetăţean care face revista presei şi rubrica meteo. Abia trezit din somn, încerci să-ţi pui în ordine gândurile pentru ziua ce urmează, sorbi două guri de cafea, deschizi televizorul şi pe micul ecran încep să defileze imagini grozave, cu resturi de automobile stropite de sânge, împrăştiate prin şanţuri sau încolăcite de copaci. Însoţite, neapărat!, de precizarea-şablon: „cu multe eforturi, echipajele de urgenţă, sosite la faţa locului, au scos trupurile neînsufleţite de sub fiarele contorsionate”. Aş putea să înţeleg marota cu „aducerea la cunoştinţa opiniei publice în scop preventiv” sau chiar prejudecata conform căreia foamea de rating se astâmpără prin îndoparea privirilor cu orori. Dar, n-am nici o îndoială că, din cauza cadenţei excesive, la o oră complet nepotrivită, efectele scontate ale acestor aşa-zise „cronici rutiere” sunt nule. Cine îşi mai aduce aminte prin ce se deosebeşte accidentul de alaltăieri, care a făcut trei victime, de cel de azi, soldat cu patru? Pare că este vorba de acelaşi accident care se repetă, zilnic, de ani întregi şi doar culorile maşinilor diferă! Infinit mai mult m-ar interesa, spre exemplu, un material care să-mi explice de ce nu se introduc la examenele de obţinere a permisului auto probe de verificare a nivelului de alfabetizare ori teste psihiatrice.

Toate acestea îmi aduc aminte de una dintre primele lecţii de jurnalism pe care le-am primit, cu 25 de ani în urmă, de la marele meu prieten Adrian Păunescu: ”Dragă Ciprian, pentru a fi un gazetar adevărat, cheltuieşte-ţi energia,  spre a face lucruri care nu se fac şi, mai ales, consideră-te permanent în deserviciu propriu. Adică dedică-ţi fiecare minut ca să imaginezi gazetărie! Fă în permanenţă un ziar! Între a afla şi a comunica-ce drum extraordinar! Închipuie-ţi viaţa ca pe un ziar! De pildă, îmi povesteai adineauri despre accidentul pe care l-ai avut acum doi ani pe această şosea. Scrie despre el! Scrie despre cine a făcut roata care a sărit, de ce a sărit, cât costă o roată, cât costă o viaţă...! Fiecare lucru pe care omul îl povesteşte poate fi interesant. În fond, gazetăria nu este altceva decât neruşinarea de a le povesti altora ceea ce te priveşte doar pe tine!”. Trecând peste fenta ironică a Maestrului, de atunci cred că, în meseria noastră, asta reprezintă o condiţie esenţială: mesajul jurnalistic pe care îl concepi şi pe care vrei să îl comunici trebuie să te intereseze măcar pe tine!