Ţiganii din Fântânele, lăutarii lui Dumnezeu

Ţiganii din Fântânele, lăutarii lui Dumnezeu

Ţiganii din Fântânele, lăutarii lui Dumnezeu

Satul Fântânele nu s-a mutat cu totul la Berlin, aşa cum a relatat, săptămâna trecută,presa germană. Au rămas aici peste 2.000 de oameni. Toţi ţigani, toţi lăutari, aproape toţi penticostali.

La începutul săptămânii trecute a apărut o nouă ştire cu ţigani români pe fluxurile agenţiilor străine: 700 de ţigani români s-au mutat, din satul Fântânele (judeţul Dâmboviţa), într-un ansamblu de blocuri din cartierul berlinez Neukölln.

Ţiganii n-au făcut nimic rău. Impresionant e doar numărul: 700! Ce a rămas, atunci, la Fântânele? Pustietate? Ruine? Nu, Fântânele trăieşte. Am fost acolo, i-am luat pulsul şi trăieşte Fântenele, n-a murit!

Sat Fântânele, comuna Cojasca, judeţul Dâmboviţa. E la 30 şi ceva de kilometri de Bucureşti, pe direcţia Târgovişte. Când a zburat cu elicopterul, la 22 decembrie 1989, Ceauşescu a trecut chiar pe deasupra satului Fântânele şi a aterizat ceva mai încolo, la Sălcuţa, după cum a demonstrat şi Grigore Cartianu în „Sfârşitul Ceauşeştilor", ce să mai! Aceasta ar fi descrierea geografică şi istorică a satului Fântânele.

Până să ajungă în săptămânalul german „Der Spiegel", n-a ştiut aproape nimeni ce mistere ascunde această aşezare care mai numără azi puţin peste două mii de suflete. Fântânele este, probabil, singurul sat în care toţi cei de parte bărbătească sunt lăutari.

1992: ţiganii din Fântânele, cântând imnuri creştine cu ţambal şi acordeon, în biserica penticostală

E singurul sat fără biserică ortodoxă, fără cârciumă, fără chioşcuri cu băuturi alcoolice şi ţigări. Aici trăiesc ţigani fără stabor, ţigani care nu-şi fură fetele unii altora. Ţigani care cântă la vioară nu „Mama mea e florăreasă", ci „'Naintea ta Isus iubit" (cu un singur i, cum scriu penticostalii). Pentru că la Fântânele, 99% din populaţie aparţine cultului penticostal.

Şi, nu în ultimul rând, Fântânele e, fără doar şi poate, satul cu cei mai mulţi copii pe cap de locuitor. Când religia penticostală (care dezaprobă contracepţia) se uneşte cu filonul ţigănesc (acela de a face mulţi copii), atunci se întâmplă o explozie demografică. Media e de 7-8 copii de familie.

Bursa lăutarilor

A rămas obicei de pe vremea bătrânilor ca în fiecare zi, până-n prânzul cel mic, bărbaţii din Fântânele să se adune la „bursa lăutarilor". Aşa stăteau moşii lor, la răscrucea din mijlocul satului, şi aşteptau să-i tocmească românii la nunţi şi la cumetrii. Acum, oamenii din Fântânele nu mai aşteaptă nimic.

 O dată că nu mai sunt nunţi cum erau cândva, şi a doua că s-au pocăit. S-au convertit aproape toţi la religia penticostală şi au lăsat definitiv lăutăria. Bat şi acum la ţambale şi la viori, dar în numele Domnului. Şi nu e uşor să treci de la „Pe deasupra casei mele/ trece-un stol de rândunele/ dar nu-i stol de rândunele/ alea-s dragostele mele, care m-am iubit cu ele", la „Evanghelia/ Schimbă inima/ Va schimba şi viaţa mea".

Ţiganii stau la răscruce de drumuri şi fac politică. „A mâncat Băsescu ţara", „Dan Diaconescu!", „Ungureanu ăsta de la Guvern e marionetă. E prea mic, nu ştie el corupţia". Repede se dau ţiganii în vorbă cu presa.

„Măi, mânca-ţi-aş mustaţa ta (n.r. - către fotoreporterul Marian Iliescu, mândru purtător de mustaţă), n-avem, mă, nici măcar pensie! Aici e muzicanţi oamenii, n-a muncit nimeni pe carte de muncă. Şi-atuncea de unde? Să ni se dea de muncă! Nu e muncă să muncim!".

Aşa vine vorba şi de cei 700 dintre ai lor care au plecat la Berlin. Au plecat mai ales cei cu mulţi copii. Dacă ai 10-12 copii şi primeşti alocaţie de la statul german pentru toţi, poţi să trăieşti liniştit şi să mai pui şi sub saltea. E vai de viaţa femeilor din sat care pierd sarcini sau care nu pot avea copii. O ţigancă în capot strigă de peste gard, „Unde să plec eu decât cu doi copii?". Un ţigan până-n 30 de ani îşi îmbărbătează nevasta: „N-avem decât trei până acum, dar e tânără femeia. Mai face ea".

Geanina

Exodul spre Germania a început în urmă cu 10 ani. Un neamţ de 25 de ani, Volker, s-a împrietenit la Berlin cu unul din Fântânele. Ţiganul l-a adus pe neamţ în România, să vadă şi el. În scurta lui şedere, neamţul s-a dat în vorbă cu o ţigancă, Geanina. Şi, din una în alta, a luat-o de nevastă şi-a dus-o la Berlin. Geanina i-a dăruit patru copii, dar, pentru că i-a fost urât de una singură între străini, a început să-şi cheme neamurile pe acolo.

I-a mers mintea, a început s-orupă în germană, apoi să înveţe birocraţia şi hârţogăraia dobândirii actelor de şedere şi pentru alocaţia copiilor. Chestiunea asta, spune gura satului, a devenit pentru ea o afacere: în ultimii ani, când numărul emigranţilor din Fântânele a crescut, Geanina ar fi început să perceapă câte patru - cinci mii de euro de familie pentru a-i trece în legalitate. Aşa se face că Geanina are azi în sat două case mari, cu camere multe, cum le place la ţigani. Case mari şi pustii. 

La începutul anului ăsta, Geanina s-a despărţit de Volker, neamţul care i-a făcut rostul în viaţă. I-a lăsat lui doi copii şi a luat ea doi. S-a măritat imediat cu un ţigan de-al nostru, Marcel, pripăşit prin Berlin după 11 ani de puşcărie.

Spre deosebire de Volker, care era un om cât un dulap şi nu prea frumos la chip, Marcel e un ăla oacheş şi arătos şi-iplace să ducă femeia prin restaurante. „Atâta greşeală a făcut el că s-a ţinut de nişte şmecherii mai demult şi a căzut 11 ani la necaz. Puşcărie".

Toate astea ni le-a povestit, din şaua bicicletei, nea Mircea al lu' Pascu, un lăutar de 78 de ani. Al lu' Pascu ştie toate încrengăturile astea, fiindcă Marcel îi e nepot. De invidie, nea Mircea al lu' Pascu le cam poartă sâmbetele ăstora care au plecat în Berlin: „Ăia care s-a dus acolo ia câte 50 de euro pe zi pe cârca copiilor. 1.500 de euro pe lună". Şi el, după 30 de ani de cântat la vioară în ansamblul „Doina Argeşului", nu ia decât 800 de lei pensie. Unde e dreptatea?

Bişniţa

Înainte să plece în pribegie, în Germania, ţiganii din Fântânele se îndeletniceau cu bişniţa. Cu Domnul Isus, dar şi cu bişniţa. Primarul Victor Gheorghe, de la PSD, ţigan şi el şi fost lăutar (a cântat la baterie), o spune pe şleau: „Cât au stat în Fântânele, s-au ocupat cu vânzări-cumpărări. Vindeau maşini, alimente, îşi deschiseseră buticuri. Asta făceau ei".

Acum, în Germania, cei mai harnici şi-au deschis mici firme de salubrizare care deservesc cartierul Neukölln, în care locuiesc, cel mai sărac din toată Germania, după cum notează prestigioasa publicaţie germană „Der Spiegel".

"Înainte să plece la Berlin, oamenii s-au ocupat cu vânzări-cumpărări. Vindeau maşini, alimente, îşi deschiseseră buticuri. Asta făceau ei."

Victor Gheorghe primar

Mândria satului

Ion Onoriu (1937 - 1998), celebrul lăutar şi soţul şi mai cunoscutei Gabi Luncă, a fost originar din Fântânele. Şi doamna Gabi s-a apropiat de credinţă, este penticostală şi a vrut să o facă aşa şi pe Stela Popescu, care a refuzat.

Mama Angela

În urmă cu o săptămână, publicaţia germană „Der Spiegel" a prezentat pe larg povestea celor 700 de ţigani din satul Fântânele care s-au mutat într-un complex de locuinţe de pe Harzer Strasse (în cartierul berlinez Neukölln). Săptămânalul din Germania a arătat şi atmosfera din Fântânele, notând că cei rămaşi acasă se roagă în biserica penticostală din sat pentru familiile lor din Germania şi pentru cancelarul Angela Merkel (foto): „Angela, eşti mama Europei, te iubim!".

Istoria religiilor la sat

Ce primăvară e la Fântânele! Şi copiii au luat vacanţă şi roiesc pe şoseaua principală. Ţiganii tineri aleargă spre câmpuri, care cu Daciile, care cu căruţele. Rup bicele pe nişte cai numa' spume şi e o zarvă rurală cum nu s-a mai pomenit. Se strigă peste garduri pe numele lor biblice: David, Solomon, Ruben, Estera. Cum de s-a lipit credinţa atât de puternic în Fântânele?

Costel Godelea este fiul celui care a sădit sămânţa neoprotestantă în sat. Ca un istoric al locului îşi începe povestea sacadat, pentru claritate: „Tata! Anul 1962". În anul acela, tatăl său, pe nume Dumitru Tulică, s-a rupt de credinţa străbună. Fusese până atunci cizmar şi dascăl la popa din Butimanu, satul vecin.

Tulică s-a pomenit o dată cu Biblia popii în mână şi, cu câtă carte ştia el, a început să silabisească din ea. Popa l-a văzut şi i-a spus: „Îţi las Biblia să citeşti acasă din ea dacă-i faci preotesei o pereche de papuci". Tulică a făcut papucii şi a luat Biblia.

Mircea al lu’ Pascu, singur împotriva pocăiţilor

Citind-o i s-a părut că nu prea e cum spune popa în biserică: nu scrie că trebuie să aprinzi lumânări, nici de pomeni nu zice nimic, nu scrie că trebuie să-i bagi popii câte o găină în traistă când vine cu botezul.

„Şi din cauza asta, s-au dezbinat amândoi. Popa l-a alungat pe tata", spune fiul. Aşa a apărut primul pocăit din Fântânele. Dumitru Tulică a început să creadă în religia lui proprie, din ce a înţeles citind Biblia. Pe religia asta a numit-o el „creştinism".

Apoi a răspândit „creştinismul" printre ţiganii din sat. Peste câţiva ani, a întâlnit prin alte locuri nişte penticostali. Şi-a dat seamă că gândeau la fel şi de-atunci s-a numit penticostal.

Martiriul lui Costică Gânduleţ

De aici, povestea e dusă mai departe de păstorul Nicu Dudi. La penticostali, preotul poartă numele de păstor. Păstorul ne pofteşte în living, la cafea. Are o casă mare şi frumoasă, iar în curte două maşini cu numere de Franţa, un Mercedes şi o dubă cu care vrea să înceapă o afacere. E relaxat. Aşadar, continuarea...

„Cizmarului Dumitru Tulică i s-au alăturat alţi trei pionieri ai noştri: Costică Gânduleţ, Gore şi Vasile. Ei sunt oamenii care în urmă cu o jumătate de veac au sădit credinţa în sat", spune păstorul. Gândul îi zboară către finalul anilor '70. Atunci!

„Aveam 10 ani. Noi, credincioşii, ne strângeam câte o sută de persoane în casa unuia dintre noi şi acolo ţineam slujbele şi cântam. Ani grei, comunişti. N-aveam autorizaţie de a oficia slujbe, pentru că nu eram înscrişi oficial ca biserică penticostală. Primarul era rău şi asupritor. Într-una din seri, primarul a venit cu şeful de post în timpul unei slujbe.

Şeful de post a tras un foc de armă în aer! Ne-am speriat şi am fugit care pe unde a putut", îşi aminteşte Nicu Dudi. Pe fratele Costică Gânduleţ l-a prins şeful de post de turul pantalonilor, şi-a făcut ambiţia cu el şi l-a dus la carceră. O noapte a durat martiriul lui Costică Gânduleţ.

Speriaţi de prigoană, ţiganii au telefonat la cel mai important om pe care l-a dat satul lor: celebrul lăutar Ion Onoriu, care cânta numai pe lângă oameni ca lumea de la Bucureşti, şi care putea să te scoată din orice belea. A venit Onoriu cu nişte şefi de la „Culte" şi doar aşa l-au scos pe Gânduleţ din negura temniţei. De atunci, din respect pentru Onoriu, nu s-a mai atins nimeni de penticostalii din Fântânele.
Abel „Balamucea",

Om binecuvântat

Azi, satul are patru biserici penticostale. Grădiniţa e în curs de dărâmare pentru a face loc unei biserici mari, pentru toată comuna, să nu mai stea dezbinaţi. „Una mare de tot", spun ţiganii bucuroşi. De unde bani? Parcă tocmai plângeau de foame... Ei bine, la Fântânele sunt şi oameni „binecuvântaţi de Domnul" cu putere financiară. Abel Trandafir - zis Abel „Balamucea" - are vilă mare, iar curtea îi e plină de gazon şi de BMW-uri.

„Şi miliţia n-are ce-i face", spune un ţigan, cu sensul de „e atât de şmecher că nici poliţia n-are ce să-i facă". În schimb, păstorul Nicu Dudi îl creionează frumos: „Fratele Abel e binecuvântat de Domnul, adică are bani şi mă sprijineşte pe mine cu lucrarea creştină".

Ritualuri de succesiune

Păstorul Nicu Dudi n-a făcut seminarul. E recunoscut cu „punerea mâinilor pe cap". Adică, binecuvântare de la înaintaşi. Când a început să tragă să moară, Dumitru Tulică i-a pus mâinile pe cap şi l-a lăsat mai mare peste pocăiţi.

2.300 de oameni au rămas în Fântânele după exodul berlinez. Comunităţi de ţigani din Fântânele sunt nu doar în Germania, ci şi în Franţa şi Anglia.

Rrom bogat, rrom sărac

Ţiganii-s circumspecţi la început şi prietenoşi mai apoi. Când îi întrebi la ce poartă stă predicatorul, îţi răspund: „Da' ce-ai cu omu'?". Vechea teamă a ţiganilor că ai putea veni cu potera să ridici pe unul de-al lor. Apoi te ţii şir cu ei pe uliţele satului, vorbesc toţi o dată, şi pe româneşte şi pe ţigăneşte.

Trecem cu alaiul pe lângă o poartă în care stă proptită o fată cu pielea albă. Un ţigan informat explică cu voce tare: „Ea e d'a dumneavoastră. Nu e ţigancă. A venit tocmai de la Sebeş, Alba. L-a cunoscut pe Cudri, un ţigan... vrednic. A făcut-o ăla din papagal şi a adus-o aici. Acum se căieşte toată viaţa ei, săraca. Aoleou, nu l-ar mai lua nici pentru o căruţă de bani. Acum i-a văzut defectele. De câţiva ani buni, de când l-a luat, a dat naştere la numai doi copii".

Niculae, ţigan din Iazu, munceştecu ziua la cei din Fântânele

Fata stă în poartă şi se uită la noi, cum îi analizăm toată viaţa.
Ţiganii din Fântânele au umplut YouTube-ul cu clipuri de la botezurile lor. Se botează în gârlă. Intră în apă în halat alb, păstorul ridică mână şi-l întreabă pe „împricinat": „Pă credinţa ta?". Şi pocăitul plânge de păcătos ce e şi aprobă: „Pă credinţa mea!". Păstorul îl scufundă în apa sălcie şi rece, halatul se lipeşte de mădulare pocăitului, care iese din apa botezului dârdâind.

Intrusul

Lângă Fântânele e un sat de ţigani ursari, Iazu. Ăia din Iazu, săraci, vai mama lor, beţivi şi nenorociţi, nu pot să ţină un ban până-n seară. Un ţigan din Iazu trece prin centrul satului, uşor băut. Munceşte şi el cu ziua la cine apucă. Ştie că pocăiţii nu fumează dar cere o ţigară. Ţiganii din Fântânele îl iau la goană, parcă n-ar fi tot unul de-al lor: „Hai, du-te Niculae, şi lasă-ne" Omul din Iazu plecă zicând: „N-are nimic".   

Ereticul

Mircea al lu' Pascu nu merge la „adunare" cu ai lui. „Nu sunt de niciun fel de religie. Pocăiţii noştri - mai hoţi ca ăilanţi!". Apoi îi pare rău de ce a spus şi face fraza din nou: „Nu e toţi hoţi, săracii. Care are căsuţă mică, te bagă în casă, se dă ei jos din pat şi te pune pe tine în pat".

De ce nu s-a pocăit şi el? Are nişte pruni şi-i e milă de ei să-i lase aşa şi să nu-i facă ţuică. „48 de pruni. D'asta nu m-am pocăit". Îşi imaginează cum o fi când o coborî Cristos din cer a doua oară şi o începe să meargă pe uliţă, prin Fântânele, să aleagă grâul de neghină, oile de capre, neprihăniţii de păcătoşi. „Ştie pocăitul precis că-l ia Dumnezeu la el? Nu ştie, nene, nimeni, nimic".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: