Încă un monument al prostului gust

„Nu e monument, fiindcă arată ca dracu. Dar atunci, ce e? După părerea unor specialişti pe care i-am consultat, e un kitsch.”   FOTO ziaruldebacau.ro

Călătorule care, venind cu automobilul după un lung şi obositor drum de la Oneşti, de la Braşov sau chiar de mai departe, intri în Bacău coborînd dealul Măgura… - nu te speria! Ceea ce îţi apare dintr-o dată în faţă nu e o halucinaţie. Nu e nici monstrul din Loch Ness, nici vreo navă extraterestră şi nici roata norocului.

Este rodul pasiunii pentru artă monumentală a domnului primar Romeo Stavarache. Susţinută cu sîrg de somnul consilierilor săi locali. Cam aşa se întîmplă: nu doar somnul naţiunii naşte monştri, ci şi somnul raţiunii cîtorva reprezentanţi ai săi, aleşi pe listele de partid. Avionul de vînătoare care stă spînzurat în sensul giratoriu de acolo, în mijlocul unei imense schelării circulare de metal sudat, este, din cîte se pare, cochilia unui IAR dat la casare. Iar alături, dacă ai timp să arunci o privire, vei vedea încă una din ctitoriile stavarachiene, o clădire imensă şi mai tot timpul goală, intitulată prezumţios Centru de Afaceri şi Expoziţional.

Venit în Bacău de nu se ştie unde - deşi sunt unii care susţin că ştiu - şi ajuns primar mai degrabă datorită gafelor lui Dumitru Sechelariu, care l-a precedat, domnul Romeo Stavarache şi-a descoperit de-a lungul celor trei mandate tot felul de talente, printre care şi acelea de arhitect, sculptor şi ctitor de aşezăminte, devenind în cele din urmă un fel de mic Ceauşescu de provincie. În sensul că, dacă vreunul dintre subordonaţi îndrăzneşte să-l contrazică, rămîne în scurt timp fără serviciu. Cam ăsta-i argumentul de bază.  “Stavarache a schimbat oamenii din jur de parcă erau cai la poştalion. Eu i-am fost alături de la PC, când a cîştigat alegerile, pe urmă am mers cu el la liberali, dar l-a luat de cap puterea. Nimeni nu-l mai putea contrazice, el ştia şi decidea totul. Plus că au apărut tot felul de neica-nimeni, care au început să-l pupe… undeva, iar ăştia au devenit şi sfetnici, şi plini de bani. A schimbat vreo trei garnituri de activişti pe lîngă el, unii s-au îmbogăţit şi au plecat de bunăvoie, alţii au ros un os, dar au fost alungaţi repede. A rămas doar Ionel Palăr, cel cu fetiţele. Asta-i omul, i-a plăcut puterea, pe urmă a început să-i placă şi banul!" Nu sunt cuvintele mele, le-am găsit pe site-ul Realitatea TV.   

Presupun că noul „monument” se vrea un omagiu dedicat aviatorilor băcăuani - deşi arată mai degrabă ca o insultă la adresa bunului-simţ. Din păcate, nu e singura. Cu vreo doi ani în urmă, un alt monstru, un fel de fîntînă arteziană imensă, în formă de trunchi de con maro, botezată tandru de taximetriştii băcăuani, mă scuzaţi că reproduc exact, „căcatul lui Stavarache”, a apărut într-o intersecţie în plin centrul Bacăului. Din presă am aflat că acea aşa-zisa fîntînă a costat vreo trei sute de mii de lei. Ce face ea acolo? Simplu: încurcă circulaţia. Ca să intri în sensul giratoriu, aştepţi mai întîi la un semafor pentru pietoni. După aceea, cedezi trecerea celor ce vin din stînga, aşa cum e şi normal din punctul de vedere al regulamentului rutier, apoi aştepţi la un alt semafor pietonal. Fluidizarea traficului după model băcăuan. Căci, vai, semafoarele nu sunt sincronizate, ar costa prea mult! Ca să nu mai spun că în imediata ei apropiere, către fostul Bancorex, trotuarele de pe strada 9 Mai au rămas pavate cu pietriş, mai precis balast, încă de pe vremea lui Ceauşescu. N-a mai fost pusă pe ele, de mai bine de douăzeci de ani, măcar o lopată de asfalt. Şi ştiţi de ce? Bineînţeles că ştiţi. Nu sunt bani!

Întrebaţi despre existenţa vreunui aviz eliberat de Comisia Naţională a Monumentelor de For Public, funcţionarii de la primărie zic că un astfel de aviz nu a fost necesar deoarece chestia aia pe care au pus-o la intrarea în Bacău nu e monument. De acord, nu e monument, fiindcă arată ca dracu. Dar atunci, ce e? După părerea unor specialişti pe care i-am consultat, e un kitsch.

În chiar articolul 2 din Legea nr. 120/2006 (a monumentelor de for public) se precizează că „În sensul prezentei legi, monumentele de for public sunt bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcţii sau amenajări neutilitare, avînd caracter decorativ, comemorativ şi de semnal, amplasate în spaţii publice, într-o zonă de protecţie, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.” Deci, conform legii, e totuşi un monument. De for public. Ce-i drept, construcţia sau amenajarea neutilitară a domnului Stavarache nu are deloc un caracter decorativ. Dimpotrivă, poluează mediul, fiindcă e hidoasă şi agresivă, dar nu sunt deloc sigur că asta ar putea constitui un contraargument.

În încheiere, aş vrea să explic cititorilor de ce trebuie să-i intereseze ce se întîmplă în Bacău. Deoarece asta se întîmplă în multe alte oraşe ale României de azi. Domnul Romeo Stavarache nu este un necalificat sau vreunul din primarii care-şi dau bacalaureatul abia la cincizeci de ani, ci dimpotrivă. Este un inginer de performanţă şi a obţinut cîndva chiar nişte premii pentru invenţiile şi inovaţiile sale. Pe vremea cînd nu făcea politică, ci lucruri mult mai utile societăţii. Dacă un primar cu un astfel de nivel şi-a pierdut într-atît măsura şi simţul realităţii, vă daţi seama ce se întîmplă prin alte locuri. Inşi ajunşi prin jocul hazardului sau prin jocuri de culise în funcţii de decizie îşi abuzează cetăţenii, crezîndu-se pricepuţi la toate: şi la arhitectură, şi la sculptură, şi la filosofie, şi la pictură, şi la fotbal, eventual şi la muzică uşoară. Devin mici despoţi locali, iar veleitarismul lor megaloman şi ridicol face ca oraşele României să arate din ce în ce mai urît şi mai trist. Pline de gropi, de gunoaie, de cîini vagabonzi, de fîntîni arteziene şi de tot felul de ciudăţenii costisitoare şi oribile numite artă monumentală...