10 octombrie - ultima zi pentru înscrierile la Gala Premiilor Participării Publice (P)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ai reuşit să arăţi că şi în România cetăţenii au un cuvânt de spus în luarea unor decizii publice? Atunci ai şansa de a fi premiat la Gala Participării Publice, organizate de către Centrul de Resurse pentru Participare Publică, în data de 10 noiembrie 2011.

Luni, 10 octombrie, este ultima zi până la care te poţi înscrie sau poţi recomanda o poveste care arată că "se poate". Poţi face acest lucru prin completarea formularului pe care îl găseşti pe site-ul www.ce-re.ro. Cazurile înscrise se pot referi fie la cetăţeni/organizaţii cu iniţiativă, fie la autorităţi publice care au implicat cetăţenii în procesul decizional. Adevărul Holding susţine Gala Premiilor pentru Participare Publică, aflată la a treia ediţie, pentru al doilea an consecutiv.

Poveşti de succes

Unii dintre premianţii anului trecut au fost bicicliştii de la Asociaţia "Bate Saua să priceapă Iapa", cetăţenii de la "Asociaţia Bucureşti" care apără oraşul de proiecte imobiliare nedorite şi salvatorilor de la "Agent Green" care n-au lasat să înainteze asfaltul în pădurea Retezat.

De asemenea, a mai fost premiată Asociaţia "Salvează Vieţi", care stă cu ochiul şi urechea la sistemul medical din Romania, dar şi doamna Mihaela Mihalache, mama care nu s-a lasat copleşită de dizabilităţile fiilor ei şi a contribuit la deschiderea la Lieşti a unui centru de zi pentru copii aflaţi în situaţii similare.

Click aici pentru a citi despre Centrul de la Lieşti şi spune şi tu cum te implici în viaţa comunităţii din care faci parte

Cum te înscrii?

Pasul 1: Descarcă şi completează formularul de înscriere de aici:

Pasul 2:
Trimite formularul la depozite@ce-re.ro, prin fax la numărul 031 1050 755 sau prin poştă la adresa Str. Petru Maior nr. 9, sector 1, Bucureşti. Toate proiectele înscrise rămân în baza de date "Depozitul de poveşti de succes", accesibilă oricui este interesat, pe site-ul CeRe www.ce-re.ro.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite