Votarea raportului pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Gestionarea Bunurilor Sechestrate, amânată de deputaţii din Comisia juridică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii din Comisia juridică au amânat, luni, votarea raportului referitor la înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Gestionarea Bunurilor Sechestrate, aceştia susţinând că ma este nevoie de cel puţin o zi pentru a reflecta asupra amendamentelor necesare pentru acest proiect de lege.

Cu toate că şedinţa a început sub semnul optismului privind adoptarea raportului, deputaţii s-au împotmolit încă de la primele articole "Miercuri ar trebui să intre în dezbaterile din plen. BP a aprobat astăzi intrarea pentru plen în cazul în care e gata legea. Sper să terminăm astăzi, cel  târziu mâine dimineaţă", a spus preşedintele comisiei, Liviu Ciucă. 

Vicepreşedintele Comisiei juridice, Ciprian Nica, a fost printre primii care au ţinut să puncteze că legea, în actuala formă nu clară şi ar putea fi respinsă la Curtea Constituţională şi s-a declarat nemulţumit de absenţa reprezentanţilor ANAF şi Ministerului de Finanţe.

"Important e să dăm instrumentele utile pentru a fi pobleme din punct de vedere constituţional. Să insistăm să fie prezenţi şi ANAF ul, Ministerul de Finanţe sau MFP", a spus Nica. 

Deputatul UDMR, Andras Levente Mate a dat şi un exemplu de posibil articol neconsstituţional: 'Articolul 3, alineatul a) este neconstituţional, vă spun din start penru că ar fi probleme privind o posibilă prezumţie de  nevinovăţie", a spus parlamentarul UDMR. 

Plecând de la domeniul denumirea Agenţiei şi domeniul de activitate, parlamentarii au început o dezbatere în care au tras concluzia că trebuie aduse amendamente legii şi e nevoie de o noapte de studiu pentru noi discuşii, astfel fiind amânat votul pe raport.  

"Reflectaţi foarte bine în noaptea asta şi mâine o luăm la purificat", le-a recomandat Nica, vicepre;edintele comisiei, celorlalţi colegi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite