Senatorul Valer Marian (ex-PSD): „Decizia ANI este o «imbecilitate juridică». Reprezintă o comandă politică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valer Marian
Valer Marian

Senatorul Valer Marian a declarat vineri că va contesta în instanţă decizia ANI prin care a fost declarat incompatibil şi că va face plângere penală pentru abuz în serviciu şi calomnie împotriva preşedintelui ANI, Horea Georgescu.

„Comunicatul ANI constituie o aberaţie, chiar o imbecilitate juridică, urmând să-l contest pe cale legală şi, totodată, să formulez plângere penală pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi calomnie împotriva inspectorului de integritate Alina Loredana Ţărnă şi a preşedintelui ANI, Horea Georgescu“, se arată într-un comunicat semnat de Valer Marian.

Deputatul precizează că la sfârşitul lunii iulie a transmis ANI că starea de incompatibilitate care i-a fost imputată prin adresa Inspecţiei de Integritate este total nefondată.

Senatorul a explicat că în cadrul societăţilor comerciale nominalizate în raportul prin care i se constata incompatibilitatea - SC Nord Vest Press SRL Satu Mare şi SC Bonda Impex SRL Cluj-Napoca - a deţinut un mandat limitat de administrator care a expirat cu mult timp înainte să devină senator, respectiv de 18 ani în cazul SC Nord Vest Press SRL şi de 12 ani în cazul SC Bonda Impex SRL.

Marian mai spune că societăţile comerciale nominalizate au fost dizolvate de drept, deci şi-au pierdut personalitatea (capacitatea) juridică, încetându-şi existenţa ca subiecte de drept cu 3 ani înainte ca el să devină senator. 

Potrivit acestuia, ambele societăţi comerciale au fost ulterior supuse lichidării judiciare şi au fost radiate din Registrul Comerţului.

Potrivit lui Marian, comunicatul ANI reprezintă o comandă politică în scopul terfelirii imaginii sale, în contextul declaraţiilor politice, interpelărilor parlamentare şi denunţurilor penale făcute în ultima perioadă împotriva actualilor lideri naţionali ai PSD, premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea, după trei ani de declaraţii şi interpelări împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a unor foşti miniştri PDL.

Ba, mai mult, Valer Marian consideră că acest comunicat constituie şi "un pretext de răzbunare" din partea preşedintelui ANI, Horea Georgescu, împotriva căruia a depus un denunţ penal la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu împotriva intereselor publice. Senatorul afirmă că a depus acest denunţ penal întrucât Georgescu, împreună cu fostul preşedinte Cătălin Macovei, în calitate de ordonatori principali de credite, ar fi cauzat cu rea-credinţă ANI un prejudiciu de 508.713 lei, care a fost constatat printr-un raport transmis Senatului de Curtea de Conturi în anul 2011.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Valer Marian a fost în incompatibilitate întrucât a deţinut, simultan, calitatea de senator şi funcţia de administrator în cadrul SC Nord Vest Press SRL, în perioada 19 decembrie 2008 - 14 martie 2011 şi SC Bonda Impex SRL, din 19 decembrie 2008 până în 12 iulie 2013.

De asemenea, Valer Marian nu a menţionat calitatea de administrator la societăţile comerciale Nord Vest Press SRL şi SC Bonda Impex SRL în niciuna dintre declaraţiile de interese depuse în calitate de senator, în perioada decembrie 2008 - iunie 2013, în acest caz fiind sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, arată ANI, într-un comunicat de presă remis vineri.

Delir de acuzaţii la adăpostul declaraţiilor politice

În cele două mandate consecutive de senator, Valer Marian a făcut peste 50 de declaraţii politice, în care a atacat diverse personaje publice, şi nu numai. Printre primele sale „ţinte“ s-au numărat fostul episcop Laszlo Tokes, ex-premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu. Ulterior, Valer Marian şi-a diversificat atacurile, trecând la instituţii precum DNA, ANI, Parchetul General, SRI, SIE etc. 

Iunie 2013. Atac împotriva generalului SIE Silviu Predoiu şi a altor „vechi ofiţeri de Securitate“, care ar controla Serviciul de Informaţii Externe.

Mai 2013. Declaraţie politică împotriva SRI, intitulată „Generalul Coldea, câinele de pradă al democraţiei“.

Aprilie 2013. Atac la adresa fostului procuror-şef  al DNA, Daniel Morar, acuzat că a fost „sluga prea plecată şi avocatul principal al lui Traian Băsescu“.

Martie 2013. Magistraţii Oana Hăineală, Alina Ghica şi Laura Codruţa Kovesi au fost acuzaţi de manipulare a CSM şi de „partizanat politic“ faţă de Traian Băsescu.

Februarie 2013. Directorul ANI, Cătălin Macovei, este acuzat de „grave abuzuri procedurale şi gafe juridice lamentabile“.

Aprilie 2012. Acuze aduse fostului şef al ANAF, Sorin Blejnar, privind implicarea sa în acte de corupţie şi de contrabandă cu ţigări şi produse petroliere. 

Martie 2012. Traian Igaş a fost acuzat de „pedelizarea“ Ministerului de Interne, în perioada în care a fost ministru. 

Decembrie 2011. Ministrul de Interne Traian Igaş, acuzat de legături cu lumea interlopă şi favorizarea unor infractori.

Februarie 2011. Declaraţie politică împotriva primarului Aradului, Gheorghe Falcă, acuzat de corupţie. 

Mai 2010. Atac împotriva SRI, care „reînvie practicile Securităţii”, în cazul jurnaliştilor români răpiţi în Irak.

8 Aprilie 2010. Valer Marian i-a luat apărarea lui Cătălin Voicu, printr-o declaraţie politică intitulată „Abuzuri, diversiune şi şantaj în cazul Voicu“.

Martie 2009. Declaraţie politică intitulată „Modelul bolşevic al episcopului Laszlo Tokes“. ;

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite