USL a câştigat primul meci electoral important

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul Opoziţiei a obţinut Primăria Baia Mare din primul tur, în timp ce reprezentantul PDL a ieşit doar pe locul trei. Analiştii politici spun că alegerile pot fi un semnal pentru regresul democrat-liberalilor în mediul urban.

Candidatul USL, Cătălin Cherecheş (32 de ani), a câştigat alegerile pentru funcţia de primar din Baia Mare, obţinând 51,66% din voturi. Înfrângerea PDL este accentuată de faptul că locul doi a fost adjudecat de un fost membru PSD, Mircea Dolha, care a candidat ca independent şi a obţinut 23,34% din voturi. Chiar dacă PDL a aruncat în luptă un personaj cu notorietate - directorul aeroportului din oraş, Mihai Pătraşcu - acesta nu a obţinut decât 13,07% din voturi, clasându-se al treilea.

Bătălie cu ingrediente balcanice

Alegerile din Baia Mare au avut toate ingredientele unei lupte politice balcanice. Candidatul cel mai bine plasat în sondaje, deputatul Cătălin Cherecheş, a fost în negocieri atât cu PDL, cât şi cu PNL. De altfel, Cherecheş a şi bătut palma cu PDL, punând o singură condiţie: democrat-liberalii să-i asigure o majoritate în Consiliul Local. PDL nu a reuşit să onoreze promisiunea pentru că UDMR a înclinat balanţa, bătând palma cu liberalii. Cherecheş a abandonat rapid înţelegerea de principiu cu PDL şi a doua zi a venit la Bucureşti unde Crin Antonescu l-a anunţat drept candidat USL.

Cherecheş fusese atât membru PSD cât şi PNL şi părăsise ambele partide cu scandal. De fiecare dată scandalul a pornit de la neînţelegerile dintre Cherecheş şi Mircea Dolha, la acea vreme viceprimar. De altfel, Cherecheş a fost exclus din PNL tocmai pentru că a reuşit debarcarea lui Dolha, stricând relaţiile dintre liberali şi social-democraţi. Între timp, Dolha fost şi el exclus din PSD şi a decis să candideze ca independent anunţând că îi va demonstra lui Cherecheş pe cine preferă băimărenii.

După ce Opoziţia a „suflat" PDL candidatul cel mai bine plasat în sondaje, prefectul judeţului, Sandu Pocol, a contestat în instanţă hotărârea Consiliului Local privind alocarea de fonduri pentru alegeri. Consilierii Opoziţiei au votat o nouă hotărâre, pe care prefectul nu a mai găsit motive să o conteste.

PDL se mută la ţară

Analiştii politici spun că rezultatul ar trebui să le dea de gândit liderilor PDL, chiar dacă Baia Mare era un fief al PNL. „Este semnificativ că Opoziţia a luat, practic, 70% pentru că primii doi clasaţi provin din aceeaşi matcă politică. Pentru PDL, un scor de 13% într-un oraş este foarte slab, chiar dacă fostul primar provenea din PNL", afirmă analistul politic Cristian Pârvulescu. "Aceste alegeri pot fi semnificative pentru cineva din afara partidului. Pentru PDL nu par să aibă vreo semnificaţie, pentru că liderii partidului au un discurs triumfalist şi nu realizează că sunt pe o pantă descendentă", afirmă Adrian Moraru, director adjunct la Institutul pentru Politici Publice. "În zona urbană, oamenii sunt mai sensibili la faptul că PDL a făcut sute de numiri în funcţie a unor oameni incompetenţi şi corupţi", este explicaţia lui Moraru.

Înfrângerea într-un oraş reşedinţă de judeţ vine după ce PDL a câştigat parţialele din 2011 în cinci dintre cele şapte comune unde au avut loc astfel de scrutinuri. „În oraşe votul are o mai mare încărcătură politică, pe când la ţară Puterea foloseşte anumite procedee care o avantajează", crede Pârvulescu. „Oamenii de la ţară sunt mai săraci şi voturile sunt mai uşor de cumpărat. Dar anul viitor, alegerile locale se vor ţine la nivelul întregii ţări şi PDL nu va putea repeta scenariul din localităţi mici, izolate", spune şi Adrian Moraru. Singura şansă a PDL de a obţine un scor rezonabil la viitoarele alegeri locale pare să fie votarea legii pentru alegerea primarilor într-un singur tur. "Acest proiect nu este gândit pentru situaţii precum cea de la Baia Mare. Este gândit pentru localităţile cu primari PDL, care pot ieşi primii după un singur tur, dar care nu ar mai avea cu cine să se alieze în turul doi", crede Pârvulescu.

Încă o rundă de alegeri

Alegerile din Baia Mare au avut loc după ce fostul primar Cristian Anghel şi-a pierdut mandatul, fiind condamnat pentru abuz. În judeţ va urma o nouă rundă de alegeri în colegiul de unde provine Cătălin Cherecheş. PSD a anunţat că va da candidatul USL şi că va testa în sondaje trei candidaţi: Gheorghe Simon,   Florin Tătaru şi Gabriel Zetea.

image
image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite