Un general pentru salvarea preşedintelui statului eşuat
0
Desemnarea lui Nicolae-Ionel Ciucă drept candidat pentru funcţia de prim-ministru este în sine un eveniment important după aproape două luni de criză politică inutilă, dar al cărei efect indubitabil a fost creşterea numărului de morţi inocenţi.
Este o certitudine faptul că, dacă iminentul val patru al pandemiei ar fi fost pregătit chiar şi în limite decente, România nu ar fi trecut de 500 de morţi zilnic. După zicerile mincinoase ale cuplului Iohannis-Cîţu privind „învingerea pandemiei”, interesul politic nu a mai fost orientat spre rezolvarea treburilor publice, ci spre eliminarea lui Ludovic Orban din fruntea PNL, respectiv blocarea ascensiunii unor înalţi procurori care să nu fie de acord cu acordarea impunităţii unor personaje din partidul prezidenţial. Aceasta este esenţa crizei politice. Nimic pentru şi despre cetăţeni!
Opţiunea câştigătorului Premiului „Charlemagne” pentru desemnarea unui personaj care mai are încă reflexele bătăii călcâielor când salută un lider politic cocoţat în funcţii înalte îi face pe liderii Uniunii Europene dacă nu să ridice din sprâncene, măcar să aibă un rictus ironic în colţul gurii. Regimul de la Bucureşti a tratat cu superioritate iliberalismul Budapestei şi Varşoviei, dorind să dea un exemplu de „insulă democratică” în Estul sălbatic. Impunerea unui militar în fruntea guvernului arată că sensul profund al „controlului democratic asupra sistemului de securitate”, precondiţie a aderării la NATO şi Uniunea Europeană, nu a fost înţeles la Palatul Cotroceni. Este oare România substanţial mai democratică decât Ungaria sau Polonia? Dincolo de atitudinea faţă de Marile Puteri, prin ce este diferit Klaus Iohannis de Viktor Orban şi Jarosław Kaczyński? Desigur, pot fi găsite multe nuanţe în răspuns, însă nu poate fi negat împărtăşirea aceluiaşi autocratism în exercitarea puterii politice.
Unii se vor grăbi să ne spună că şi în ţările democratice au ajuns militari la conducerea statului. Este oare comparabil generalul Ciucă cu generalii Dwight D. Eisenhower, preşedinte al Statelor Unite în perioada 1953-1961 sau Charles de Gaulle, preşedinte al Franţei între 1959-1969? Cu toată aprecierea pe care o putem avea pentru cariera militară a lui Nicolae Ciucă, comparaţia în sine ne duce într-o direcţie greşită: Eisenhower şi de Gaulle au participat la scrutine universale, pe care le-au câştigat, expunându-se în mod direct din postura de oameni politici. Nicolae Ciucă a devenit senator de Craiova pe listele PNL, astfel încât nu se poate spune că a trecut testul validării politice direct de către cetăţeni.
România a avut numai ponoase de pe urma militarilor ajunşi în fruntea puterii politice. Mareşalul Antonescu este indubitabil responsabil pentru Holocaust şi trecerea armatei române dincolo de Nistru, cu toate pagubele care au rezultat ulterior. Nicolae Ceauşescu a devenit în martie 1950 general-maior al armatei Republicii Populare Romîne. Traian Băsescu a câştigat competiţiile politice în calitate de lider politic, însă în exercitarea puterii nu a uitat niciodată apucăturile cazon-marinăreşti. Rezultatul, îl ştim: instituirea unui sistem clientelar înfiorător (nu am uitat de marile „afaceri” cu retrocedări!) şi permanente conflicte politice. Este esenţial de menţionat că o parte dintre susţinătorii lui Florin Cîţu, aflaţi şi acum în tabăra prezidenţială, au fost piloni principali ai regimului Băsescu.
Unde proliferează militarii în fruntea puterii politice? Desigur, cine poate uita „ochii albaştri” ai lui Vladimir Putin? Dar să menţionăm statele conduse de militari: Myanmar, Mali, Guinea şi alte „democraţii funcţionale” (sic!).
Aflat la finalul celui de-al şaptelea an de ocupare a funcţiei prezidenţiale, Klaus Iohannis a avut guverne puternic prezidenţializate. Funcţia de prim-ministru a fost considerată de locotenent al preşedintelui, iar miniştrii au fost trataţi asemenea unor caporali, care trebuiau să execute ordinele fără crâcnire. Ludovic Orban avea propria bază de putere în interiorul PNL, deci propria camarilă. Florin Cîţu alături de camarila sa, a dat semne că au propria agendă. Doar trebuie să vină finanţările „babane” de la Uniunea Europeană! Dar aceste guverne au eşuat, nu doar în gestionarea pandemiei, ci au amorsat o uriaşă criză economico-socială. Ca atare, speriat de o nouă „trădare”, în faţa tsunami-ului celor trei crize (medicală, economică şi socială) Klaus Iohannis are o nouă fantezie politică: crede că un militar lipsit de experienţă politică va putea controla camarila din jurul lui Cîţu. În curând va constata că un nou guvern prezidenţial va fi la fel de ineficient şi impopular precum cele anterioare. Nicolae Ciucă este „ultimul loz” pe care Klaus Iohannis îl mai poate trage. Dacă guvernul Nicolae Ciucă va fi unul minoritar, PNL-UDMR, eşecul este garantat. Două sunt cauzele eşecului: faptul că este minoritar iar deciziile vor trebui târguite cu sprijinitorii lui din umbră, care vor avea propriul decont politic, respectiv lupta de gherilă dintre facţiunea prezidenţială şi camarila care a contribuit în PNL la propulsarea lui Florin Cîţu. Klaus Iohannis va afla, în cele din urmă, că nu poate beneficia de încrederea în Armată pentru salvarea mandatului său prezidenţial.
Va urma o iarnă cumplită şi tristă, cu morgi pline, frig şi foame!
Se încarcă comentariile...
