Udrea către Ponta: Nu dați frâu liber impulsurilor populiste care vă mână în bătălie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea
Elena Udrea

Deputatul PDL Elena Udrea a cerut, luni, în plenul Parlamentului, noului Guvern să nu sacrifice interesul naţional doar pentru că este an electoral şi să nu încerce să salveze alegerile din toamnă cu pomeni electorale.

„România nu se termină după alegerile din noiembrie 2012, odată cu mandatul dumneavoastră. Nu daţi frâu liber impulsurilor populiste care vă mână în bătălie", a solicitat Udrea.

Invocând o declaraţie a lui Victor Ponta, care arăta, la învestirea Guvernului Ungureanu, că numai românii au dreptul să îşi aleagă conducătorii, Udrea a susţinut că, în prezent, premierul desemnat a abdicat de la principii şi a optat pentru „calea uşoară".

„Majoritatea dumneavoastră de incoruptibili şi de oameni de bine este formată din cei pe care altădată îi numeaţi trădători şi traseişti", a subliniat Udrea.

Ea l-a acuzat pe Ponta că s-a folosit de promisiuni deşarte pentru a ajunge la putere şi că, după trei ani de vorbe, va trebui să treacă la fapte.

Deputatul PDL a felicitat USL că a renunţat la orgolii şi a preluat, în cea mai mare parte, din programul de guvernare al PDL.

Democrat-liberala a menţionat că are motive întemeiate să creadă că USL nu va avea capacitatea de a duce mai departe lucrurile bune făcute de guvernarea PDL.

Ea i-a mulţumit lui Victor Ponta că a preluat în programul de guvernare cel mai amplu program de investiţii derulat vreodată de un guvern al României în ultimii 22 de ani, PNDI.

„Nu pot să uit că m-aţi acuzat personal, de un an de zile, că prin acest program vreau să fur 4 miliarde de euro. Ori la vremea aceea nu ştiaţi despre ce este vorba şi atunci acuzaţiile erau de rea credinţă, ori şi acum credeţi că acest program înseamnă 4 miliarde de euro în buget care se pot fura şi acesta este motivul pentru care vreţi să îl ţineţi", a arătat fostul ministru al Dezvoltării.

Elena Udrea a spus că îşi doreşte ca Guvernul să demonstreze că este total independent şi ca Victor Ponta să fie un prim-ministru adevărat, capabil să ia singur deciziile.

Ea a apreciat că acest Executiv, aşa cum arată el, pare mai degrabă făcut în curtea lui Dan Voiculescu, la Grivco, sau în drum spre Braşov, vorbind la telefon, în timp ce la celălalat capăt al firului se afla „stăpânul antenelor".

Deputatul PDL i-a spus lui Ponta că unii miniştri despre care premierul desemnat susţine că i-a ales personal sunt, de fapt, oameni apropiaţă lui Voiculescu.

„Vă rog, în numele românilor, să fiţi atent la resursele ţării. Nu-l faceţi pe Felix un băiat mai deştept decât este, nu-i daţi toate pământurile arabile ale României, nu-i oferiţi şansa să pună mâna pe compania de sare", i-a cerut ea lui Ponta.

Udrea i-a mai cerut lui Ponta să dovedească că nu este premierul televiziunilor de ştiri şi nici al lui Dan Voiculescu.

Deputatul PDL a spus că are încredere că viitorul premier că nu se va erija într-un protector al trustului lui Dan Voiculescu şi nu va subvenţiona cu publicitate televiziunile acestuia.

Elena Udrea şi-a declarat speranţa că Ponta va putea opri „pornirile agresive" ale lui Crin Antonescu, care dorea desfiinţarea unui ziar şi a unei televiziuni „doar pentru că îndrăzneau să nu laude USL".

„Sper că nu veţi pune căluş justiţiei şi nu îl veţi aresta pe procurorul din dosarul lui Adrian Năstase, aşa cum propunea ministrul desemnat al Justiţiei", a mai spus Udrea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite