Udrea, despre Kovesi: Începe să vină vremea normalităţii. Bun venit în „clubul penalilor“. Eu şi familia mea i-am dat cadouri de peste 200 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO INQUAM PHOTOS/Liviu Florin Albei
FOTO INQUAM PHOTOS/Liviu Florin Albei

Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea a declarat joi, la Antena 3, referindu-se la citarea Laurei Codruţa Kovesi la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie, că "începe să vină vremea normalităţii", urându-i acesteia " Bun venit în "clubul penalilor".

Udrea a susţinut că ea şi familia sa, dar şi alţi politicieni şi oameni de afaceri, i-au oferit fostei şefe DNA cadou bijuterii şi poşete, a căror valoare depăşea 200 de euro, ceea ce înseamnă că ar fi fost obligată să le declare.

„Mă uit cu mare atenţie la ce se întâmplă în România. Fără niciun fel de patimă sau vreun resentiment, spun că începe să devină  vremea normalităţii. După ani de zile în care s-a tot vorbit despre abuzuile şi ilegalităţile făcute de Kovesi şi cei care au făcute parte din gruparea pe care dânsa a reprezentat-o - Coldea, Livia Stanciu - a ajuns să fie pusă oficial sub acuzare", a declarat Elena Udrea.

Ea a spus că s-a simţit plagiată de Kovesi prin atitudinea adoptată miercuri seară, modul în care s-a apărat după ce a fost citată la Parchet.

."Doamna Kovesi, aţi distrus cariere, aţi distrus vieţi. Aţi intrat cu bocancii în vieţile oamenilor şi i-aţi scos din jocurile de putere pe care aceştia le făceau ca politicieni sau le-aţi distrus afacerile, familiie. (...) Eu cred că este justiţie şi în cazul doamnei Kovesi. Dumneavoastră aţi pornit acest tip de justiţie pe care le acuzaţi ca fiind incorecte. Doamna Kovesi a avut aseară a avut un discurs fix ca al penalilor. (...) Aş putea spune "Bun venit în clubul penalilor!" doamnei Kovesi”, a afirmat Udrea.

Ea a relatat că a depus acum 4 ani, pe 30 ianuarie, un denunţ oficial impotriva lui Kovesi la DNA în care a descris nu numai abuzurile, ci şi fapte de corupţie pe care le făcea.

"Doamna Kovesi, care spunea că ea nu se întâlneşte cu politicieni în scandalul fotografiilor apărute cu mine şi cu Alina Bica la Paris, s-a dovedit nu numai că se întâlnea cu politicieni, ci primea cadouri de la politicieni, de la oameni de afaceri, pe care ulterior îi acuză de fapte de corupţie fix în perioda în care ea era în relaţii cu ei şi primea cadouri de la ei. Am făcut referire la cadourile pe care ştiu că le primea din partea familiei mele, pe care eu le-am cumpărat în contextul unei relaţii de amiciţie care exista, nu se punea problema unui sprijin, pentru că la vremea aia nu eram nici coruptă, nu aveam nici dosare. Deci cadouri pe care dânsa le-a primit - bijuterii genţi, cadouri pe care le primesc femeile de obicei. (...) Ele erau oferite nu neapărat de mine, ci cel care le-a oferit a fost fostul soţ",  a relatat Udrea.

Ea a spus că la momentul denunţului, fostul ei soţ era în arest şi nu a confirmat declaraţiile ei.

Întrebată de Lia Olguţa Vasilescu, aflată în studio, dacă valoarea cadourilor oferite Laurei Codruţa Kovesi depăşea 200 de euro, Elena Udrea a răspuns: "Categoric, da! Erau genţi din acelea pentru care am fost eu acuzată că le port".

Ea a spus că înţelege că Sebastian Ghiţă şi alţii i-au făcut cadouri lui Kovesi. 

"A primit cadouri de la persoane corupte şi nu le-a declarat şi ulterior a încercat să spună că nu a avut relaţii cu infractorii. Deci doamna Kovesi a minţit", a apreciat fostul ministru.

Ea a precizat că dacă va fi citată ca martor la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie, va depue mărturie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite