Au mai intrat din vorbă, din când în când, dl. Nicuşor Dan şi d-na Clotilde Armand, din partea USR, dl. Traian Băsescu şi locotenentul (mă rog, colonelul) său, Robert Turcescu (tel maître, tel valet), ridicolele caricaturi ale unui naţionalism de joasă speţă pe nume Bogdan Diaconu şi Sebastian Ghiţă ca şi neinspirata voce a actorului Florin Zamfirescu, devenit porta-voce a PRM, un partid pe care îl credeam demult intrat în putrefacţie.

Acestora alăturându-li-se glasurile feluriţilor lideri ai UDMR, începând cu preşedintele formaţiunii, dl. Kelemen Hunor. Dl. Kelemen a lăsat moderaţia şi buna creştere la o parte, scoţând în schimb pe gură verzi şi uscate, alurii de european şcolit, stilat, preferându-i postura de agitator politic de o calitate cel puţin îndoielnică. Descalificantă în orice caz.

Udemeriştii au început prin a spune că minoritatea maghiară nu ar avea suficiente drepturi, că succesivele guverne ale României post-revoluţionare (din unele dintre ele, multe la număr, făcând parte şi ei) nu ar fi respectat promisiunile făcute ungurilor din Transilvania cu ocazia şi după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Au continuat prin a afirma că celebrele discursuri ale lui Iuliu Maniu, discursuri în care marele om politic a vorbit adesea despre rolul minorităţilor, în special al celei maghiare, au cam fost uitate şi deloc respectate în litera şi spiritul lor.

Sigur, nu e vorba despre nici o surpriză, Uniunea care încă pozează, în cel mai necinstit chip cu putinţa în una eminamente culturală, dar care are toate caracterele specifice unui partid politic, recurge la aceleaşi uzate strategii înaintea fiecărei campanii electorale.

De data aceasta, retorică naţionalistă a fost încă şi mai pronunţată, UDMR lansând în diverse oraşe transilvane lozinci calpe, lipsite de orice urmă de substanţă şi care distorsionează conceptul de descentralizare în secesionism. De exemplu, udemeriştii care vor să se aleagă în Parlament promit salvarea Clujului ori a Oradiei de Bucureşti, Liderii UDMR uită ori simulează amnezia atunci când nu recunosc că fără ajutorul economic venit din Capitala Românei, Bucureşti, Harghita şi Covasna, judeţe cu populaţie preponderent maghiară, s-ar zbate într-o sărăcie cruntă. La devitalizarea lor contribuind şi afacerile murdare ale unora dintre ei. Pentru care, în logica aberantă a d-lui Kelemen&comp, respectivii nu ar trebui să dea dreaptă socoteală în faţa justiţiei române, fiind însă perfect îndreptăţiţi să o ia fuga-fuguţa spre Budapesta, acolo unde se pun în cel mai laş şi sfidător chip la adăpost. Totul cu complicitatea guvernului condus de Orbán Viktor, un exemplu dezgustător de răspopit politic. Un Coriolan Drăgănescu de pe Tisa. Atât şi nimic mai mult.

Nu e un secret pentru nimeni faptul că acest comportament aberant şi neloial la adresa ţării în care s-au născut şi trăiesc al liderilor UDMR îşi are originea în disperarea care i-a cuprins în faţa posibilităţii ca la alegerile parlamentare de duminică să nu fie atins pragul electoral de 5%. Un procent ce ar permite Uniunii intrarea în Parlamentul României pe uşa din faţă şi nu graţie acelei binevenite, inteligente prevederi legislative ce garantează reprezentarea parlamentară a minorităţii maghiare în cazul în care în cel puţin patru judeţe se atinge procentul de 20%. Lucru cum nu se poate mai sigur şi mai uşor.

Acesta este contextul, dar şi una dintre cauzele în care în ultimele câteva săptămâni s-a produs şi neaşteptata deteriorare a relaţiilor dintre România şi Ungaria. Fără precedent de când cele două ţări sunt membre ale NATO şi ale UE.

Pe acest fond de spaimă electorală au apărut declaraţiile necugetate ale unor înalţi oficiali maghiari ca şi decizia Ministerului de Externe de la Budapesta de a nu permite diplomaţilor săi din Capitala României să ia parte la festivităţile prilejuite de Ziua Naţională a ţării noastre.

În toate aceste cazuri, oficialităţile de la Bucureşti au reacţionat cu maximă moderaţie, preferând uneori chiar să nu răspundă obrăzniciei de copil care se scobeşte în nas a oficialităţilor budapestane. Vorbelor fără minte ale unor vicepremieri maghiari fără cei şapte ani de acasă, complet analfabeţi politic şi lipsiţi de orice urmă de europenism.

Singurul care nu şi-a aflat starea şi a sărit ca ars fiind fostul preşedinte Traian Băsescu. Cel în timpul mandatelor căruia nu doar premierul şi liderul FIDESZ, Orbán Viktor, debita verzi şi uscate în Secuime pentru ca apoi să fie îmbrăţişat tandru de însuşi şeful de atunci al Statului Român, ci şi liderii Jobbik aveau liber la declaraţii provocatoare chiar pe teritoriul României.

Un motiv în plus să nu cred nici în Traian Băsescu şi nici în UDMR.