Orice altă tentativă solistică, orice încercare de parazitare a cântecului oficiale cu cadenţe de marş triumfal, neaprobată de conducerea partidului era drastic sancţionată, cel mai adesea cu excluderea din partid. Ca pe vremea gloriosului centralism democratic  cu care se lăuda PCR. În vremea din urmă în schimb, vocea partidului s-a multiplicat, producând frecvent câte un canon fals şi dezacordat.

Defecţiunile de comunicare ale celui mai important partid de guvernământ au atins apogeul în cursul săptămânii pe cale să se încheie. Mimând compasiunea pentru suferinţele de tot felul, fizice şi penale ale liderului contestat, operat şi tot mai însingurat cu viză de flotant la Istambul, domnul Liviu Dragnea, acest Uite-l, nu e! politic, personaj cu veleităţi de conducător din umbră al partidului, dar şi unii baronii locali de genul Marian Oprişan care îşi testează periodic şi chiar cu succes calitatea de Highlanderi se plasează tot mai clar pe poziţii anti-Ponta. Liderul pe care se pare că sunt pregătiţi să îl sacrifice.

Şi unul, şi celălalt au crize de orgoliu, ba chiar de morală şi de demnitate, cerând ieşirea partidului de la guvernare, susţinând, ba pe la televizor, ba la întâlnirile cu activul din judeţe că PSD nu poate rămâne la conducerea ţării chiar oricum. Adică, iar lucrul acesta e mai degrabă subînţeles decât rostit în gura mare, fiind zilnic şantajat şi confruntat de cereri din ce în ce mai mari şi mai obraznice din partea UNPR-ului generalului Gabriel Oprea. Cu totul alta scrie pe facebook şi susţine în intervenţiile sale telefonice de la televiziunile agreate dl. Victor Ponta. Zisele sale sunt întărite de d-na Rovana Plumb, preşedintele interimar al PSD, care ne asigură că acesta ar fi strâns unit în jurul preşedintelui aflat în trecătoare suferinţă.

În realitate, un singur lucru îi mai uneşte pe liderii principalului partid de guvernământ. Dincolo de frica de DNA, desigur. Înfrigurarea cu care aşteaptă ziua de luni, atunci când Parlamentul ar urma să declanşeze procedurile de numire în funcţia de director al SIE a domnului Mihai Răzvan Ungureanu. Ziua în care se prea poate să se limpezească multe.

În primul rând, capacitatea PSD de a acţiona cât de cât coerent. Dar şi sprijinul pe care acesta îl mai are din partea minusculilor săi aliaţi, alţii decât UNPR, care asigură funcţionalitatea majorităţii şi a guvernării. Ca şi raporturile viitoare dintre partid şi liderul său până mai ieri absolut. Precum şi felul în care ar putea decurge pe mai departe colaborarea instituţională dintre acesta, în calitate de prim-ministru, şi preşedintele Klaus Iohannis. A cărui voinţă de a-şi exercita prerogativele e calificată de unii lideri ai PSD drept sete de putere ce ar depăşi-o în ardoare pe aceea a d-lui Băsescu.

Mai pe româneşte spus, în interiorul PSD şi pentru viitorul acestuia, dl. Mihai Răzvan Ungureanu şi reuşita numirii sale în fruntea SIE ar putea să fie buturuga mică ce răstoarnă carul mare.

Iată însă că vremurile i-au rezervat în aceste zile d-lui Mihai Răzvan Ungureanu un rol ceva mai consistent decât acela de buturugă mică. Soarta nominalizării sale ca şef al spionilor va avea consecinţe nu doar asupra PSD. Ci şi atât asupra preşedintelui Iohannis cât şi asupra PNL-ului.

Sunt numeroase indicii că nu toţi peneliştii ar fi din cale afară de încântaţi de dorinţa prezidenţială legată de dregătoria făgăduită lui Mihai Răzvan Ungureanu Mai cu seamă peneliştii de „viţă veche”, cei care acum trei ani au pus capăt şi prin votul lor scurtei cariere de prim-ministru a d-lui Ungureanu au numeroase şi greu strunite rezerve faţă de respectiva propunere.

Nu minorul scandal de tabloid al unguentelor şi al cheltuielilor nesăbuite în vederea achiziţionării unor cantităţi considerabile de vită de kobe, nici afacerea în veci clarificată a patrimoniului Fundaţiei Gojdu, nici chiar unele considerente cu caracter xenofob ce s-au făcut auzite, din păcate, nu se află la baza acestor rezerve. Ci faptul că dl. Ungureanu a fost şi este considerat un băsist sadea. Care s-a manifestat ca atare încă de pe vremea când era ministru liberal de Externe şi când s-a dovedit mai apropiat de preşedinte decât de premier. Liberalii vechi nu au uitat că, eliminat din guvern, domnul Ungureanu a primit foarte repede, din vrerea d-lui Băsescu, ca să nu rămână fără coledzi, şefia SIE. Aceiaşi liberali nu au uitat nici că în vara anului 2012, pe vremea referendumului, acelaşi domn Ungureanu l-a susţinut necondiţionat pe dl. Băsescu, punându-i seară de seară la zid, în apariţiile lui televizate pe la B1tv, pe oponenţii acestuia. Adică şi pe ei.

Vineri seara, dl. Corneliu Dobriţoiu, liberal cu vechime, a lăsat să se înţeleagă că domnia-sa cel puţin îi va da votul d-lui Ungureanu mai degrabă din obligaţie decât din drag faţă de preşedinte. Că de drag pentru dl. Ungureanu nici nu poate fi vorba. E încă neclar câţi vechi liberali vor pune această obligaţie înaintea nemulţumirii că preşedintele nu a făcut mai mult şi nu a forţat Constituţia pentru a-i aduce la putere. Aşa încât felul în care se va manifesta luni şi marţi PNL va reprezenta un test pentru sprijinul de partid de care se bucură pe mai departe dl. Klaus Iohannis.

Tot la fel cum întâmplările ce se vor consuma în primele zile ale săptămânii viitoare în politica dâmboviţeană la vârf vor arăta cât de reală şi cât de solidă e fuziunea penelisto-pedelistă şi în ce măsură au trecut şi unii şi alţii, cel puţin la nivel central, peste răni şi vechile dureri. Că la nivel local ştim foarte bine că nu au trecut defel. În ciuda declaraţiilor optimiste ale doamnei Gorghiu şi ale domnului Blaga.

Într-o carte apărută anul trecut la editura ieşeană Polirom, carte intitulată Franţa, Europa, România, autorul ei, Bogdan Călinescu, coleg din clasa I şi până la serviciul militar cu dl. Ungureanu îl socoteşte pe actualul candidat la şefia SIE inteligent, cultivat, bun vorbitor de limba română, dar nu mai mult decât un aparatcik care trăieşte din banii publici. „Cunoscându-i parcursul şi ambiţiile- conchide Bogdan Călinescu-  sunt sigur că  MRU ar fi devenit prim-ministru şi sub Ceauşescu”.

Dl. Ungureanu a fost ministru, şef al SIE şi prim-ministru sub Traian Băsescu. E dornic să redevină director SIE  sub Klaus Iohannis. Iată însă că împlinirea dorinţei domniei-sale are de înfruntat piedici. Mai presus de ele ea are însă valoare de triplu test pentru sistemul politic al unei întregi ţări.

Domnul Mihai Răzvan Ungureanu ar avea, aşadar, deja toate motivele să fie mai mult decât mulţumit.