Tensiuni şi suspans în coaliţia de guvernare. De câte ori i-a pus piedică Tăriceanu lui Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coaliţia de guvernare a început să prezinte, în ultimele săptămâni, din ce în ce mai multe semne de tensiune. La sfârşitul lui ianuarie, discuţiile privind implementarea impozitului progresiv au produs primul dezacord între măsurile de stânga dorite de PSD şi cele mai de dreapta susţinute de ALDE. Contradicţiile tot mai vizibile între Dragnea şi Tăriceanu s-au accentuat, însă, şi pe subiecte din ce în ce mai delicate.

Disensiunile apărute în coaliţia de guvernare PSD-ALDE au început să producă din ce în ce mai multă nesiguranţă în tabăra social-democrată, acolo unde liderul Liviu Dragnea doreşte schimbarea legislaţiei penale într-un timp cât mai scurt. Deşi au parat cu succes toate atacurile opoziţiei, având majoritate atât în Parlament, cât şi în Comisiile de specialitate, social-democraţii şi colegii lor din ALDE au început să prezinte opinii contrare pe subiecte sensibile, chiar în ultimele două săptămâni din sesiunea extraordinară. De la mica dispută privind implementarea impozitului progresiv, până la legea offshore şi suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, iată care este cronologia principalelor dezacorduri care au şubrezit alianţa PSD-ALDE în ultima vreme.

1. 30 Ianuarie. Impozitul progresiv. PSD a propus ca impozitul pe venitul global, prevăzut în programul de guvernare, să poată fi implementat numai la pachet cu impozitul progresiv. Mai exact, potrivit iniţiativei, salariaţii cu lefuri mari ar fi trebuit să plătească aproape triplu la stat, exact ca în timpul guvernării lui Adrian Năstase. Sursele „Adevărul” au declarat la momentul respectiv că liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu s-a opus, o astfel de măsură nefiind potrivită pentru agenda unui partid de dreapta. Nici colegul său, vicepreşedintele partidului, Varujan Vosganian nu a fost de acord, precizând public că  „pe agenda ALDE nu se află creşterea de impozite”. „Ceea ce a spus domnul Teodorovici, întrebaţi-l pe domnul Teodorovici“, a spus Vosganian, aruncând responsabilitatea pe umerii ministrului de Finanţe.

2. 25 iunie. Ordonanţa de Urgenţă pe Codurile penale. Deşi surse politice declarau că preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, ar vrea modificarea Codurilor penale prin ordonanţă de urgenţă (OUG), liderul Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, transmitea ferm, după o întâlnire cu partenerul său de coaliţie, că modificarea legislaţiei penale se va face „exclusiv pe calea dezbaterii parlamentare“. „Nu am discutat de nici un fel de OUG pe modificarea codurilor. Vom merge exclusiv pe calea dezbaterii parlamentare. Nici asumarea răspunderii guvernului pe Codul penal nu va avea loc”, a explicat atunci Tăriceanu.

3. 8 iulie. Suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. Potrivit surselor din interiorul coaliţiei de guvernare, dezacordul produs între Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea, privind desemnarea unui candidat unic în persoana lui Tăriceanu la alegerile prezidenţiale din partea PSD-ALDE, ar fi adâncit neînţelegerile între cei doi lideri. Totodată, faptul că o eventuală suspendare a lui Klaus Iohannis i-ar garanta acestuia un nou mandat la Cotroceni, l-a făcut pe liderul ALDE să evite susţinerea lui Dragnea în demersul împotriva lui Iohannis. „Atâta vreme cât preşedintele va respecta Constituţia, va lăsa ca lucrurile să evolueze normal în acest demers de a scoate mizeria la suprafaţă, mizeria însemnând toate componentele statului paralel, nu ştiu dacă suspendarea mai trebuie să fie prima preocupare. Trebuie să existe un motiv politic şi constituţional solid”, a confirmat Tăriceanu, pe 12 iulie.

4. 16 iulie. Legea offshore. Deşi au votat-o în Camera Deputaţilor în calitate de for decizional, parlamentarii ALDE au anunţat că îşi doresc o „intervenţie de urgenţă” pentru modificarea legii offshore. Motivul? „Nu a existat dialog pe acest act normativ”, a afirmat luni purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian. Potrivit acestuia, legea promovată şi explicată de liderul PSD, Liviu Dragnea, ar pune ALDE într-o ipostază „delicată” din cauza impozitului progresiv. Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, va impune operatorilor să plătească impozite progresive pe venituri suplimentare, 50% din toată producţia va trebui tranzacţionată pe piaţa românească, iar sumele obţinute vor fi direcţionate spre parteneriatele public-privat. „Eu cred că propunerea care a fost făcută şi care a fost adoptată în Comisie a fost o propunere care pe noi, care eram membri ai Comisiilor reunite din partea ALDE, ne-a pus într-o situaţie delicată. Informaţia pe care am primit-o a fost aceea că soluţia a fost convenită şi cu actorii pieţei, s-a dovedit până la urmă că nu a fost aşa, şi iată că suntem nevoiţi acum să procedăm la anumite corecţii pentru că acele condiţii care ne-au fost prezentate - un anumit tip de impozitare care se combina cu un anumit tip de deducere a costurilor de exploatare şi explorare - nu s-au regăsit în documentul final şi de aceea se discută acum de modificarea actului normativ. Eu cred că pentru o mai bună acurateţe a procedurii legislative e nevoie de discuţii prealabile”, a declarat Vosganian.

5. 16 iulie. OUG pentru amnistie şi graţiere. ALDE s-a poziţionat în contradicţie cu PSD şi în cazul Ordonanţei de urgenţă privind graţierea şi amnistiile fiscale şi penale. „Nu este prevăzută o OUG care să aibă ca temă graţierea şi amnistia, aşa cum cu generozitate ne informau zvonurile”, preciza Varujan Vosganian luni. Liderul PSD Liviu Dragnea insistă ca Guvernul să adopte ordonanţa de urgenţă care l-ar salva de puşcărie, şi nu doar pe el, ci şi pe alţi politicieni şi oameni de afaceri, potrivit unor surse politice. Însă liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu i-ar fi interzis ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să iniţieze sau să avizeze un proiect de ordonanţă de urgenţă cu dedicaţie pentru Dragnea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite