Surse: PSD şi PNL negociază două funcţii parlamentare

Surse: PSD şi PNL negociază două funcţii parlamentare

FOTO Adevărul

Social-democraţii şi liberalii negociază, în aceste zile, două funcţii parlamentare importante. Este vorba de funcţia de preşedinte al Comisiei de Revizuire a Constituţiei, deţinută de Crin Antonescu, şi cea de preşedinte al Comisiei de Cod Electoral, deţinută, în prezent, de Valeriu Zgonea.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Încă se discută cine să preia preşedinţia Comisiei de revizure a Constituţiei, PNL sau PSD, şi cine pe cea a Comisiei de Cod Electoral“, au precizat surse politice, pentru „Adevărul“.

Crin Antonescu a anunţat aseară că se retrage din ultima funcţie de preşedinte deţinută în Parlament, cea de şef al Comisiei de revizuire a Constituţiei.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat luni că liberalii au decis să-i schimbe din Comisia de revizuire a Constituţiei pe parlamentarii care şi-au încetat mandatul sau care au decis să se retragă, cum este cazul lui Crin Antonescu şi al Alinei Gorghiu. „Grupurile parlamentare vor desemna cei doi senatori şi cei trei deputaţi care îi vor înlocui pe cei care ori şi-au încetat mandatul, ori s-au retras din această comisie“, a declarat Stroe.

Stroe a spus că vor fi înlocuiţi senatorii Crin Antonescu, care a decis să se retragă, şi Tudor Chiuariu, care a primit o condamnare definitivă, foştii deputaţii Petre Roman, declarat de ANI incompatibil, George Scutaru, consilier prezidenţial, şi actualul co-preşedinte al PNL, Alina Gorghiu. Stroe a mai spus că liberalii vor face o altă propunere pentru funcţia de preşedinte al Comisiei de revizuire a Constituţiei. Dacă în urma negocierilor se va stabili că PNL va prelua preşedinţia Comisiei de revizuire a Constituţiei, iar PSD rămâne cu cea a Comisie de Cod Electoral, favorit pentru această poziţie este Ludovic Orban, liderul deputaţilor PNL.

Comisia de Cod Eectoral, responsabilă cu modificarea legislaţiei electorale, este condusă, în prezent, de social-democratul Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, contestat de baronii PSD pentru propunerile pe care le-a sprijinit în Comisie. Marian Oprişan, preşedintele CJ Vrancea, i-a cerut demisia lui Valeriu Zgonea în ultima şedinţă a PSD pentru că a susţinut ca preşedinţii de Consilii Judeţene să fie aleşi indirect, din rândul consilierilor judeţeni.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările