Surse. Cine ar fi făcut poza din biroul lui Orban. Când a avut loc chermeza şi cine sunt cei trei liberali care erau în încăpere, dar nu apar în imagine

Surse. Cine ar fi făcut poza din biroul lui Orban. Când a avut
loc chermeza şi cine sunt cei trei liberali care erau în încăpere, dar nu apar în imagine

Măsuri de relaxare în guvern

Poza devenită virală, în care premierul şi mai mulţi miniştri apar fumând şi consumând băuturi alcoolice în clădirea Guvernului, ar fi fost făcută de unul dintre liberalii din încăpere, „mare susţinător al familiei tradiţionale“, şi apropiat al taberei anti-Orban din PNL, susţin surse politice pentru Adevărul. Petrecerea de la Palatul Victoria a avut loc luni, 25 mai, când Ludovic Orban a împlinit 57 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Consilierii premierului Orban i-au organizat o petrecere-surpriză, chiar la Guvern, la care au participat mai mulţi miniştri şi parlamentari PNL. „I-am cumpărat un tort şi apoi am stat la o bere. Au fost şi unii liberali care au cerut funcţii, dar au fost refuzaţi. Unul dintre ei, mare susţinător al familie tradiţionale, a făcut pe ascuns poza. Nu se numără printre apropiaţii premierului în PNL, ba dimpotrivă, e în tabără adversă”, susţin surse guvernamentale pentru Adevărul.

În momentul realizării fotografiei, în încăpere se mai aflau, potrivit informaţiilor obţinute de Adevărul, Ionel Dancă, purtător de cuvând al Guvernului şi şeful Cancelariei prim-ministrului, Adrian Oros, ministru al Agriculturii, şi deputatul liberal Ben-Oni Ardelean.

Orban dă vina pe „chelner“ 

Întrebat de Libertatea dacă imaginea ar fi fost publicată de Ionel Dancă, premierul a negat: „Nu este adevărat. Ăsta este un fitil băgat în jurul fotografiei“ şi a spus că poza putea fi făcută de persoana care a servit băutura şi mâncarea.

„Primii care au difuzat sunt Vasilcoiu (n.r. – fost purtător de cuvânt al ministerului muncii în mandatul Liei Olguţa Vasilescu – PSD) şi Orlando Teodorovici (n.r. – fost ministru al Finanţelor şi fost vicepreşedinte al PSD). Nici nu vreau să mă gândesc cine a făcut-o. Mai rămân 3-4 oameni. Eventual, cine ne-a servit putea să facă poza“, a declarat Ludovic Orban.

Fotografia anului, publicată vineri seară, a devenit rapid virală pe internet

Cristian Vasilcoiu, fost consilier al Liei Olguţa Vasilescu, a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie în care premierul Ludovic Orban apare alături de câţiva miniştri, la o masă pe care se află băutură.

În fotografie apar premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, singura care are o mască, dar ţinută sub bărbie, ministrul Economiei Virgil Popescu, ministrul Transporturilor Lucian Bode şi ministrul de Externe Bogdan Aurescu.

Premierul Ludovic Orban fumează, ministrul de Externe Bogdan Aurescu are mănuşi şi ţine între degete un trabuc, iar ministrul Economiei are un pahar cu o băutură spirtoasă. De asemenea, pe masă se vede o sticlă de şampanie, sticle cu bere, mai multe pahare cu alcool şi câteva farfurii cu mâncare, imaginea fiind surprinsă, cel mai probabil, în urmă cu câteva zile, pe 25 mai, de ziua premierului.

Demnitarii încalcă mai multe reguli:  fumează în spaţiu închis, consumă alcool în instituţii publice, nu respectă distanţarea socială şi nici nu poartă mască. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: