Subprefectul USR de Olt, fost candidat al PSD. Cu ce propunere vine PNL pentru al doilea subprefect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fănel Bădici, preşedinte USR Olt. FOTO: Facebook Fănel Bădici
Fănel Bădici, preşedinte USR Olt. FOTO: Facebook Fănel Bădici

Propunerea USR Olt pentru funcţia de subprefect este Fănel Bădici, lider al filialei judeţene şi fost candidat pentru o funcţie de consilier local din partea PSD, în urmă cu mai mulţi ani. Pe de altă parte, PNL o propune pe Ana Ciauşu pentru al doilea post de subprefect, aceasta având o lungă carieră de secretară, relateaza NewsWeek.

Presa locală a dezvăluit că Fănel Bădici, actual preşedintel al USR Olt, a candidat pentru un post de consilier local PSD, în localitatea Izbiceni, în  anul 2012. Candidatura sa pentru consiliul local din Izbiceni este cuprinsă într-un document intern al PSD, semnat de către Paul Stănescu. Numele preşedintelui USR Olt se găsea pe poziţia cu numărul 8 pe lista PSD.

Bădici intrat în USR după alegerile parlamentare din 2016 şi din februarie anul acesta este Preşedintele filialei Olt.

„Fănel Bădici este un economist de 34 de ani care face performanţă în echipa de management a unui grup de firme cu capital românesc. (…) Vrea să folosească experienţa acumulată în mediul privat pentru a pune umărul, alături de o echipă tânără şi performantă, la proiectul de modernizare a României“ scria USR Olt în 2020, când Florin Bădici a candidat la Camera Deputaţilor.

Propunerea PNL pentru subprefect este Ana-Maria Ciauşu. Aceasta a facultatea de management din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole din Bucureşti la 39 de ani. Prima slujbă consemnată în biografia ei este de secretar la SC Medcenter, în 2004, când avea 27 de ani. Timp de zece ani, ocupaţia lui Ciauşu a fost cea de secretar. În 2014, a devenit referent al unui birou parlamentar. 

Biografia lui Fănel Bădici nu este cunoscută, dar presa locală scrie că în 2005 intrase la Facultatea de Matematică a Universităţii din Craiova, dar a fost exmatriculat în scurt timp.  În 2012, pe lista de candiadţi PSD el figura cu calificarea de „programator calculator“. Presa locală scrie că el ar fi absolvit, în 2017, o facultate particular, arată NewsWeek.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite