Sondaj IMAS. PSD a ajuns la un minim istoric. PNL se apropie de 30%. Alianţa 2020 USR-PLUS în continuă creştere. Marea surpriză, Traian Băsescu
0PNL se află pe primul loc în preferinţa de vot a electoratului, cu o intenţie de vot de 28,5%, potrivit ultimului sondaj realizat de IMAS la comanda Europa FM. Pe de altă parte, PSD ajunge la un minim istoric de 21,1%.
Datele ultimului sondaj realizat de IMAS pentru Europa FM arată că liberalii au o intenţie de vot de 28,5%. PNL se află în creştere de aproape 3%, în condiţiile în care la sondajul din aprilie avea 25,6%.
Al doilea partid ca intenţie de vot e PSD, cu 21,1%, în continuă scădere.
Pe locul al treilea 19,6% şi în creştere considerabilă Alianţa USR-PLUS. Al patrulea loc e ocupat de Pro România, formaţiune condusă de Victor Ponta, cu 9,9%.
Partidul condus de Călin Popescu-Tăriceanu, ALDE, are o intenţie de vot de 9,8%, în timp ce Traian Băsescu a reuşit să ducă PMP la un scor de 6,2%. Nu în ultimul rând, UDMR are o intenţie de vot de 3,8%.
Sursă: Europa FM
Sondajul IMAS, realizat la comanda Europa FM, a fost făcut între 2 şi 20 mai, prin telefon. Au răspuns 1.010 persoane cu vârsta de peste 18 ani. Eroarea sondajului este de:+/- 3.1%.