SONDAJ CURS pe luna aprilie: PSD este preferat de 32% din cei care au indicat o opţiune de vot pentru europarlamentare. Ce scor au PNL şi Alianţa 2020 USR PLUS

SONDAJ CURS pe luna aprilie: PSD este preferat de 32% din cei care au indicat o opţiune de vot pentru europarlamentare. Ce scor au PNL şi Alianţa 2020 USR PLUS

PSD este preferat de 32% din cei care au indicat o opţiune de vot, PNL de 25%, iar Alianţa 2020 (USR+PLUS) de 12%, potrivit datelor unui sondaj de opinie realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS), realizat în perioada 5 - 28 aprilie 2019, scrie stiripesurse.ro.

Centrul de Sociologie Urbană şi Regională - CURS a dat publicităţii datele celui mai nou sondaj de opinie la nivel naţional. Cercetarea este făcută pe un eşantion reprezentativ de 1500 de respondenţi pe bază de interviuri faţă în faţă la domiciliul acestora.
 
Potrivit cercetării, dacă duminică ar fi organizate alegerile europarlamentare,  ALDE ar obţine 10%, Pro România 9%, iar PMP şi UDMR câte 5% din voturi.

 
Sondajul a fost realizat la nivel naţional pe un volum eşantion de 1500 respondenţi şi are o marjă de eroare de +/- 2,5% la un nivel de încredere de 95% prin interviuri faţă în faţă la domiciliul respondenţilor. Perioada: 5 aprilie - 28 aprilie 2019.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: