Social-democraţii au primit directivă să aducă autocare cu protestatari în ziua moţiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democraţii din teritoriu se pregătesc să vină în Bucureşti pentru a protesta alături de sindicate în ziua dezbaterii moţiunii. Surse din partid susţin că la nivelul conducerii PSD s-ar fi discutat chiar despre o „normă” de participare: fiecare organizaţie  judeţeană să trimită în Capitală un anumit număr de oameni.

Potrivit surselor citate, PSD Teleorman, filială condusă de însuşi secretarul general al PSD Liviu Dragnea, ar avea de trimis la Bucureşti în ziua moţiunii în jur de 5.000 de oameni. La fel şi Doljul, unde preşedinte este şeful Consiliului Judeţean, Ion Prioteasa. Satu-Mare ar fi primit „o normă” de 1.000 de protestatari, Oltul 3.000 de protestatari, iar Vrancea, considerată organizaţie foarte puternică, cu câteva mii în plus. „Nu ştiu ca organizaţiilor să le fi fost cerut aşa ceva. Ştiu însă că la şedinţa conducerii PSD s-a solicitat ca filialele să sprijine mişcările sindicale de protest”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Radu Moldovan.

 „Da, noi, PSD-ul o să-i sprijinim logistic pe toţi cei care vor vrea să vină la Bucureşti să protesteze ”, s-a angajat liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, care a negat însă obligativitatea de a urca în maşini, cu destinaţia Bucureşti, un anumit număr de oameni. Liderul PSD Satu-Mare Gheorghe Ciocan a recunoscut însă că  filiala pe care o conduce ar trebui să „contribuie” la protestele din ziua moţiunii cu 1.000 de oameni. „Trebuie să am o şedinţă cu colegii, să vedem dacă găsim o formă de a sprijini mişcările sindicale...e şi o anumită distanţă până la Bucureşti...să vedem dacă se poate”, a explicat Gheorghe Ciocan. Şeful PSD Ilfov, deputatul Robert Negoiţă, a evitat să precizeze dacă i s-a solicitat să asigure un anumit număr de participanţi la miting. „Nu s-a discutat chiar aşa, cu cifre....dar nu trebuie să ne organizăm? Oamenii vor vrea să meargă să protesteze, nu trebuie să-i ajutăm? Ce om politic e acela care nu este la dispoziţia oamenilor?”, a întrebat, retoric, Negoiţă.

Un alt preşedinte de filială, Paul Stănescu de la Olt, a susţinut că liderii PSD nu au impus filialelor un anumit număr de participanţi la mitingul din 27 octombrie. „O să sprijinim mişcările sindicatelor doar dacă ne solicită ei”, a afirmat Paul Stănescu. În schimb, preşedintele PSD Brăila Gheorghe Bunea- Stancu a lăsat să se înţeleagă că în forul de conducere al PSD s-a discutat despre „norma” de participare a filialelor la protest. „Se discută mult despre aceste cifre...dar vedeţi că sunt probleme logistice, cu autobuzele, cu autocarele. Chiar dacă unii şi-ar dori o anumită cifră, nu se poate realiza din punct de vedere logistic”, a spus Bunea- Stancu.

Liderul PSD Victor Ponta a făcut recent apel la declanşarea unei greve  generale în ziua dezbaterii moţiunii pentru a creşte presiunea socială asupra parlamentarilor Puterii. "Dacă populaţia nu-şi manifestă sprijinul pentru moţiune, doar cu voturile Parlamentarilor Opoziţiei, şansele noastre de a trece moţiunea sunt reduse", a declarat Ponta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite