În octombrie anul trecut, ca prim pas într-o procedură de infringement, comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, a cerut Guvernului României un punct de vedere privitor la decizia prin care Curtea Constituţională a negat prioritatea de aplicare a dreptului european, aşa cum prevăd Constituţia şi tratatele de aderare. Litigiul pe care CCR l-a declanşat între Bucureşti şi Bruxelles are în centru existenţa Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ sau Secţia Specială).

Guvernul României a răspuns o lună mai târziu, dar e bine să reţinem bine momentul: noiembrie 2021. Adică la trei luni după ce premierul Cîţu, în conivenţă cu preşedintele Iohannis, a orchestrat alungarea USR de la guvernare. Unul dintre motivele ruperii Coaliţiei a fost maniera în care fostul ministru al Justiţiei, Stelian Ion, a gestionat problematica desfiinţării SIIJ: a promovat o lege zis maximală, cu refacerea competenţelor parchetelor specializate DNA şi DIICOT, fără niciun fel de alte imunităţi procedurale, şi a cerut Comisiei de la Veneţia un punct de vedere asupra acestui proiect.

În mod cu totul surprinzător, în răspunsul oferit comisarului Reynders, Guvernul Cîţu se lăuda la Bruxelles fix cu ceea ce, în ţară, îi reproşa lui Stelian Ion. Iată: „Proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), iniţiat şi adoptat de guvern la 18 februarie 2021, a fost transmis spre adoptare Parlamentului şi se află încă în dezbaterea Senatului”, arăta Guvernul, referindu-se exact la varianta „maximală” a lui Stelian Ion.

Şi încă: „Toate elementele folosite de Curte cu privire la compatibilitatea legislaţiei naţionale cu dreptul Uniunii Europene au fost avute în vedere de guvern în procesul iniţierii şi susţinerii proiectului de lege de desfiinţare a SIIJ. Ulterior, Comisia de la Veneţia a validat, prin avizul din 5 iulie 2021, corectitudinea proiectului de lege în forma iniţiată şi promovată de guvern”.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei Europene, în acest moment Comisia analizează răspunsul primit de la autorităţile române.

Rămâne însă un fapt că, între timp, Guvernul a abandonat proiectul de anul trecut. Ministrul Cătălin Predoiu a iniţiat, iar Guvernul a adoptat un proiecte de lege privind desfiinţarea SIIJ care nu mai preia nimic din soluţia cu care astă toamnă se lăuda la Bruxelles. Infracţiunile comise de magistraţi de la nivelul Curţilor de Apel şi mai sus vor fi anchetate de către procurori anume desemnaţi ai Secţiei de urmărire penală din PICCJ, iar cei de la nivel de Judecătorie şi Tribunal de către procurori anume desemnaţi de la Parchetele Curţilor de Apel.

Ministrul Predoiu spune că prin această soluţie a căutat consensul, drept dovadă fiind faptul că proiectul său a primit aviz pozitiv de la CSM. Asta e mai degrabă o problemă: dacă e de acord cu tine gruparea majoritară din CSM, cea care a susţinut cu îndârjire Secţia Specială, deşi de aproape patru ani corupţia din Justiţie este o uriaşă gaură neagră, e semn că gaura neagră s-ar putea să rămână la fel de mare, ba chiar să se lărgească.

Domnul Predoiu a afirmat deseori că scopul său primordial este desfiinţarea SIIJ. E o abordare, totuşi, limitată: desfiinţarea SIIJ e o premisă necesară, dar nu suficientă. Mult mai important este ce punem în loc. Are viitoarea structură capacitatea să combată în mod eficient corupţia din magistratură, atâta câtă e?

Acum aproape patru ani, am întrebat un magistrat hârşit ce părere are despre înfiinţarea Secţiei Speciale. Analiza sa, bazată nu doar pe legea de înfiinţare, dar şi pe obiceiurile şi rutinele din sistem, a anticipat în proporţie de 100% dezastrul care avea să urmeze cu această secţie. L-am întrebat şi acum ce părere are despre soluţia găsită de Cătălin Predoiu. Mi-a răspuns în cinci puncte, la care merită reflectat. Dat fiind anonimatul pe care mi l-a solicitat, răspunsul său are un stil mai degrabă colocvial decât juridic:

1. Parchetele Curţilor de Apel nu au oameni pregătiţi pentru specificitatea infracţiunilor de corupţie. Cei care se pricep sunt mai jos cu un etaj, la Parchetele de pe lângă Tribunale, care anchetează «mica corupţie», adică tot ce nu ţine de DNA. Rezultat: lipsă de profesionalism.

2. Anchetatorii vor fi aleşi de către CSM, controlat de gruparea Savonea. Deci procurorul-şef nu are nici un cuvânt de spus la desemnare şi, pe cale de consecinţă, nici răspundere nu va avea. Procurorul-şef poate să zică oricând «nu stiu, CSM-ul l-a desemnat, nu ştiu de ce nu anchetează, întrebaţi la CSM». Iar CSM o sa spună că nu se ocupă de anchetă, întrebaţi-l pe procurorul-şef. Rezultat: lipsă de legitimitate.

3. În oraşele reşedinţă de judeţ, procurorii de la diverse nivele stau cu totii în acelaşi sediu, au şedinţe comune, se cunosc, sunt prieteni, ies împreună la bere si la fotbal, îşi fac concediile împreună, sunt încuscriţi şi cumetriţi. Rezultat: n-or să se ancheteze niciodată unii pe altii.

4. Parchetele Curţilor de Apel nu au politie judiciară şi nici logistică pentru a ancheta un magistrat. Magistraţii sunt cel mai greu de prins, pentru ca sunt cei mai avizaţi şi cu privire la legislaţie, şi cu privire la capabilităţile organelor de urmărire penală. DNA şi DIICOT au propriul corp de ofiţeri, fidelizaţi prin salarizare superioară. Rezultat: imposibilitatea tehnică de a ancheta un magistrat.

5. Un procuror este judecat după volumul de activitate, calitatea si tipul soluţiilor. La DNA, procurorul e interesat să prindă un magistrat corupt, că e în fişa postului. La Parchetele obişnuite, procurorul poate face «puncte» şi cu multe alte categorii de infracţiuni şi persoane. Nu trebuie să se certe cu toti colegii anchetând un magistrat, ridicându-şi în cap toată tagma şi devenind un paria printre ei. Puţini ştiu, de exemplu, că procurorii DNA din teritoriu duc o viaţă foarte izolată, nimeni nu vorbeşte cu ei, sunt stigmatizaţi de toata lumea. Ei, vreau să vad procurorul de la Parchetul Curţii de Apel care îşi va da peste cap viaţa lui tihnită.

Concluzie: Nu se va rezolva problema infracţionalităţii din Justiţie, care a reapărut de la înfiinţarea SIIJ. Reţelele de judecători, procurori, avocaţi, executori judecătoreşti şi notari s-au reactivat şi acţionează nestingherite, ca şi acum 20 de ani”.

Nu ne rămâne decât să vedem, peste alţi patru ani, în ce măsură această evaluare se va dovedi la fel de exactă.