Fostul lider al PSD a răspuns la întrebare imediat ce a ieşit pe porţile de la Rahova. El a repetat, de fapt, ce a declarat, într-o situaţie similară, Adrian Năstase, şi anume că se consideră „deţinut politic”, adăugând apoi – aici ar fi noutatea! – că raţiunea condamnării sale ar fi decurs din dorinţa nu se ştie cui de a transforma o ţară liberă şi prosperă într-o „dictatură feroce”. Presa a reprodus lamentaţia fără a sesiza contradicţia: cum oare ai putea fi liberat înainte de ispăşirea pedepsei într-o dictatură, după o condamnare în vreme de libertate?

Deşi ar fi putut măcar ridiculiza o aşa enormitate, liderii politici s-au ferit să facă declaraţii despre Dragnea: cei din majoritate au tăcut, iar pesediştii s-au mulţumit să-i ureze fostului lor boss sănătate, oarecum încurcaţi de acuzaţiile lansate de Dragnea la adresa PSD, caracterizat ca „partid condus de laşi”. Doar ministrul justiţiei a încercat să apere, prin intermediul CSM, independenţa justiţiei, dar a eşuat: nu s-a găsit o majoritate în CSM gata să răspundă acuzaţiilor lansate de ex-preşedintele social-democrat cum că ar fi fost condamnat politic.

Ce este clar e că liberarea condiţionată a lui Dragnea s-a dovedit a fi neîntemeiată. După părăsirea închisorii, el nu a lăsat vreo clipă să se înţeleagă că ar exista „dovezi temeinice de îndreptare”, cum cere legea atunci când descrie condiţiile liberării condiţionate. Dimpotrivă! Deşi are interdicţie de a se angaja politic în următorii cinci ani, pesedistul care controla aproape tot în ţară între 2015 şi 2019 nu s-a sfiit să anunţe că va face politică dacă va avea „cu cine şi pentru cine”.

La drept vorbind, ieşirea din temniţă a lui L. Dragnea are un efect devastator asupra democraţiei noastre. Declaraţiile fostului lider social-democrat nu fac altceva decât să întărească percepţia larg răspândită potrivit căreia justiţia este politizată. De aici şi până la ideea potrivit căreia ea va fi până la sfârşitul lumii aşa nu-i decât un pas. Din păcate, cultura politică a PSD a ajuns să influenţeze şi alte grupuri politice decât cel al suporterilor fideli ai acestei formaţiuni.

Tabloidizarea unei bune părţi a presei accentuează dezastrul: în loc să cheme în ajutor jurişti şi politologi care să evalueze impactul unei decizii a justiţiei asupra regimului nostru politic, televiziunile au tratat devansarea liberării unui mare corupt ca pe un eveniment monden. Cetăţenii-telespectatori au putut vedea cum amicii, avocata şi iubita fostului preşedinte social-democrat pozau veseli cu pahare de whisky în mână. „Iar v-am păcălit”, păreau ei să spună...