Senatul a respins reducerea numărului de parlamentari la 300

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte Traian Băsescu FOTO Arhiva Adevărul
Fostul preşedinte Traian Băsescu FOTO Arhiva Adevărul

Plenul Senatului a respins proiectul de lege iniţiat de PMP, care prevedere reducerea numărului de parlamentari la 300, conform cu rezultatul Referendumului.

Potrivit actului normativ propus, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 101.000 locuitori, iar norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 203.000 locuitori.

Se mai prevede că "numărul de mandate pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaţilor se determină prin raportarea numărului de locuitori ai fiecărei circumscripţii electorale la normele de reprezentare prevăzute, la care se adaugă un mandat de senator, respectiv de deputat pentru ceea ce depăşeşte jumătatea normei de reprezentare, fără ca numărul mandatelor de senator dintr-o circumscripţie să fie mai mic de 2, iar cel de deputat mai mic de 3", potrivit Agerpres.

„În considerarea faptului că numărul deputaţilor şi senatorilor se stabileşte prin legea electorală, alegerea acestora se face de către cetăţenii cu drept de vot, iar voinţa lor este suverană, pentru aplicarea rezultatului referendumului din 2009 privind privind reducerea numărului de parlametari la 300, depunem prezenta propunere legislativă“, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative semnate de deputatul Eugen Tomac.

Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite