Poate că a venit timpul ca actualul preşedinte al României să iniţieze procedura prin care în Constituţia României să fie prevăzută instituirea funcţiei de vicepreşedinte, cu atribuţii clar stipulate, de coordonare adecvată a executivului de la Bucureşti. 

În prezent, preşedintele României este şeful de stat al României. El are rolul de a reprezenta statul român în relaţiile internaţionale; conform Constituţiei, este garantul independenţei naţionale, veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. De asemenea, preşedintele este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. 

Peste Ocean, vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii este persoana care deţine a doua poziţie executivă a guvernului federal al SUA. Fiind prima oficialitate în rang în actuala ordine a succesiunii după preşedintele Statelor Unite, vicepreşedintele în exerciţiu devine preşedinte în oricare din cazurile în care preşedintele în exerciţiu nu-şi poate îndeplini mandatul: incapacitate fizică şi/sau intelectuală temporară sau totală, demisie, îndepărtare sau deces. Conform constituţiei Uniunii, vicepreşedintele Statelor Unite este simultan şi Preşedinte al Senatului.

Instituirea funcţiei de vicepreşedinte al României, ca deţinător al poziţiei secunde în guvernul de la Bucureşti, ar avea următoarele avantaje: 

1. Candidaţii la alegerile prezidenţiale se vor prezenta în faţa alegătorilor, ca o echipă, iar după victorie, cel ales preşedinte are perspectiva de a beneficia, pe bază de rezultate concrete, de două mandate, iar vicepreşedintele poate aspira la sucesiunea firească, după alegerile organizate la termen. 

2. Din start, preşedintele va avea guvernul său, pe care îl va putea conduce şi prin vicepreşedintele care îl secondează. 

3. Vor dispare repetatele fricţiuni, de ieri şi de mâine, dintre Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria, ineficienţa unui ministru fiind sancţionată legal de şeful de stat al României. 

4. Dispariţia funcţiei de prim-ministru va determina partidele politice să se focalizeze pe confruntarea democratică în legislativul ţării şi pe înfruntarea electorală în campaniile vizând alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, organizate la termen. 

5. Guvernul român, dincolo de culorile politice asumate public de un ministru sau altul, va avea, în noul context, continuitate pe parcursul mandatului prezidenţial al şefului statului, ceea ce va însemna promovarea unor politici naţionale de dezvoltare care nu vor mai fi schimbate de la un ministru sau altul, de la un an sau altul.

6. Conform principiului unităţii de acţiune, ieşirile publice ale membrilor executivului vor reflecta doar politicile naţionale susţinute de preşedinte şi de vicepreşedinte. Astfel se vor elimina spectacolele jenante ale înfruntării şi pe micul ecran a unui demnitar de stat cu altul de rang mai mic sau egal în aspiraţii. 

7. Vicepreşedintele va veghea şi la respectarea presei naţionale, prin asigurarea, la toate instituţiile de stat, de nivel naţional, a sălilor destinate conferinţelor de presă, cu facilităţi de conectare multimedia şi oferirea de exclusivităţi, în spaţii profesionale adecvate. Respectul faţă de jurnalişti va contribui la redobândirea stimei de către cei meniţi a rezolva problemele cetăţenilor, nu a le genera dureri de cap, confuzie, revoltă, nemulţumiri vizibile pe străzi. 

8. Tandemul constituţional preşedinte-vicepreşedinte va asigura societăţii confortul democratic de a urmări, judeca şi sancţiona, la alegeri, prin vot, confruntările dintre partidul aflat la putere şi cel aflat în opoziţie. 

9. Vicepreşedintele va fi simbolul şi garantul consultării periodice, de către preşedinte, a experţilor recunoscuţi, pe plan naţional, ca profesionişti în măsură să ofere alternative de depăşire echilibrată, lucidă, a situaţiilor de crize interne. 

10. Instituirea funcţiei de vicepreşedinte ar putea începe din prima zi de lucru, a următorului şef al statului român. 

NOTA BENE: 

Cu ani în urmă, cel care era atunci şeful Statului Major al armatei – un fel de premier al organismului militar, ministrul fiind aidoma unui preşedinte – organiza în fiecare zi de joi, şedinţa săptămânală cu şefii structurilor subordonate şi a celor cu statut aparte, cum era instituţia presei militare, pe care atunci o conduceam. La un moment dat, şeful Statului Major a anunţat o importantă decizie a sa, la care Inspectorul General al armatei, un fel de vicepremier, a replicat că nu a fost informat despre aceasta şi că nu este de acord. Pentru cei neobişnuiţi cu mediul militar, şeful Statului Major primeşte rapoarte şi informări, de la subordonaţi, nu invers. Reacţia a fost imediată. Cel ce vociferase a fost dat afară din şedinţă, iar a doua zi a fost trecut în rezervă, cu tot cu aroganţa lui. Cei care au asistat la această întâmplare i-au dat dreptate şefului Statului Major. Principiul unităţii de comandă trebuie să funcţioneze în instituţiile vitale ale statului. Iar în privinţa deciziei de ieri a premierului României, liderii USR şi Plus trebuie să înţeleagă un lucru simplu. România nu se conduce de la Ministerul Sănătăţii, ci de la Palatul Victoria, restul ţine de gazele lacrimogene lansate pe micul ecran de negustorii de funcţii, de fonduri şi de posturi publice. Şeful Statului Major -  din momentul evocat - era generalul Mihail Popescu, un conaţional căruia niciodată nu i-au plăcut jumătăţile de măsură şi jocul la două capete. Asta ca să se ştie…