Război între aliaţi. PNL Iaşi acuză USR-PLUS că are „aproape 60 de traseişti” pe listele din judeţ

Război între aliaţi. PNL Iaşi acuză USR-PLUS că are „aproape 60 de traseişti” pe listele din judeţ

Liderul PNL Iaşi, Costel Alexe. FOTO gov.ro

PNL Iaşi acuză că USR-PLUS că şi-a făcut un titlu de glorie din combaterea traseismului, dar că în judeţul Iaşi Alianţa are zeci de candidaţi care au făcut parte din alte partide. Pe de altă parte, liderul USR, Dan Barna afirmă că „un partid care a luat 6.000 de pesedişti, dintre care şi primari în funcţie, nu are justificarea morală să ridice un astfel de aspect".

Ştiri pe aceeaşi temă

PNL Iaşi afirmă, într-un comunicat de presă, că Alianţa USR-PLUS, care "a făcut un titlu de glorie din condamnarea traseismului, are zeci de candidaţi care au făcut parte din alte partide în judeţul Iaşi, ba chiar unii schimbând şi câte trei-patru formaţiuni".

„Aproape 60 de traseişti USR sunt împrăştiaţi în comune şi oraşe, iar în aproape jumătate din localităţi, USR nu are candidaţi. Este o dovadă că, deşi cei de la USR-PLUS, clamau că vor avea candidaţi în toate localităţile, lipsa acestora mai ales în comune cu primar PSD, demonstrează o lipsă de combativitate la adresa PSD. PNL solicită ruperea acestei înţelegeri. Şi nu vorbim doar despre partidele care au făcut parte din opoziţia anti-PSD în Parlament, aşa cum sunt PNL şi PMP, ci şi de oameni proveniţi chiar din PSD, UNPR - partidul lui Gabriel Oprea, Alianţa pentru România, PDL şi chiar populistul, comicul şi pe alocuri extremistul Partidul Poporului - Dan Diaconescu", se arată în comunicatul PNL Iaşi.

Liberalii ieşeni precizează că „sunt nu mai puţin de 56 de localităţi din judeţul Iaşi în care USR-PLUS are candidaţi proveniţi din alte partide, unii dintre ei aflaţi la al treia sau a patra aventură politică".

„Paradoxal, USR-PLUS, care spune că principalul său adversar este PSD, deşi la Iaşi a atacat mai degrabă PNL, nu are candidaţi în jumătate din comunele din judeţ, aproape toate conduse de PSD. Iar acolo unde are, mulţi dintre ei provenind chiar din PSD sau din partide aflate în sfera PSD, precum UNPR şi PPDD. Acest lucru avantajează în mod clar PSD-ul. PNL solicită alianţei USR-Plus să denunţe public înţelegerea cu PSD privind refuzul de a impune candidaţi în 40 de comune cu primari PSD. Chiar şi candidatul USR-PLUS la Consiliul Judeţean Iaşi, Marius Bodea, a fost până în primăvară în PNL, de unde a plecat pentru că nu a fost pus candidat la Primăria Municipiului Iaşi. El a adus cu el o întreagă echipă de foşti membri PNL", se mai arată în comunicatul PNL Iaşi.

Prezent vineri la Iaşi, liderul USR Dan Barna a spus într-o conferinţă de presă că „USR-PLUS nu a luat nicăieri în ţară vreun primar PSD în funcţie, pentru a folosi resursele primăriei, banii publici şi credibilitatea pe care instituţia primăriei o are în comunitate".

„feritor la ceea ce spune PNL (acuzaţiile de traseism la adresa USR-PLUS - n.r.), un partid care a luat 6.000 de pesedişti, dintre care şi primari în funcţie, nu are justificarea morală să ridice un astfel de aspect. Nu ar fi transmis PNL un asemenea comunicat dacă nu ne-am fi asumat să susţinem un candidat integru şi valoros la Consiliul Judeţean Iaşi, cum este Marius Bodea. Este o încercare disperată a PSD şi a PNL-ului pesedizat că nu îi mai pot prosti pe ieşeni", a subliniat Barna.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările