Amândoi se prefăceau, în compania lui Radu Tudor, că ar analiza şansele la alegerile prezidenţiale a trei persoane pe care PSD le testează în vederea viitoarelor alegeri prezidenţiale.

Analiza respectivilor nu era decât o nouă încercare de manipulare. Un nou episod al operaţiunii comandate şi zdravăn plătite de PSD din bani publici, operaţiune menită să convingă populaţia că social- democraţii români şi-ar fi regăsit cadenţa, că sunt alţii, că au depăşit cu bine dezagreabilele întâmplări de la finele lunii mai.

E vorba despre doamna Gabriela Firea şi despre domnii Mihai Fifor şi Eugen Orlando Teodorovici. Or, şi numai faptul că astfel de persoane sunt socotite demne de a fi luate în calcul ca posibile soluţii pentru ca PSD să aibă un candidat propriu la prezidenţiale spune multe despre cât de jos, cât de slabă a ajuns calitatea social-democraţilor români. Într-un partid cu adevărat democratic şi în care ar fi existat un sistem de promovare fundamentat pe respectarea strictă a criteriului meritocratic, este indubitabil că cineva de condiţia doamnei Firea, nimic mai mult decât o fostă jurnalistă mediocră şi, încă şi mai grav, dovedită astăzi ca o gureşă fără substanţă, veşnic pusă pe scandal şi cu înclinaţii clare de procesomană sau inşi superficiali, evident fără coloană vertebrală, slugarnici, gata să înghită orice umilinţă doar spre a mai fi menţinuţi în funcţii ar fi ocupat o de nebăgat în seamă poziţie marginală. În PSD, lucrurile stau însă cu totul altfel. Numai simplul fapt că doar atât poate acest partid să ofere la capitolul posibili prezidenţiabili mi se pare un semn indubitabil că falşii social-democraţi români trebuie să părăsească cât mai urgent prim-planul scenei politice din ţară.

Cât de serioasă ar fi o candidatură a doamnei Firea? Câtă credibilitate mai are sus-numita? Mai ales în contextul în care din poziţia de primar general al Bucureştiului respectiva doamnă anunţă fără să-şi facă vreun reproş, fără să-şi asume nici cea mai mică responsabilitate falimentul nedeclarat al Capitalei? Cum ar putea fi creditată ca fiind cât de cât seriosă a cadidatură a d-lui Mihai Fifor care, după ce a fost alungat de azi puşcăriaşul Liviu Nicolae Dragnea din postul de ministru al Apărării Naţionale, s-a întors spăsit, i-a sărutat slugarnic fostului El Lider Máximo mâna, a acceptat decorativa şi fără conţinut funcţie de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, a tot făcut pe vorbetele total lipsită de charismă şi de consistenţă în felurite dezbateri televizate, iar acum se extaziază în faţa personalităţii regăsite a doamnei Viorica Vasilica Dăncilă. Căreia se pregăteşte să îi sărute slugarnic poala la Congresul din 29 iunie, congres al cărui unic rost este acela de a o încorona pe reîntruchiparea peste ani a lui Constantin Dăscălescu? Cât de mare trebuie să fie ruptura de realitate a PSD, dar şi a consultanţilor politici ai acestuia dacă cineva din Kiseleff îşi imaginează că dl. Eugen Orlando Teodorovici, nimeni altul decât persoana care a semnat iresponsabil un proiect de buget de stat pe anul 2019 întocmit pe baza indicaţiilor preţioase ale lui Darius Vâlcov, buget care astăzi crapă din toate încheieturile ar putea beneficia şi numai de un procent infim de voturi din partea românilor? 

Partea proastă este că un partid sleit, cu o misiune istorică încheiată pare că va continua să fie la butoane şi după moţiunea de cenzură căreia i se va da votul săptămâna viitoare. Ceea ce spune multe despre calitatea Opoziţiei.

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro