Proiectul UDMR de autonomie. Reacţiile politicienilor. Ponta: Nu putem merge spre o pantă care ne duce la dezbinare. Nu am văzut în detaliu proiectul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Politicienii, indiferent dacă sunt de la putere sau din opoziţie, au declarat la unison că nu susţin proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc.

Invitat la Adevărul Live, premierul Victor Ponta a spus tranşant că nu este de acord cu acordarea autonomiei Ţinutului Secuiesc. 

„Iniţiatorii ştiu bine că PSD, dar şi alte partide, am văzut poziţia domnului Iohannis, cred că este un moment electoral şi lecţia cu Scoţia a fost bine înţeleasă de toată lumea. Uneori tratăm lucrurile lejer. Cred că experienţa Kosovo nu a fost digerată la nivel european. A apărut Crimeea, avem o nouă Transnistrie în Doneţk, deci cred că datoria statului român, un stat modern e de a lucra împreună cu reprezentanţii acestor minorităţi la mai multă descentralizare, mai multă competenţă în ce priveşte viaţa comunităţii, dar nu putem merge pe o pantă care nu ne aduce decât dezbinare“, a reacţionat premierul. 

Ponta a recunoscut că nu a văzut proiectul în detaliu şi a reiterat că nu a existat o discuţie în acest sens cu partenerii de guvernare de la UDMR. „Sunt de acord cu descentralizarea, mai multă putere pentru aleşii locali. Ştiu că Iohannis spune, pe bună dreptate, că reprezintă o minoritate şi îl votează maghiarii. Sper că nu înţelege să plătească votul“, a conchis premierul. 

Udrea: „Ar putea agita populaţia“

O reacţie cu privire la proiectul UDMR a avut şi prezidenţiabilul PMP, Elena Udrea. Aceasta a apreciat că liderii maghiari puteau aştepta o dezbatere naţională privind regionalizare, întrucât un astfel de demers ar putea agita populaţia.

„Suntem în campanie electorală şi ne-am obişnuit ca liderii politici să fluture steagul acesta al conflictelor etnice. Cunosc foarte bine situaţia din judeţele Harghita, Covasna sau Mureş şi nu există un conflict în rândul populaţiei. Există doar nevoia de pretexte electorale din partea liderilor politici, în special a celor maghiari, dar de multe ori se răspunde identic şi de către politicienii români”, a spus Elena Udrea.

În opinia liderului PMP, etnicii maghiari au nevoie de sprijinul statului, de intervenţia Guvernului pentru a avea oportunităţi de dezvoltare. „Sunt necesare investiţii în infrastructură, precum şi atragerea de investitori. Regiunea din centrul ţării este săracă şi pentru că nu a fost suficient sprijinită de la Bucureşti”, a conchis Elena Udrea.

„Cultivă ură“

PDL a reacţionat prin vocea vicepreşedintelui, Andreea Paul Vass, care a acuzat că proiectul UDMR de autonomie cultivă ură. 

„Ţinem la drepturile minorităţilor şi am aplicat standarde înalte pentru minorităţi prin integrare culturală, educaţională şi economică. Proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc este unul anticonstituţional, antieuropean, prin care se cultivă ura şi perspectiva extremistă a unor lideri iresponsabili. Tentativa liderilor UDMR de a crea o societate paralalelă în România va eşua. Noi cei de la ACL nu susţinem un astfel de demers şi ne focalizăm, în campania prezidenţială, pe un proiect al României centrat pe siguranţa tuturor cetăţenilor, pe lupta împotriva corupţiei şi împotriva demersurilor extremiste", a spus Andreea Paul.

Preşedintele PDL Mureş, Dorin Florea, propune introducerea în Codul Penal de „pedepse aspre“ pentru cei care ”anunţă conştient şi cu bună- credinţă concepte şi strategii vădit neconstituţionale", precum proiectul de autonomie al Ţinutului Secuiesc prezentat de UDMR.

„Propun să se discute introducerea în Codul Penal de pedepse aspre pentru enunţarea de idei, concepte, strategii profund neconstituţionale, cu bună ştiinţă, care duc în eroare o populaţia şi-i creează orizonturi de aşteptare false. Deci, pentru cei care anunţă conştient lucruri vădit neconstituţionale. Cu astfel de lucruri nu te joci. Noi pedepsim acum că te-a prins cu viteză... Deci, şi maghiarii au ajuns să spună lucruri trăsnite“, a afirmat Florea pentru Mediafax.

PNL Mureş: „Este o glumă proastă“

Liderul PNL Mureş, Ciprian Dobre, care este jurist de profesie şi preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, susţine că proiectul de autonomie l-a surprins neplăcut prin „primitivism“ şi le-a transmis liderilor UDMR să nu mizeze pe Mureş deoarece au „zero şanse“.

„Eu am analizat într-o primă lectură acest proiect şi în primul rând am rămas neplăcut surprins de primitivismul său. Cred că niciun cetăţean al niciunei ţări, fără deosebire de naţionalitate sau etnie, un cetăţean serios, nu ar putea să dea girul unui astfel de proiect. De ce? Pentru că acest proiect încalcă toate principiile democratice pe care noi le învăţăm la şcoală, în primul rând eligibilitatea, orice criteriu de performanţă şi de foarte multe ori încalcă bunul-simţ. (...) E o glumă, o glumă proastă, cu care acest proiect a intoxicat piaţa informaţiilor din România, un exemplu de a compromite ideea de regionalizare şi descentralizare“, a afirmat Dobre.

Tokes: Exista deja un proiect. Este o diversiune

Eurodeputatul Fidesz, Laszlo Tokes, susţine că deja exista un proiect de autonomie a Ţinutului Secuiesc şi că are rezerve asupra seriozităţii demersului UDMR, apreciind că acesta este o diversiune, iar Victor Ponta şi Kelemen Hunor s-au înţeles să adune voturi din partea secuilor.

„Ceea ce face dubios acest proiect de lege este faptul că există deja un proiect pentru autonomia maghiarilor din România. UDMR de ce deschide un nou proiect? După părerea mea, acest proiect constituie un act de diversiune, înainte trebuia să stăm la masă în cadrul unui dialog maghiaro-maghiar şi să nu fie diversiune în cazul nostru", a spus Laszlo Tokes într-o conferinţă de presă, citat de Mediafax.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite