Predoiu: Ministerul Justiţiei e pregătit să coopereze cu ministerul omolog din Rep. Moldova, pentru a oferi sprijin în aplicarea reformelor ce ţin de Justiţie
0Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, cu ocazia unei şedinţe comune a Comisiilor juridice şi de externe din Parlamentul României şi cel al Republicii Moldova, că instituţia pe care o conduce este gata să sprijine autorităţile de la Chişinău în ceea ce priveşte reformele ce ţin de Justiţie, statul de drept şi combaterea corupţiei.
„Cunoaştem cu toţii contextul deosebit de dificil la nivel european şi internaţional. După o pandemie care a paralizat societăţi întregi, fluxuri economice bine puse la punct, libertatea de mişcare şi de comerţ, care a îngreunat activitatea sistemelor judiciare, suntem acum în faţa unor provocări şi mai mari cauzate de conflictul militar din Ucraina, generat de invazia trupelor ruse, derulat în imediata apropiere a României şi Republicii Moldova, care tulbură echilibre geopolitice şi afectează grav viaţa cetăţenilor, drepturile şi libertăţilor lor. Aceste dificultăţi nu trebuie să împiedice însă eforturile noastre de cooperare în toate domeniile în care el este angajat, inclusiv în domeniul Justiţiei şi consolidării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, al aplicării regulii de drept.
Pentru Ministerul Justiţiei din România, alături de reformele pe care le promovăm în România, sprijinirea reformelor de profil din Republica Moldova rămâne un obiectiv de primă importanţă. Încă din anul 2010, a fost iniţiată dezvoltarea colaborării cu Ministerul Justiţiei din Republica Moldova, prin semnarea unui prim Acord privind cooperarea între cele două Ministere, precum şi a unui Plan de Acţiuni Comune”, a afirmat Cătălin Predoiu cu ocazia şedinţei comune a Comisiilor juridice şi a Comisiilor de politică externă din Parlamentele României şi Republicii Moldova.
„Un nou instrument de cooperare este Planul bilateral de acţiuni, care a fost semnat la Chişinău, în data de 11 februarie 2022, pentru perioada 2022-2024, cu ocazia şedinţei comune a celor două Guverne. La începutul lunii aprilie, România a organizat, la Berlin, alături de Franţa şi Germania, Conferinţa internaţională de sprijin pentru Republica Moldova, conducând, prin Ministerul Justiţiei, alături de Marea Britanie, discuţiile grupului tematic privind combaterea corupţiei. Republica Moldova a prezentat la reuniune priorităţile-cheie ale actualei guvernări de la Chişinău: combaterea corupţiei şi îmbunătăţirea situaţiei din sistemul de Justiţie.
Aceste priorităţi pot fi realizate cu succes inclusiv prin menţinerea unui dialog constant între instituţiile implicate în buna administrare a Justiţiei şi în organizarea sistemului judiciar din ţările noastre, iar realizarea lor poate permite Republicii Moldova să consolideze statul de drept şi să aibă un sistem juridic mai eficient, în cadrul unui parcurs european”, a completat ministrul Justiţiei.
„Şi la conferinţa de la Berlin din aprilie, Ministerul român al Justiţiei a încurajat statele şi organizaţiile internaţionale să sprijine eforturile autorităţilor din Republica Moldova în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, subliniind relaţia tradiţională de cooperare în domeniul Justiţiei dintre România şi Republica Moldova şi necesitatea de coordonare a eforturilor de asistenţă. Am dezvoltat împreună şi alte formate de cooperare, precum Forumul România-Republica Moldova în domeniul Justiţiei, şi am oferit asistenţă tehnică în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei şi al recuperării creanţelor provenite din infracţiuni, fie prin participarea în cadrul unor proiecte, fie prin organizarea şi participarea în cadrul unor vizite de lucru. Avem în vedere intensificarea cooperării interministeriale, dar şi a cooperării judiciare, inclusiv din perspectiva agenţiilor de identificare a activelor provenite din infracţiuni. Cetăţenilor trebuie să li se restituie bunurile şi valorile de care au fost deposedaţi prin comiterea de infracţiuni”, mai arată sursa citată.
Cătălin Predoiu a reiterat sprijinul pe care îl oferă România. „Ministerul Justiţiei din România este pregătit să coopereze cu ministerul omolog din Republica Moldova, pentru a oferi sprijin în aplicarea reformelor ce ţin de Justiţie, statul de drept şi lupta împotriva corupţiei. Un domeniu cheie al acestei relaţii este cel al cooperării judiciare internaţionale. Sperăm că propunerile Ministerului Justiţiei de a moderniza cadrul juridic al acestei cooperări, prin încheierea unui tratat comprehensiv privind extrădările, vor primi un răspuns favorabil şi se vor materializa cât mai curând. Este important să conjugăm eforturile noastre în combaterea criminalităţii internaţionale de orice fel, inclusiv trafic de persoane, crimă organizată şi corupţie, şi să facem efectivă aplicarea legii şi a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele de judecată din ambele state.
O Justiţie dreaptă şi eficientă va contribui, deopotrivă, la respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, la protejarea proprietăţii lor, la prosperitatea acestora, la democratizarea societăţilor noastre, dar şi la întărirea prieteniei şi cooperării dintre cele două state surori”, a conchis Predoiu.