Predoiu, atac fără precedent la Ponta: Ai fost un nimeni de la bun început. Cocoş ţi-a permis să-i faci pantofii Elenei. Trage capacul tomberonului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, a lansat un atac fără precedent la adresa fosutlui premier Victor Ponta, în care sugerează că nu este decât un servitor al preşedintelui PSD Liviu Dragnea.

„Văd că Ponta nu-mi dă pace, deşi eu l-am lasat în plata lui de când a fost "numit preşedinte" al Camerei Deputaţilor. Aşa că mă văd nevoit să-i răspund în singura limbă pe care o cunoaşte: Ponta, ai făcut cafeaua lui Dragnea? I-ai luat ţigari de dimineaţă? Nu uita şi pantofii, trebuie să lucească! Maine se vede cu premierul“, scrie Cătălin Predoiu, pe pagina sa de Facebook.

Liderul PNL a mai spus că Victor Ponta a ajuns în funcţia de premier datorită unor oameni din jurul lui care l-au promovat şi nu pe propriile sale puteri. „Şi stai liniştit, nu-ţi va mai cere nimeni niciodată demisia, pentru că ai ajuns ceea ce ai fost de la început: un nimeni! Un nimeni ai fost în boscheţii Parisului, un nimeni ai fost în gentuţa lui SOV, un nimeni ai fost în manejul lui Năstase. Tu ai crezut că eşti ceva la un moment dat, pentru că n-ai vrut să vezi că eşti acolo doar pentru că tata socrul Sârbu a servit cândva patria comunistă, Naşul Oprea şi prietenul Ghiţă te-au promovat la somaţia mentorului vostru din umbră care nu făcea deloc politică, iar Cocoş ţi-a permis să-i faci pantofii Elenei, care a pus şi ea o vorba mai sus. Ponta, lasă-ne şi trage capacul tomberonului deasupra capului!“, a mai spus Predoiu.

Reacţia lui Predoiu vine ca urmare a comentariilor făcute de Ponta pe marginea ieşirii Marii Britanii din UE. Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, crede că responsabilitatea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană este şi a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care ar trebui să demisioneze ca urmare a rezultatului referendumului.

„Brexit nu este doar eşecul lui Cameron, şi Juncker are partea lui de responsabilitate şi ar trebui să urmeze exemplul lui Cameron, să îşi dea demisia. Ar fi un gest de responsabilitate. Demisia nu înseamnă haos, ci perpetuarea lipsei de responsabilitate generează haos. e nevoie de un nou Preşedinte al Comisiei Europene, mai puţin coleg cu Putin şi mai capabil să insufle speranţă pentru mai multă Europă“, a scris Predoiu, pe pagina sa de Facebook.

Fostul premier Victor Ponta a comentat irnoc cererea lui Cătălin Predoiu. „Preşedintele / Premierul / Primarul General "to be elected" Cătălin Perdoiu i-a cerut demisia lui Juncker pt Brexit/ şi dacă nu înţelege Juncker rapid să se conformeze dl Perdoiu va trece la Tusk, Merkel, Obama, etc!!!“, a comentat Ponta, pe pagina sa de Facebook.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite