Ponta a fost primit de Papa Francisc la Vatican. Patriarhul Daniel i-a trimis cadou o icoană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a fost primit în audienţă de către Suveranul Pontif, Papa Francisc, la Palatul Apostolic din Vatican. Şeful Executivului a prezentat Sanctităţii Sale şi un cadou din partea Patriarhului Daniel.

„Sunt foarte onorat că voi fi primit de Papa. Am un mesaj de prietenie, iar din partea patriarhului, preafericitul Daniel un cadou, o icoană. O să garantez că România este o ţară în care toleranţa este garantată“, a spus Ponta înainte de întâlnirea cu Papa Francisc.

Premierul a fost însoţit de soţia sa, europarlamentarul Daciana Sârbu, de eurodeputatul Corina Creţu, de ministrul de Externe Titus Corlăţean şi de ministrul Mediului Rovana Plumb.

Premierul Victor Ponta se află într-o vizită de trei zile în Italia. Ieri şeful Executivului s-a întâlnit cu noul premier italian, Matteo Renzi, pentru a discuta despre relaţia economică dintre cele două state şi despre teme de actualitate de pe agenda europeană.

Agenda discuţiilor dintre cei doi a vizat cooperarea politică şi economică bilaterală dintre România şi Italia în cadrul Parteneriatului Strategic, precum şi teme de actualitate de pe agenda europeană, cu accent pe priorităţile Preşedinţiei italiene din semestrul II 2014 şi obiectivele susţinute de România. Matteo Renzi este liderul stângii moderate din Italia fiind cel mai tânăr premier european şi totodată succesorul lui Enrico Letta în fruntea Executivului italian.

În calitate de preşedinte al PSD, Victor Ponta va participa şi la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) unde Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, va fi desemnat candidatul comun pentru preşedinţia Comisiei Europene.

image
image
image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite