Ponta despre o nouă suspendare: E posibil, dar nu e probabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a ţinut să infirme teoriile care susţineau că USL pregăteşte o nouă suspendare a preşedintelui, după alegerile din 9 decembrie. Ponta susţine că o nouă criză politică nu ar face bine nimănui, iar în cele din urmă Traian Băsescu va înelege că trebuie să dea un premier din partea majorităţii politice.

”Pe preşedinte îl suspendăm când încalcă Constituţia, în rest, dacă îşi vede de treabă, nu îmi doresc şi nu mai vrea nimeni o nouă criză”, a explicat Victor Ponta, la Realitatea Tv.

Victor Ponta susţine că, în mare, el şi Traian Băsescu au aceeaşi gândire şi nu crede că preşedintele va refuza premierul pentru USL, dacă alianţa are majoritate în Parlament. ”E posibil dar nu e deloc probabil. Nu cred că preşedintele va refuza să pună premierul USL dacă avem acea majoritate absolută”, a mai spus Ponta.

„Din ce am discutat în particular şi din ce a afirmat astăzi, nu există nicio o diferenţă majoră între punctul meu de  vedere şi cel al preşedintelui Băsescu”, a spus Victor Ponta, precizând că din discuţiile de la Cotroceni chiar a reieşit că amândoi sunt de părere că România nu va accepta propununerea lui Van Rompuy, privind reducerea alocărilor.

În opinia sa, „ruptura s-a produs când preşedintele a avut două ieşiri publice strict de campanie electorală”. Traian Băsescu „a făcut ironii de doi bani, a făcut glume de cartier sau de autobază cum se spunea. A arătat că numai el e deştept şi noi toţi ceilalţi, în afară de dl Băsescu, toţi de la jurnalişti la politicieni toţi suntem nişte proşti şi nu ştim nimic”, a continuat Ponta.

Potrivit acestuia, de fapt Traian Băsescu se poartă în acest mod întrucât se află într-o dilemă: „vrea să fie şi şeful de campanie al PDL, dar vrea să reprezinte şi România”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite