Partidele din România în 2021. Exerciţiu de imaginaţie

Profesional, a trebuit, periodic, să pot creiona, vreau să spun de fapt argumenta serios, ce ar putea să se întâmple pe diferite spaţii, mai apropiate sau mai depărtate de graniţele noastre.

Pe termen scurt sau mediu. 

Nu e o întreprindere de tip ”mama Omida”, cum bine aprecia doamna Mungiu, foarte recent, ci o punere în pagină, pe baza cunoaşterii, relativ bine, a istoriei şi actualităţii ţării / spaţiului în discuţie. 

Altfel spus, era o analiză de bun simţ / ”common sense” a evoluţiilor care ar putea avea loc, dacă tendinţele, vizibile la momentul respectiv, continuau. 

Acest ”dacă” putea, însă, să apese pe taler - şi să-l dezechilibreze - mai mult decât toate argumentele şi informaţiile analizei, pentru că imprevizibilul face parte din natura umană. 

Dar şi pentru că ceea ce e vizibil nu reprezintă neapărat întregul, în toate ţările existând tendinţe sau personalităţi, evoluţii sau circumstanţe, interese şi conexiuni care rămân în afara ochiului public. 

Când analizezi ceva depărtat e însă mai simplu. Muuuuult mai simplu. Ai o serie de circumstanţe favorabile, printre care, cel mai important, este că foarte puţini ştiu subiectul. 

Uneori poţi să baţi câmpii cu graţie - şi mulţi analişti o fac, cum spuneam, cu graţie -, puţină lume va acorda atenţie. 

Dacă nu te-ai încurcat la numele personalităţilor locale, nu ai ieşit din nişte cutume de ”politically correct” (”X” e rău, ”Y” e bun, pentru că noi ţinem cu ”Y”, la fel ca şi partenerul nostru strategic / sic!), totul se sfârşeşte cu bine.

Şi te şi citeşte lumea! Like-uri, comentarii (bune, rele, nu contează, să fie...).

Eh, alta e situaţia când îţi dai cu părerea despre o situaţie în care există aproape douăzeci de milioane de doctori în analiza ei. Nimeni nu e profet în înţelegerea realităţii sale imediate. 

Am făcut această introducere mai lungă, aşa, ca să îmi crească tupeul de a încerca şi eu o estimare, era să zic prognoză - dar sună mult prea pretenţios pentru cele câteva paragrafe semi-serioase care urmează -, a evoluţiilor de la noi, din Românica partidelor, în anul 2021. 

Aşadar...

Cel mai stabil element politic din  România anului 2021, va fi preşedintele. Asta nu înseamnă că va fi şi foarte activ. S-au terminat alegerile, vor mai fi câteva ”reprize” de ieşiri publice prilejuite de gestionarea procesului de vaccinare, o panglică, o inaugurare, poate câteva vizite externe, un Bruxelles, ceva, şi gata. ”Guvernul meu” nu are cum să ascundă elefanţi în încăpere, la o adică şedinţele executivului se pot ţine chiar la Cotroceni, e cineva împotrivă, toată lumea de acord, asta e.

Dacă va mai fi câte o criză, şi vor mai fi pe ici pe colo, preşedintele îi va urechea pe făptaşi şi imprudenţi, va fi un an 2021 liniştit, la fel 2022, 2023 şi, cu voia şi indulgenţa dumneavoastră, 2024.

Partidul Naţional Liberal a fost infectat cu ”sindromul Dragnea”. Preşedintele de partid, nefiind obligat de vreo ”lege nedreaptă”, ca în cazul încarceratului, cât gândind preventiv şi ştiind mai bine decât mulţi dintre noi ce realitate cruntă se ascunde sub lozinci, a făcut un pas în spate, dar are, desigur, ”umbrela bulgară” bine ţintită în pardesiul trimisului la înaintare, robul lui Dumnezeu..., în fine, ştiţi dumneavoastră cine. 

Dacă lucrurile merg prost, şi vor merge prost, profesorii Grindeanu şi Tudose îi pot explica elevului Cîţu procedura de evacuare. 

Şi al treilea om în stat va reveni acolo unde merită, pe locul patru.

Altfel, partidul istoric şi naţional, chiar şi liberal, deşi nu sunt date certe care să mai ateste acest lucru, a început anul, cum spuneam, ca în prima lege rostită de angajatul bazei aeriene americane ”Edwards”, un anume Ed Murphy: “Dacă există vreo posibilitate ca lucrurile să meargă prost, vor merge prost!”.

Lozincile sunt, însă, frumoase atât timp cât nu se apropie de buzunarul alegătorului. Îngheţările de venituri (de fapt scăderi ale puterii de cumpărare a populaţiei), anunţate în ultimele zile ale anului 2020, au mai luat vreo câteva procente din zestrea, şi aşa nu foarte bogată, a principalului partid al coaliţiei. 

Iar ceilalţi membri ai guvernării ”3 şi un sfert” vor ridica desigur din umeri şi vor arăta către prietenii liberali: ”noi, nu, nu suntem de vină. Ei!”

Alianţa USR Plus e ca învăţământul de la distanţă, unii au tabletă, dar nu şi baterie, alţii au acoperire, dar nu-i caută nimeni, o parte se uită la televizor, dar televizorul nu se uită la ei. Oameni rasaţi, cu studii, uneori mult prea modeşti, cum i-a identificat şi domnul Butunoiu, au ajuns la linia de sosire, deşi ei îşi propuseseră doar să alerge. 

Acu' e acu'. Cu strigăturile din plen şi filmatul adversarilor politici cu telefonul a fost cum a fost. De acum urmează scadenţa. Mână în mână, desigur, cu beneficiile noii poziţii. 

Mici ”scurgeri” din cercurile interne de discuţii au arătat că luptele pe principii sunt la baionetă, dar şi cele pe funcţii. Pentru principii, însă, mai amânăm, ”legea permite”, aşa cum a afirmat un ales USR, persoană importantă, atunci când a fost întrebat pe un post de televiziune, ce o recomanda pe fosta colegă, Oana Bîzgan, prezenţa în consiliul de administraţie al Salrom / Regia Naţională a Sării. Dar era în ”perioada Cioloş”, demult, nu se mai pune.

Acum e pe principiul ”legea permite”, când sunt ai noştri, ”legea e nedreaptă”, când sunt alţii. 

Cei doi bărbaţi ai alianţei au scos şi ei la înaintare o doamnă, profesionistă în cu totul alt domeniu, căreia, ca nou preşedinte de Senat, i-au pus pe braţe un dosar cu problemele republicii. Prima: cum să taie craca de sub fotoliile unei treimi din parlamentul mult prea stufos şi la buget gros, astfel ca să rămână,  aşa cum a fost voia unui referendum din ceaţa anului 2009, doar 300 de ”aleşi”. Criza arde şi #minuscuminusdăplus se piaptănă.

UDMR-ul a rezolvat anomalia de a nu fi la guvernare şi, probabil, va fi ultimul soldat care va stinge lumina în actuala coaliţie. El e ca Rusia, se poate învecina cu cine doreşte. Pentru că a lipsit cam mult timp de la cina cea de taină, va avea grijă să adune multe bucate pentru zile negre. Şi nici nu trădează. Ce vrea, spune direct.

Pentru început, un pic descentralizare. Sună frumos, european. După aceea, un pic de... dar să nu anticipăm, să nu dăm în bobi, că, poate nu se întâmplă. 

Există în coaliţie un partid puternic, cu cuvântul ”naţional” în titulatura oficială, care se va lupta la baionetă pentru ca aşa ceva să nu se întâmple. 

Bun, aici s-a rezolvat.

În 2021, vigoarea naţiunii, mediul ei de viaţă şi dezvoltarea României depind de trei domni de la această formaţiune. 

Care, aşa cum tot domnul Butunoiu a explicat, stă mai slab la pregătirea teoretică. 

De aceea, Bacs Hunor a plecat să ceară un sfat de la Orban, dar  în loc s-o ia spre Vila Lac 3, s-a dus tocmai la Budapesta. 

Şofer nou, GPS-ul nu prea funcţiona, satelitul în revizie. Iar greşeala recunoscută e pe jumătate iertată. 

Şi acum despre cei care au rămas în tribune. 

PSD a trecut testul dar nu a primit drept de joc. Era şi destul de greu, transferuri puţine, antrenor nou, experienţă internaţională lipsă. 

Fiind în proces de recâştigare a încrederii şi în rândul celor sub majoratul de 60 de ani, partidul are nevoie de timp, ceea ce preşedintele, într-un mod aproape constituţional, dar bine intenţionat (bineînţeles), le-a şi dat. 

PSD va câştiga procente de încredere (un fel de vacs albina) şi va pierde, între timp, primari, consilieri, alţi aleşi, alţi numiţi prin diferite regii şi administraţii. Pentru care cămaşa de la buget e mai aproape decât cea de la partid. C-aşa-i în tenis!

Nu e foarte clar cum va evolua triumviratul de la conducere, mai ales în condiţiile în care loialitatea partinică nu pare a fi punctul forte nici al prim-vicepreşedintelui Grindeanu (cunoscut drept ”Sorineu înlănţuit”), nici al preşedintelui Consiliului Naţional, ”Cicero” de la Cluj, fostul prim colaborator al premierului Cioloş, unicul şi inegalabilul în retorică, doooomnuuul Dâncu!

Partidul are nevoie să arate unitate şi să tacă înţelept. Restul ar putea veni de la sine. 

Dar e destul de complicat cu lada de zestre departe şi cu soacra prezidenţială aproape.

Oastea de strânsură a AUR va dezerta, încet – încet, în ciuda faptului că preşedintele partidului, George Simion, este călit de adolescent în lupte politice, chiar şi din celelalte. 

Şi aici e un triumvirat, pare o modă la opoziţie, aşa că premise de indisciplină sunt berechet. 

Intrarea sa în parlament a pus cruce posibilităţii ca diaspora să aibă mai mult de patru parlamentari, aşa cum se discuta la un moment dat. 

Utilizarea în exces a Facebook-ului poate avea şi efecte adverse. 

Indiferent de aceste dezertări, probabil nucleul naţionalist – unionist ar putea să rămână destul de puternic şi, în consecinţă, bine reprezentat, dacă PNL va continua să ignore vechea doctrină ”Prin noi înşine!”, USR Plus va insista pe un cosmopolitism fritzo – clotildian, iar PSD o va scălda şi va ezita să-şi asume poziţii considerate a aparţine ”erei Dragnea”. 

Despre ceilalţi, Dumnezeu cu mila. Cimitirul Elefanţilor Politici are achiziţii noi. 

Unii din cei mai tineri, cum e Victor Ponta, s-ar putea, probabil, să încerce o revenire. Că doar nu l-aţi crezut când a zis că... doar ştiţi persoana.

Alţii se vor obişnui cu noua postură de produs expirat, există viaţă şi după ce ai fost vedetă politică. 

Alţii, eh, eu zic să nu-i plângem, politicienii sunt ca pisicile, cad în picioare, oricum i-am arunca noi. 

Iar anul 2021 nu va face excepţie. 

Cât despre noi, cetăţenii turmentaţi, ehe, de aici încep problemele adevărate.