Oprişan a făcut-o pe Firea să plângă în CEx: „Manevristă securistă!”

Oprişan a făcut-o pe Firea să plângă în CEx: „Manevristă securistă!”

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Baronul PSD Vrancea, Marian Oprişan, a făcut-o pe primarul Capitalei Gabriela Firea să plângă în cadrul şedinţei CEx a social-democraţilor. Potrivit Digi24, Oprişan i s-ar fi adresat Gabrielei Firea cu „manevristă securistă”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Manevristă cu manevre securiste”, s-ar fi adresat Marian Oprşan către Gabriela Firea, potrivit Digi24, moment în care primarul Capitalei a ieşit din sală plângând.
 
Înainte de asta, preşedintele PSD Maramureş Gabriel Zetea, baronul PSD Vrancea Marian Oprişan şi deputatul de Braşov Roxana Mânzatu şi-au dat demisia din funcţia de vicepreşedinte al formaţiunii, potrivit surselor „Adevărul”.
 
PSD stă pe un butoi de pulbere  în condiţiile în care mai mulţi lideri din partid aşteaptă ca Viorica Dăncilă să-şi anunţe demisia de la şefia partidului, iar alţi social-democraţi aflaţi în conducerea partidului să anunţe că fac un pas în spate.

MIhai Fifor a anunţat pe Facebook faptul că îşi dă demisia, dar a revenit asupra mesajului postat.

Pe de altă parte, liderii din teritoriu sau foşti miniştri cer demisia în bloc a conducerii PSD după dezastrul de la alegerile prezidenţiale.

Sunt şi lideri care vor ca schimbarea să se facă doar în urma organizării unui Congres extraordinar, aşa cum e cazul preşedintelui PSD bacău, Dragoş Benea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările