Nicuşor Dan contează pe susţinerea USR pentru primăria Capitalei: „Barna s-a exprimat public în urmă cu doi ani”. Ce spune de negocierile cu PNL

Nicuşor Dan contează pe susţinerea USR pentru primăria Capitalei: „Barna s-a exprimat public în urmă cu doi ani”. Ce spune de negocierile cu PNL

Nicuşor Dan FOTO Iulian Bîrzoi

Nicuşor Dan a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că în ultimele luni a purtat mai multe discuţii cu membri din USR din fiecare sector şi că l-au încurajat să se înscrie în cursa internă pentru desemnarea candidatului la alegerile pentru primărie. Acesta a amintit totodată că şi Dan Barna şi-a exprimat susţinerea publică pentru candidatura sa, indiferent că va fi membru USR sau nu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fostul lider al USR a relatat că motivul pentru care nu s-a înscris mai devreme in cursa internă a partidului a fost pentru că nu a vrut să încurce alegerile interne care au avut loc sâmbătă pentru alegerea noului Birou Naţional.
 
„În ultimele două luni m-am întâlnit cu membrii USR din fiecare sectoare. Am avut o interacţiune bună cu ei şi mi-au recomandat să intru în acest proces, lucru care l-am şi făcut duminică. Nu m-am înscris mai devreme pentru că nu am vrut să interferez cu alegerile interne de sâmbătă şi duminică. Sunt optimist că voi avea susţinerea”, a declarat Nicuşor Dan.
 
Acesta a amintit că liderul actual al USR, Dan Barna, a afirmat public că îl susţine pe Nicuşor Dan pentru candidatura la Primăria Capitalei, indiferent dacă acesta va mai fi membru sau nu.
 
„Domnul Dan Barna şi-a exprimat public susţinerea în urmă cu doi ani când a spus, împreună cu ceilalţi candidaţi la şefia USR, că indiferent că mă voi întoarce în USR sau voi rămâne independent, USR mă va susţine pentru Primăria Capitalei”, a precizat Nicuşor Dan, care a mai spus anterior că nu intenţionează să se înscrie în USR.
 
În octombrie 2017, înainte de a fi ales preşedintele USR, Dan Barna afirma că USR îl va susţine pe Nicuşor Dan pentru Primăria Capitalei, indiferent dacă va mai face parte sau nu din partid.
 
„Da, categoric. El şi-a exprimat interesul de a candida şi, în mod firesc, canddatura lui va fi susţinută de USR, fie ca membru, dacă va dori să se înscrie în partid, fie dacă va candida independent. USR îl va susţine”, afirma Barna.
 
VIDEO G4Media / Youtube


Întrebat apoi dacă a primit susţinerea PNL sau PMP pentru candidatura la primăria Capitalei, Nicuşor Dan a dat de înţeles că nu şi că încă negociază.

„În momentul în care voi avea această susţinere voi anunţa public”, a adăugat Nicuşor Dan.

Acesta s-a înscris ieri în cursa internă a USR pentru desemnarea candidatului la Primăria Capitalei, Dacă va fi desemnat candidatul USR, Nicuşor Dan se va lupta apoi cu Vlad Voiculescu (candidatul PLUS) pentru a fi ales candididatul comun USR-PLUS. Conform parteneriatului politic între cele două partide, USR şi PLUS urmează să aibă candidaţi comuni la toate alegerile care urmează: prezidenţiale, locale şi parlamentare.

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a fost ales de PLUS pe 1 august să fie candidatul partidului la Primăria Capitalei. La alegerile interne din PLUS acesta a obţinut 96,30% din cele 3184 de voturi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: