Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu Principesa Margareta. Premierul a mulţumit pentru implicarea Casei Regale în promovarea imaginii României în lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/ Guvernul României
FOTO: Facebook/ Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a discutat luni, la Palatul Victoria, cu Principesa Margareta şi cu Principele Radu, cărora le-a mulţumit pentru implicarea constantă în promovarea imaginii şi susţinerea intereselor României în lume.

„Am fost onorat şi deosebit de încântat să discut astăzi, la Palatul Victoria, cu Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei, însoţită de  Alteţa Sa Regală Principele Radu.

Le-am mulţumit cu acest prilej pentru implicarea constantă a Casei Majestăţii Sale în promovarea imaginii şi susţinerea intereselor României în lume şi în proiecte care promovează dezvoltarea economiei, educaţiei şi culturii româneşti”, a transmis premierul Ciucă.

Şeful Guvernului a apreciat „proiectele sociale prin care Familia Regală susţine legătura comunităţilor româneşti din afara graniţelor cu ţara-mamă, precum şi acţiunile umanitare prin care Casa Majestăţii Sale ne-a fost alături în gestionarea crizei refugiaţilor din Ucraina”.

„Guvernul contează în continuare pe contribuţia valoroasă a Casei Majestăţii Sale în realizarea proiectelor de responsabilitate socială”, a mai adăugat Nicolae Ciucă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite