Cum nu are nici curajul şi nici pârghiile să o debarce din fruntea guvernului, de frică să nu piardă total frâiele guvernării, deoarece îi va fi greu să mai găsească o majoritate parlamentară care să-i susţină un nou guvern, plus că Iohannis nu va mai accepta o nouă nominalizare din partea PSD, Dragnea şi apropiaţii lui (Codrin Ştefănescu, Lia Olguţa Vasilescu, Claudiu Manda) speră să o pună pe Dăncilă la punct şi să o aducă la ordine cu ajutorul #rezist. Chiar dacă este greu de crezut, o simplă privire asupra modului în care a fost conceput programul electoral al liderilor PSD este o dovadă în acest sens.

Liviu Dragnea&Co vor dansa pinguinul prin Moldova, Muntenia şi Oltenia, în timp ce Dăncilă e trimisă să facă campanie, însoţită de doi-trei pesedişti nereprezentativi, prin Transilvania şi Banat. La Iaşi, Dragnea s-a înconjurat de 15.000 de pesedişti pentru a-şi arăta muşchii de mare politician, însă pentru Dăncilă a rezervat ceva mai „uşor“, şi anume, un turneu prin Ardeal, unde, cum era de aşteptat, n-avea să fie bine primită. Cireaşa de pe tort, oferită de liderul PSD, a fost vizita de la Cluj, unde marele bărbat de stat, Liviu Dragnea, n-o să pună piciorul în acestă campanie şi nici în viitoarele. În Capitala Ardealului, Dăncilă a fost nevoită să ţină piept furiei contestatarilor, în vreme ce, Dragnea îi gratula, bineînţeles, în spatele a 15.000 de piepturi pesediste şi câteva sute de jandarmi, pe opozanţii ieşeni cu apelativul „golani plătiţi“.

Şi în perioada următoare, campania electorală îi va ţine pe cei doi pe trasee separate. Liviu Dragnea  va duce „greul“ luptelor prin sudul ţării, în timp ce Dăncilă va fi scoasă la bătaie, pe la Timişoara, Sibiu, Arad, Oradea... Personal, nu-i plâng de milă premierului, poate şi-o merită, dar, nu cred că e frumos din partea unui bărbat, „mândru că e român“, să trimită o colegă să ia toate înjurăturile, iar el să se ascundă în spatele pesediştilor aduşi cu autocarele la mitingurile de partid. Aşa că îl rog frumos: Liviule, fii bărbat, du-te în Ardeal!