Legea salarizării unitare, prima piedică pusă de PSD Guvernului Cioloş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea şi Dacian Cioloş FOTO Mediafax
Liviu Dragnea şi Dacian Cioloş FOTO Mediafax

Preşedintele PSD Liviu Dragnea vrea să treacă legea salarizării unitare prin Parlament în condiţiile în care Guvernul Cioloş ezită să ducă la îndeplinire proiectul din motive bugetare. Legea salarizării unitare este un cartof fierbinte pe care Dragnea îl pune în braţele Guvernului Cioloş. Adoptarea proiectului lăsat de Guvernul Ponta ar duce deficitul bugetar peste limita impusă de UE.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat că, dacă proiectul legii salarizării unitare nu este asumat de Guvern, se gândeşte să-l promoveze printr-o iniţativă legislativă. „Dacă proiectul de lege respectiv, care a fost lăsat în minister de către doamna Rovana Plumb cu toate avizele din interiorul ministerului nu va fi asumat de către Guvern, ne gândim serios să-l promovăm printr-o iniţativă legislativă. Acest proiect de lege are în spate negocieri finalizate cu toţi partenerii sociali, atât sindicate cât şi asociaţiile autorităţilor locale şi nu numai“, a spus Dragnea.

Liderul PSD a mai spus că nu exclude ca proiectul de lege al salarizării unitare să ajungă în Parlament înainte de sărbători, când Parlamentul intră în vacanţă. „Sperăm cu toţii ca săptămâna viitoare, doamna ministru Rovana Plumb să ne aducă textul cu explicaţiile necesare care au stat la baza elaborării acestei lege, precum şi a anexelor acestei legi. Nu excludem posibilitatea ca acest proiect de lege să fie depus în această sesiune, în acest an“, a mai precizat Dragnea. Deşi în acest moment nu mai există o majoritate clară în Parlament, şansele ca PSD să se alieze cu UNPR sunt foarte mari, în condiţiile în care Gabriel Oprea susţine absolut toate proiectele cu iz electoral. Deci legea ar putea trece cu lejeritate. 

Ar depăşi deficitului bugetar negociat cu UE

Dacă legea salarizării unitare, restanţa Guvernului Ponta, ar fi adoptată de către Parlament până la sfârşitul sesiunii parlamentare care se încheie în decembrie, Guvernul ar fi obligat să o includă în bugetul de stat pe 2015, care umează să fie aprobat în următoarele trei săptămâni în Parlament. Guvernul Cioloş a reuşit să cuprindă în bugetul de stat toate majorările salariale ale Guvernului Ponta şi să se încadreze în acelaşi timp în deficitul bugetar impus de Comisia Europeană.

Cu toate măsurile guvernării Ponta, deficitul bugetar va fi 2,98% din PIB, iar limita impusă de Comisia Europeană era de 3%. Practic, prin construirea bugetului, cu un deficit bugetar de 2,98% din PIB, nu există spaţiu fiscal pentru adoptarea legii salarizării unitare. „Liderii PSD probabil că doresc ca noul Guvern să cadă în capcana încălcării legislaţiei europene privind depăşirea limitelor deficitului bugetar şi intrarea României în procedura deficitului excesiv, cu riscul unor sancţiuni din partea Comisiei Europene“, comentează fostul ministru de Finanţe Gheorghe Ialomiţianu, deputat PNL.

„Salarizarea bugetară, cu următorul buget“

Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a anunţat că salarizarea unitară va fi implementată odată cu următorul buget, adică abia la anul. „Salarizarea unitară va veni de la următorul buget. Nu cred că vom putea să facem acest lucru din acest buget, pentru că în mod normal lucrurile sunt hotărâte şi vom începe de la orice hotărâre va fi valabilă de la anul“, a spus Dâncu, înainte de anunţul lui Liviu Dragnea.

Guvernul Ponta a defilat în ultimele luni de mandat cu legea salarizării unitare, ca fiind cel mai mare proiect pe care îl pregăteşte Guvernul pentru toamna acestui an. Rovana Plumb a tot amânat prezentarea lui în partid, apoi în Guvern. În paralel, Guvernul Ponta majora, prin ordonanţe,  salariile pe categorii de personal. Ponta a luat ultima măsură doar cu câteva zile înainte de plecarea de la Palatul Victoria, când a majorat salariile medicilor şi ale profesorilor. În Parlament, în timpul interimatului lui Sorin Cîmpeanu, PSD  a mai dat şi 10% întregului personal bugetar.

„Nu poate fi trecută cu vederea demagogia de care au şi început deja să dea dovadă unii lideri ai PSD, care nici nu au părăsit bine guvernarea şi îi cer premierului Cioloş să facă ceea ce Ponta a promis, însă nu a fost în stare să facă în patru ani cât a stat la guvernare. De câteva zile, liderii PSD cer Guvernului Cioloş să promoveze de urgenţă legea salarizării unitare, uitând că aceste proiect de lege a fost îngropat de Guvernul Ponta prin majorări punctuale ale salariilor bugetarilor, îngreunând aplicarea sistemului de salarizare unitară“, a mai spus Ialomiţianu.


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite