Klaus Iohannis, mesaj la 162 de ani de la Unirea Principatelor: Să facem din proiectul „România Educată” unul dintre pilonii centrali ai următorilor ani

Klaus Iohannis, mesaj la 162 de ani de la Unirea Principatelor: Să facem din proiectul „România Educată” unul dintre pilonii centrali ai următorilor ani

Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, în care apreciază că ”moştenirea lăsată de arhitecţii Unirii din 1859, deopotrivă instituţională şi simbolică, reprezintă temelia solidă pe care să continuăm modernizarea României.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Aducem astăzi un omagiu triumfului idealului Unirii Principatelor Române din 1859. Într-o simbioză politică şi socială cu adevărat istorică, poporul şi elitele vremii şi-au impus ţelul în interiorul şi în afara graniţelor: unitatea românilor din cele două Principate, Moldova şi Ţara Românească. Acest moment strălucit nu s-ar fi putut înfăptui fără contribuţia decisivă a unei personalităţi remarcabile. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti, a fost un eveniment gândit cu iscusinţă de cei din interiorul şi din afara statului, români devotaţi şi prieteni străini care au susţinut nobilul ideal al Unirii”, a transmis, duminică, Klaus Iohannis.

Acesta apreciază că, printr-o inovaţie politică şi juridică greu de imaginat în climatul european de atunci, ”unioniştii generaţiei paşoptiste au înfruntat forţele potrivnice şi au realizat primul pas important în făurirea României moderne”.

„Reformele care au urmat au pus bazele unui proces ireversibil de sincronizare şi armonizare a spaţiului politic şi social românesc cu cel european. În doar câţiva ani de mandat, Alexandru Ioan Cuza a edificat osatura instituţională, administrativă şi juridică a statului român modern prin adoptarea unui nou Cod Civil şi prin impunerea împărţirii atribuţiilor administrative la nivel central şi local, fiind, totodată, şi iniţiatorul unor ample reforme agrare şi fiscale, precum şi al unui pachet de legi dedicat învăţământului românesc. Moştenirea lăsată de arhitecţii Unirii din 1859, deopotrivă instituţională şi simbolică, reprezintă temelia solidă pe care să continuăm modernizarea României, una dintre direcţiile majore fiind consolidarea învăţământului românesc, care să ofere o educaţie accesibilă şi performantă. De aceea vă invit, dragi români, să facem din proiectul „România Educată” unul dintre pilonii centrali ai următorilor ani. Este o datorie a celor de la guvernare, a dascălilor, a întregii societăţi”, a mai transmis şeful statului.

Acestaconsideră că este necesar să depăşim centralismul administrativ, un veritabil obstacol în calea modernizării actuale a României.

„Avem nevoie de o nouă paradigmă a descentralizării, care să încurajeze eficienţa prin delegarea mai multor sarcini către administraţiile locale, care cunosc mai bine nevoile cetăţenilor şi pot rezolva problemele din regiunile defavorizate ale României. În plus, politizarea instituţiilor, o practică toxică şi de notorietate în societatea noastră, nu poate să ne ofere nimic bun în viitor, iar soluţia este să lăsăm meritocraţia să iasă la suprafaţă”, afirmă şeful statului.

Klaus Iohannis  este de părere că multe dintre idealurile care i-au animat pe unioniştii de la 1859 îi animă încă pe români.

„În acelaşi timp, România are un nou rol istoric, iar parcursul de acum se leagă indisolubil de apartenenţa la Uniunea Europeană şi la NATO. Aşa cum în lipsa unui crez unionist cele două Principate nu ar fi devenit un singur stat, fără principiile democratice care ne-au călăuzit drumul spre integrarea euro-atlantică nu putem să întărim instituţional statul pe mai departe. Cea mai preţioasă lecţie a paginilor vii de istorie de la momentul Unirii din 1859 este cea a unităţii şi a solidarităţii, atât de frumos exprimată în imnul Unirii Principatelor: „eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate!”. Indiferent de obstacole, atât timp cât ne dorim cu toţii o Românie mai bună, vom putea să ne atingem ţelul dacă rămânem uniţi şi avem ca deziderat binele întregii naţiuni”, a încheiat preşedintele.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările