Klaus Iohannis îşi lansează miercuri noua carte. Cât costă volumul

Klaus Iohannis îşi lansează miercuri noua carte. Cât costă volumul

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis îşi va lansa miercuri cartea „EU.RO. Un dialog deschis despre Europa”. Evenimentul va avea loc la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Sala Studio

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa miercuri, 17 aprilie a.c., ora 17:00, la evenimentul de lansare a volumului „EU.RO. Un dialog deschis despre Europa”, publicat de Curtea Veche Publishing. Lansarea va avea loc la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Sala Studio”, a anunţat Administraţia Prezidenţială

Potrivit unui comunicat al Editurii Curtea Veche, volumul este un ghid ce realizează sinteza istoriei Uniunii Europene, a instituţiilor care o definesc, a valorilor ei şi a principalelor provocări pe care le înfruntă în prezent.

"EU.RO. Un dialog deschis despre Europa" este, potrivit editorilor, "o invitaţie la dezbatere, la analiză şi cunoaştere, astfel încât să le ofere cititorilor informaţii de care au nevoie pentru a deveni cetăţeni europeni implicaţi, alături de instrumente care să le contureze o poziţie articulată faţă de Uniune şi faţă de viitorul ei".

Cartea prezintă ce anume implică pentru România apartenenţa la proiectul comunitar. Volumul va putea fi rezervat cu autograf pe curteaveche.ro în perioada 8 - 16 aprilie.

Preţul noului volum semnat de Klaus Iohannis este de 59 de lei.

Klaus Iohannis a mai publicat volumele "Pas cu pas" (2014) şi "Primul pas" (2015).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: