Iulian Iancu, avizat de comisiile parlamentare în funcţia de membru în comitetul de reglementare al ANRE. Ce spune Marcel Ciolacu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulian Iancu, propunerea PSD pentru ANRE FOTO Arhivă Iulian iancu
Iulian Iancu, propunerea PSD pentru ANRE FOTO Arhivă Iulian iancu

Iulian Iancu a fost validat, miercuri, de comisiile parlamentare de specialitate pentru funcţia de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE. Au fost 27 de voturi în favoarea candidaturii lui Iulian Iancu, propus de PSD pentru această funcţie, şi 6 împotrivă.

Iulian Iancu nu a fost singurul candidat.. Alături de fostul deputat PSD şi-au mai depus candidaturile Scarlat Iriza, Florin Rădoi şi Florian Munteanu. Aleşii nu a fost audiaţi, fiind dat doar vot. Iulian Iancu este printre persoanele foarte cunoscute în domeniul energetic, fiind fost director în Romgaz, fost secretar de stat, fost parlamentar şi preşedinte al Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor. 

De altfel, această Comisie de industrii a condus-o mai bine de un deceniu. În 2020, Iancu nu a mai prins loc de deputat, în urma strategiei PSD de reînnoire a unei bune părţi a parlamentarilor. 

Şi Marcel Ciolacu a venit cu o poziţie de apărare a lui Iancu, în urma acuzaţiilor USR despre posibile legături ale candidatului social-democrat cu alte state, fiind aduse în discuţie relatări mai vechi, făcute chiar aleşi PSD, privind relaţia cu Gazprom. 

„Eu nu am ştiinţă în acest moment că există vreo problemă în ceea ce îl priveşte pe domnul Iulian Iancu, că ar fi lucrat sau că lucrează cu alt stat străin. Dimpotrivă, ce ştiu cu certitudine de sută la sută, Iulian Iancu este un specialist pe zona de energie”, a afirmat Ciolacu, la Parlament. 

Pe de altă parte, Ciolacu nu a vrut să spună ce răspuns a primit de la Serviciul Român de Informaţii, în condiţiile în care ceruse şi acolo o verificare a lui Iancu, încă de la jumătatea lunii martie, fiind considerată „o procedură standard”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite